Lanțul de librării Cărturești dezvăluie cărțile finaliste în cadrul Premiilor Cărturino dedicate scriitorilor și ilustratorilor români de carte pentru copii.
La prima ediție, au fost înscrise 125 de titluri eligibile în total, dintre care 54 de titluri la secțiunea Cartea de literatură pentru copii a anului și 71 de titluri la secțiunea Cartea ilustrată pentru copii a anului.
În urma evaluării tuturor cărților înscrise, juriul a întocmit, conform regulamentului, lista celor zece finaliste la fiecare dintre secțiunile principale.
Titlurile finaliste pentru Cartea de literatură pentru copii a anului sunt:
Miraculoasa viaţă uitată a lui Iris Cartier, Flavius Ardelean-Bachmann, ilustrator Radu Răileanu, Editura Polirom
Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri, Carmen Tiderle, ilustrator Vali Petridean, Editura Arthur
Cronicile Domnișoarei Poimâine III: Misterul orașului Lunivineri, Adina Rosetti, ilustratoare Oana Ispir, Editura Arthur
De ce și-a pierdut Balaurul tableta… și alte întâmplări fantastice, Adina Rosetti, ilustrator Andrei Măceșanu, Editura Arthur
Fanfara lui Rostogol, Lavinia Braniște, ilustrator Andrei Măceșanu, Editura Vlad și Cartea cu Genius
Când erau dragonii mici, Diana Geacăr, ilustrator Radu Răileanu, Editura Polirom
Eroi din întâmplare III – Manuscrisul misterios, Liviu Chifane, Editura Datagroup
Apă, praf și soare, Adriana C. Grigore, Editura Arthur
Oranjeria, Alexandra Niculescu, ilustratoare Silvia Mitrea, Editura pentru Artă și Literatură
Învățătorii de Grijă. Sânziana, fata Soarelui, Alex Donovici, ilustrații Leonid Gamarț, Curtea Veche Publishing
Titlurile finaliste pentru Cartea ilustrată pentru copii a anului sunt:
Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, Ionela Hadârcă, ilustratoare Irina Dobrescu, Editura CARTIER
Cofetăria, Lavinia Braniște, ilustratoare Mihaela Paraschivu, Editura CARTIER
O istorie cu gust de kiwi, Adina Rosetti, ilustratoare Irina Maria Iliescu, Editura Arthur
Apolodor pe crestele Carpaților, Florin Bican, ilustrator Dan Ungureanu, Editura Arthur
Petarde și pocnitori. Poveste de sărbători, Florin Bican, ilustrator Andrei Măceșanu, Editura Arthur
Cui i-e frică de Scufița Roșie?, Georgiana Chițac, ilustratoare Georgiana Chițac, Editura Vlad și Cartea cu Genius
Cameleonul Cami pleacă în Tibet, Luminița Corneanu, ilustrator Andrei Damian, Editura Vlad și Cartea cu Genius
Degețelele, Gabriela Tabacu, ilustratoare Irina Dobrescu, Editura Humanitas
Cei patru fabuloși și microfonul fantastic, Cristiana Petre, ilustratoare Andra Badea, Curtea Veche Publishing
Într-un bar din Zanzibar, Marina Debattista, ilustratoare Marina Debattista, Editura Frontiera
Pe parcursul lunii februarie va avea loc cea de-a doua etapă de jurizare, în urma căreia vor fi aleși câștigătorii. Juriul principal, alcătuit la această ediție din Iulia Iordan (scriitoare), Maria Surducan (ilustratoare), Carla Duschka (grafician), Oana Purice (agent literar) și Mădălina Oprescu (membru în echipa de organizare Cărturești) va desemna câștigătorii pentru Cartea pentru literatură pentru copii a anului și Cartea ilustrată pentru copii a anului.
De asemenea, tot în luna februarie, vor fi deciși câștigătorii pentru Premiul librarilor, al cărui juriu este alcătuit anul acesta din Valentina Bacu (Seneca Anticafe), Ioana Zenaida Rotaru (Libris – St. O. Iosif), Ala Neamțu (Librăria din cartier, Chișinău), Mariana Victoria Cojocaru (Cărturești), Cătălina Roșu (Humanitas) și Premiul Copiilor, al cărui juriu este ales și coordonat de Svetlana Cârstean.
Câștigătorii Premiilor Cărturino vor fi anunțați în cadrul unei gale de premiere, la începutul lunii martie. Data și detaliile legate de desfășurarea galei vor fi anunțate ulterior de organizatori.
Adresa de contact: premii@carturesti.net
Premiile Cărturino sunt primele premii din România dedicate cărților pentru copii scrise și ilustrate de români. Misiunea lor este de a susține și propulsa piața de carte pentru copii, de a crea noi oportunități de promovare pentru scriitorii si ilustratorii români și de a forma repere care să îndrume cititorii spre cărțile valoroase.
Proiectul continuă, de asemenea, misiunea Cărturești de a sprijini scriitorii și ilustratorii români contemporani, reflectată de-a lungul timpului în numeroase proiecte, dintre care cele mai recente sunt Bursele și rezidențele de creație literară Cărturești, aflate la ediția 4, dar și Rezidențele de creație vizuală de la Viscri, inițiate în 2023; Short. Festivalul de proză scurtă, desfășurat în luna decembrie în fiecare an, Carte și miere, un podcast dedicat autorilor contemporani și numeroase proiecte și colaborări cu ilustratori și artiști vizuali din România.
Cărturino, numele sub care au ieșit în lume premiile, s-a născut din imaginația lui Carmen Tiderle și a prins contur în ilustrația lui Ștefan Georgescu.
Despre Cărturești
Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 50 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară și un spațiu care găzduiește săptămânal evenimente culturale.


