Clujul pune la bătaie 20 spații culturale din 170 în toata țara la Noaptea Muzeelor

Actualitate Vizual

Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel naţional şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfăşurate în format fizic, după două ediţii de pandemie, anunţă organizatorii.

Anul acesta, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fi oferite iubitorilor de cultură, mici şi mari, de peste 170 de muzee şi case memoriale, galerii şi grădini de artă, institute şi centre culturale, rezidenţe, saloane şi studiouri creative, spaţii ale memoriei, castele, palate, cetăţi, mori, teatre, universităţi, cinematografe, biblioteci, primării sau case ale experimentelor din toată ţara.

Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale şi este organizată anual de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR).

După cele două ediţii online sau hibrid (fizic şi online) din pandemie, evenimentele găzduite de muzee şi organizaţii culturale vor fi deschise vizitatorilor în a doua sâmbătă a lunii mai, până noaptea târziu, în buna tradiţie a Nopţii Muzeelor europene, cu peste 120 activări speciale, în acest moment, puse la cale în aproximativ 80 de localităţi din 38 de judeţe în toată ţară, fie ele mari centre culturale, oraşe, comune sau chiar sate. În Bucureşti, circuitul Nopţii Muzeelor include până acum recomandări pentru peste 50 de de muzee şi entităţi culturale prietene, care s-au pregătit cu nenumărate intervenţii artistice, proaspete şi interactive.

La această ediţie, Cluj-Napoca oferă în Noaptea Muzeelor 13 spaţii de întâlnire cu vizitatorii, iar în Iaşi publicul poate alege din 6 oferte culturale înregistrate pâna la transmiterea acestei ştiri.

Detalii complete şi actualizate despre organizarea generală şi programul evenimentelor din 14 mai vor fi disponibile pe canalele Noaptea Muzeelor – https://noapteamuzeelor.org/, precum şi pe reţelele de comunicare ale instituţiilor culturale implicate.

Iniţiată în urmă cu 18 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Reţeaua Naţională de Muzeelor (RNMR).

În anul 2021, în cadrul Nopţii Muzeelor, în contextul pandemiei COVID-19, 190 spaţii culturale din 73 localităţi din toată România au primit sute de mii de vizitatori, fizic sau online.

Cine participă din #cluj

Muzeul de Artă, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Mitropoliei Clujului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Casino – Centrul de Cultură Urbană, Turnul Croitorilor, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Institutul Francez din România, Centrul de Interes, Muzeele Universității Babeș-Bolyai: Muzeul Zoologic, Vivariul, Sala Liviu Vlad, Muzeul Virtual și Documentar al Holocaustului din Nordul Transilvaniei, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Istorie, Muzeul Memorial David Prodan, Muzeul Alexandru Duma și Muzeele USAMV: Complexul Acvaristic și Muzeul de anatomie animală comparată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *