Când trei tineri din trei colțuri diferite ale țării se adună împreună, poate să se întâmple orice. În cazul lui Paul Crăciun, Tudor Ciubotari și Ionuț Călin, întâlnirea lor a dus la poezie. Însă nu orice fel de poezie, ci versuri care se spun pe scenă, în fața unui public care poate ori să te iubească, ori să te urască.
Ceea ce fac ei se numește ”spoken word” și este poezie creată cu scopul de a fi reprezentată pe scenă. Deși de multe ori este asociată cu cultura hip-hop, are legături strânse cu povestitul, poezia moderă, reprezentațiile post-moderne și monologurile teatrale.
Spoken word-ul este o formă de exprimare puternică, ce atrage public de toate vârstele și din toate zonele socio-culturale. Deși la nivel internațional este o formă de artă destul de cunoscută, în România abia prinde aripi.
Cei trei băieți au venit cu conceptul de ”Poethree” și fiecare, în stilul său, scrie poezii și apoi împreună le prezintă pe scenă, iar deși au fost în lumina reflectoarelor de zeci, poate chiar sute de ori, ei recunosc că au emoții de fiecare dată.
Poethree este singurul grup de Spoken Word românesc din Cluj-Napoca și primul din România. După ei, au mai fost oameni care și-au făcut curaj să încerce această formă inedită de artă.
Cei trei preferă să susțină spectacole în localuri și nu în locuri mai oficiale, cum ar fi o casă de cultură, fiindcă așa este mult mai ușor să comunice cu publicul.
”E o atmosferă mai familiară în localuri. Dacă vorbești cu cineva o problemă, nu îl duci la casa de cultură. E mai ușor să comunici într-un local decât într-un cadru oficial. E o atmosferă caldă, un grup restrâns de oameni care rezonează cu tine”, explică Paul.
Tinerii poeți abordează o mulțime de teme, majoritatea poeziilor având legătură cu întâmplări și sentimente din viața de zi cu zi, cu care oamenii din public rezonează. Desigur, locul și timpul spectacolului sunt foarte importante pentru ca spectatorii să poată se simtă cu adevărat poezia.
” Depinde unde ai spectacolul și unde. Dacă faci spectacolul în weekend, nu are nimeni chef de poezie. Prinde lumea care vine cu mind set-ul potrivit. Dacă vii să te uiți ca la un spectacol, să înțelegi, să simți, să intri în atmosferă, atunci te prinde. Dacă vii în oraș să bei liniștit o bere cu prietenii și sunt trei tipi în spate care spun poezii, mai mult te încurcă”, spune Tudor.
Fiecare dă o explicație diferită sentimentului pe care îl au față de poezie, însă, în final, necesitatea de a se exprima, necesitatea de a crea stau la baza pasiunii lor. Aceștia sunt factorii decisivi care nu îi lasă să renunțe la foaie și pix.
”Când faci poezie e ca și cum ai face dragoste. Lucrezi, tragi tare să scoți poezia și simți o satisfacție imensă când ai terminat de creat actul poetic. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le poți exprima. Ai vrea să poți să îi spui unui om cum te simți, folosești metafore, dar nu ai posibilitatea asta. Și atunci poezia te eliberează. Poți să fii cum ești tu sau poți să creezi un personaj. Eu scriu din ură, e o temă constantă în poeziile mele. Și lumea te judecă și devii foarte vurnelabil, mai ales pe scenă. Pentru mine e o formă de eliberare, mă calmează”, spune Paul.
”Funcționează ca o descărcare emoțională și la mine. Nici nu știi unde începi, unde se termină, dar în final vezi ce e bine și ce nu. Iar dacă urci pe scenă și arăți unui public ce ai creat, e o senzație extraordinară”, îl completează Tudor.
”Pentru mine e un echilibru care mă ajută să nu o iau razna. Și vorbesc cât se poate de serios! Deși în majoritatea timpului în care scriu simt că mor câte puțin. Nu știu de ce scriu. Poate pentru recunoașterea semenilor, să mă simt mai împuternicit dpdv emoțional, să mă descătușez de ce mă deranjează la cotidian, dar echilibrul primează”, mărturisește Ionuț.
Ceea ce fac ei nu se rezumă la versuri spuse pe scenă, ci se completează cu conexiunea pe care o fac cu publicul. Scopul lor nu este de a creea o atmosferă generală în care fiecare spectator să se regăsească, ci să abordeze teme care să îi atingă pe fiecare în parte.
”Când ești pe scenă și iei microfonul în mână tu comunici cu ei. Nu chiar când spui poezia, ci și înainte când oferi contextul. Nu toată lumea poate să empatizeze, dar lumea poate să îți ofere feedback-ul instant prin reacțiile lor”, spune Paul.
În general, feedback-ul pe care îl primesc este unul pozitiv, dar băieții sunt mereu în competiție cu ei înșiși. Mereu vor să facă mai bine și, uneori, au impresia că cei din public în mint, că le fac complimente din complezență. Cei care sunt în căutarea artei însă mereu vor fi subiectivi, dar poezia dacă reușește să atingă suflete, atunci și-a îndeplinit scopul.
