VIDEO Trupa Hara și-a lansat cea mai nouă piesă, ”Noapte albă”. Videoclip filmat la Cluj, cu peste 6.000 de oameni

Cooltura

Tocmai s-a lansat cea mai recentă piesă a trupei Hara, Noapte Albă. Piesa a fost înregistrată la Cluj-Napoca, iar videoclipul s-a filmat tot aici, ca o surpriză în cadrul Retro Party România – Ediția pentru Ea, eveniment organizat în 10 martie la Sala Polivalentă BT Arena.

„Piesa Noapte albă este despre noi toți. E despre conectare, eliberare, evadare. După doi ani de restricții am simțit cum explodează viața prin toate simțurile și emoțiile mele și am vrut să pun asta într-o piesă care să ne aducă împreună cu prietenii și cu noi înșine.

M-a bântuit linia melodică a piesei de aproape un an, nu știam ce vrea de la mine. Apărea și dispărea, în cele mai neașteptate momente, în mașină, în timpul unei întâlniri, la cumpărături sau când mergeam la culcare. Și la un moment dat, în pauza unui concert, am luat chitara și m-am închis în backstage. Am cântat primele acorduri care mi-au venit și simțeam că mă ia pe sus. Mi-a rămas în minte toată seara și apoi, când am ajuns la hotel am scos repede chitara și m-am lăsat dus de val”, spune Flavius Buzilă, solistul trupei Hara.

Colegii din trupă au primit chiar dimineața următoare piesa din mintea lui Flavius, înregistrată spontan, pe telefon.

Videoclip filmat la Cluj, cu 6.000 de oameni

„În acea dimineață am apăsat Record pe telefon și am cântat piesa, așa cum a venit, fără nicio corectură sau reluare și am trimis-o băieților din trupă. Le-a plăcut mult și au început să-mi trimită și ei linii de vioară, chitară sau bass. Prima dată am cântat piesa la Retro Party România, în 10 martie, unde 6.000 de oameni au cântat alături de noi și au făcut o atmosferă de vis. Acolo am filmat și videoclipul piesei”, completează Flavius.

Lansarea oficială a piesei a avut loc aseară cu un concert live la Europa FM, moment care a fost transmis pe Facebook. În doar câteva ore, piesa a fost ascultată de câteva mii de persoane și a fost primită extrem de bine.

23 de ani de pop-rock

De 23 de ani, trupa Hara ne încântă cu stilul lor inconfundabil pop-rock, cu melodiile „Totaya Ye”, „Ce ți-aș face”, „Cine”, „Ne vedem la Cluj” sau „Muro Shavo”. 

Hara s-a înființat în Cluj-Napoca în 2000. Membrii actuali ai formației sunt: Flavius Buzilă (voce, chitară), Nunu Racris (tobe), Andrei Bălașa (chitară), Mihai Andrițcu (vioară), Andrei Stoi (percuții, bass).

Două melodii ale trupei Hara au fost declarate câștigătoare în cadrul Song of the Year și Akademia Music Awards, acestea fiind două dintre cele mai importante concursuri muzicale internaționale din Statele Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *