Spectacolul Față-Verso. O poveste de teatru, la a patra ediție

Esenţial

Marți, 26 noiembrie 2024, ora 19:00, continuă călătoria prin istoria Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului Față-Verso, ajuns acum la cea de-a patra ediție. De această dată, vom avea alături o personalitate fascinantă care, deși și-a legat cu generozitate destinul de cel a Naționalului clujean, a strălucit prea puțin sub luminile rampei, fiind, de-a lungul a peste patru decenii, martorul devotat al numeroaselor povești teatrale consumate pe scenă sau în spatele ei. Roxana Croitoru, critic dramatic și fost secretar literar, va răspunde provocării lansate de actrița Narcisa Pintea, într-o seară de confesiuni, anecdote spumoase și revelații despre viața nevăzută a lumii teatrale românești.

Spectacolul-dialog se va desfășura într-o atmosferă dinamică și interactivă, în care aventurile unei cariere neconvenționale, trăite și printre dosare de arhivă, dar și în culise, pe scaunul spectatorului sau la dreapta regizorului, în toate locurile în care actul teatral ia naștere ori se consumă, vor fi însoțite de armonii muzicale cuceritoare datorate unor invitați speciali: Rareș Munthiu (vioară), Silvana Ghermet (vioară), Cristian Suărășan (violă) și Vlad Rațiu (violoncel).  

Producător: Asociația Culturală Top Art N&A. Partener principal: Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrală sau pe www.bilete.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *