Ensemble Flauto Dolce se dedică încă din anul 2000 interpretării muzicii vechi, cu precădere, celei autohtone, folosind cópii ale unor instrumente din Barocul muzical.
Acesta va concerta în cadrul KlausenMusik 2026, vineri, 24 iulie, ora 19.00 la Biserica Piaristă, str. Universității .
Ensemble Flauto Dolce care cântă cu instrumente de epocă și oferă o practică interpretativă autentică e formată din:
Zoltán Majó, conducerea artistică, flaut drept
Maria Szabó, flaut drept
Noemi Miklós, clavecin, orgă
Mihaela Maxim, soprană
Invitat: István Csata, viola da gamba
Program:
- G. Frescobaldi (1583-1643): Canzon La Gualterina (1628)
- O. Tarditi (1602-1677): Fantasia La Romana (Codex Paioni, fol 36)
-
H. Schütz (1585-1672): Motet O Jesu, Nomen Dulce (Codex Caioni, fol 181)
- D. Buxtehude (1637-1707): Aria & Variations BuxWV 249
- D. Buxtehude: Motet Herr, wenn Ich nur Dich Hab’ BuxWV 38
- G. Ph. Telemann(1681-1767): Triosonata TWV 42:F 7 (1718)
Affettuoso-Allegro-Adagio-Vivace
- G. Ph. Telemann: Cantata Lauter Wonne, lauter Freude TWV 1040
- J. S. Bach (1685-1750): Contrapunctus VIII. BWV 1080/8
- J. S. Bach: Aria Schafe können sicher weiden (Jagdkantate, 1713) BWV 208
- J. Sartorius (1712-1787): Aria Sonntag Invocavit

Despre Ansamblu
Activitatea formaţiei este documentată de CD-uri, transmisii radio, filmări TV şi peste 500 de concerte. Ansamblul a efectuat numeroase turnee in străinătate: Austria, Argentina, Spania, Italia, Franța, Israel, Elveţia, Germania, Slovenia, Serbia, Slovacia şi Ungaria. Colaborează frecvent cu ICR Bucureşti, susţinând concerte la diferite centre culturale româneşti din Europa.
Ansamblul Flauto Dolce a fost partenerul unui proiect comun între Italia, Slovenia şi România de promovare a muzicii baroce din cele trei ţări, integrat în programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene, şi a participat deasemenea la proiectul UNESCO „Cultural Heritage – a Bridge towards a Shared Future”. Deasemenea în anul 2014 formaţia a participat ca invitat special la The 5th International Early Music Seminar, Tel Aviv.
Toţi membrii ansamblului sunt absolvenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, perfecţionându-se la cursuri de măiestrie în străinătate. Ei desfăşoară, de altfel, o foarte bogată activitate concertistică şi în cadrul altor formaţii camerale.


