Retrospectiva anului editorial românesc, de Ziua Naţională a Lecturii

Un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume, aflat la a doua ediţie, va fi organizată de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC). De Ziua Naţională a Lecturii, joi, 15 februarie, începând cu ora 12.00, va avea loc „Retrospectiva anului editorial românesc 2023”. În cadrul evenimentului, cinci invitaţi vor […]

Continue Reading

Clujeanul Liviu-Petru Zăpârțan, fost ambasador al României la Vatican, conferință și lansare de carte la BCU

Fostul ambasador al României la Vatican, clujeanul Liviu Petru-Zăpârțan, va susține la Biblioteca Central Universitară ”Lucian Blaga” Cluj o conferință despre relațiile diplomatice dintre cele două țări. Conferința va avea loc luni, de la ora 18.00 și este intitulată ”Relațiile diplomatice România – Vatican”, și va avea loc în Sala ”Ion Mușlea” a BCU. Aceasta […]

Continue Reading

Ziua Internațională a Cititului Împreună. Evenimente aniversare la Cluj-Napoca

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj se alătură și în acest an evenimentului național dedicat Zilei Internaționale a Cititului Împreună, sărbătorită în 7 februarie 2024, printr-o serie de activități de lectură cu voce tare, atât la sediul central al bibliotecii, cât și la filialele sale. Programul activităților este disponibil aici. Anual, milioane de oameni din peste 100 […]

Continue Reading

Laura Țeposu, Libris.ro: ”Sunt zone în care un părinte nu își permite să dea 50 de lei pe o carte”

Laura Țeposu, CEO Libris.ro, explică de ce România stă prost în clasamentele lecturii și a cumpărării de cărți. România are cea mai mică piață de carte din UE. Circa 65 de milioane de euro conform Eurostat a fost piața de carte din România în 2023. „Faptul că ne plângem că românii nu citesc nu ne […]

Continue Reading

Premiile Cărturino. Lista finalistelor

Lanțul de librării Cărturești dezvăluie cărțile finaliste în cadrul Premiilor Cărturino dedicate scriitorilor și ilustratorilor români de carte pentru copii. La prima ediție, au fost înscrise 125 de titluri eligibile în total, dintre care 54 de titluri la secțiunea Cartea de literatură pentru copii a anului și 71 de titluri la secțiunea Cartea ilustrată pentru […]

Continue Reading

CARTEA DE SF (8) ”În anul 4000 sau O călătorie la Venus”, primul roman SF scris de un autor român!

Astronomia este una dintre cele mai vechi ştiinţe naturale, care, folosind matematica, fizica şi chimia, studiază şi explică originea şi evoluţia obiectelor şi fenomenelor cereşti. În vremurile civilizaţiilor timpurii astronomia era folosită pentru observarea cerului nopţii şi avea un număr limitat de discipline, precum: astronomie observaţională, navigaţia cerească, astrometria şi întocmirea calendarelor. În zilele noastre […]

Continue Reading

Se va lansa la Cluj volumul „Mai putem salva lumea? Confesiunile unui ecologist convertit la ortodoxie” de Paul Kingsnorth

Joi, 1 februarie 2024, începând cu ora 19.00, vă invităm la conferința „Adevăr și convertire: Paul Kingsnorth” pe care Pr. Prof. univ. dr. Ioan Chirilă o va susține la Muzeul Mitropoliei Clujului. Aceasta va fi urmată de lansarea volumului „Mai putem salva lumea? Confesiunile unui ecologist convertit la ortodoxie” de Paul Kingsnorth. Traducere de Vasile Andreica. Ediție în limba română prefațată și adăugită de autor, cu un cuvânt-înainte […]

Continue Reading

Criticul literar Mircea Popa împlinește 85 de ani. Ține o conferință și lanseză o carte despre Eminescu

Joi, 1 februarie, începând cu ora 12.00, vă invităm la conferința „Mihai Eminescu: Avram Iancu și Transilvania” pe care Mircea Popa o va susține la sediul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România. Aceasta va fi urmată de lansarea volumului „Eminescu. Trepte ale devenirii” (Colecția Școala Ardeleană de Critică şi Istorie Literară). Prezintă: Ion Taloș, […]

Continue Reading

Marius Balo, profesorul clujean închis 12 ani în China își lansează cartea despre detenție

Marius Balo, profesorul clujean închis 12 ani în China își lansează cartea despre detenție în 31 ianuariem ora 18.00, la Cărturești Platinia. Se va vorbi despre despre comunism si anticomunism dar și despre credința creștin, despre o experiență la limită, despre anii din închisoare într-o țară cu regim politic comunist. Vor prezenta: autorul, inginerul Leontin […]

Continue Reading

Simona Antonescu la Book Corner. Lansează romanul ”Chiajna din Casa Mușatinilor”

În perioada 29-31 ianuarie 2024, Simona Antonescu își va întâlni cititorii sibieni, clujeni și orădeni, cu prilejul lansării romanului Chiajna din Casa Mușatinilor, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd”  a Editurii Polirom. La Cluj-Napoca lansarea are loc marți, 30 ianuarie, ora 18.00, la Book Corner Librarium Cluj (Bulevardul Eroilor 15) Alături de autoare vor […]

Continue Reading

Lumea culturală clujeană l-a condus pe ultimul drum pe criticul de film și poetul Ioan Pavel Azap

Înmormântarea criticului de film și poetului Ioan Pavel Azap, decedat fulgerător acum trei zile, fapt ce a îndoliat lumea culturală clujeană, a avut loc sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 14.00. Aceasta a avut loc la capela centrală din Cimitirul Central. Despre personalitatea lui Ioan Pavel Azap, redactor la revista de cultură Tribuna în momentul […]

Continue Reading

Profesorul clujean închis 12 ani în China își lansează carte pe subiect la Librăria Humanitas

Clujenii au ocazia să participe pe 14 decembrie la un lansarea romanului ,,Păturica roz. Întemnițat în China comunistă” de Marius Balo. Volumul, proaspăt lansat la târgul de carte Gaudeamus 2023, este disponibil în prezent în librăriile din țară și pe litera.ro. Cititorii de proză contemporanădin Cluj-Napoca sunt invitați să descopere volumul prin intermediul unei discuții […]

Continue Reading

Val de lansări de carte la filiala clujeană a Academiei Române

Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române organizează miercuri, 13 decembrie, ora 10, în Sala Festivă a Hotelului Radisson Blu Cluj (str. Stadionului, nr. 1), manifestarea culturală „Sărbătoarea Istoriei. Reflecții Academice 2023. Lansări/Prezentări de carte”, în cadrul căreia cercetătorii institutului vor prezenta cele mai importante apariții editoriale din anul curent, rod al unor cercetări […]

Continue Reading

Nobel pentru Literatură – „Scrisul poate salva vieţi”, spune Jon Fosse, laureat în 2023

Scrisul poate salva vieţi”, a declarat joi dramaturgul norvegian Jon Fosse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2023, referindu-se la numeroasele sinucideri din opera sa, în cadrul unei conferinţe înainte de ceremonia de decernare a premiului, informează AFP citat de news.ro. „Dacă scrisul meu poate ajuta şi la salvarea vieţilor altora, nimic nu m-ar […]

Continue Reading

Se va lansa volumul ”Omul ca o îmbrățișare”

Miercuri, 13 decembrie 2023, începând cu ora 17.00, publicul e așteptat la lansarea volumului Omul ca o îmbrățișare de Alin Radu. Cartea conține ilustrații de Cornel Vana și este recomandată de Cenaclul UBB, coordonat de Ion Mureșan.Prezintă: Ion Mureșan, Ștefan Melancu, Pr. Ciprian Negrean, Viorel Dădulescu, Vasile George Dâncu.Expoziție (grafică de carte): Cornel Vana.Recital de muzică folk: Dan Pantiș și alți invitați surpriză.Evenimentul va avea loc […]

Continue Reading