Miercuri, 2 martie, ora 18:00, are loc o nouă ediție a cenaclului literar „Nepotu’ lui Thoreau” de la Insomnia Cafe, anunță organizatorii.
”Invitatul nostru a mai citit pe la noi, ba chiar a mai moderat câteva ediții, fiind unul dintre colaboratorii noștri cei mai de preț. Se poate spune că ultimul an a fost al lui din toate punctele de vedere, câștigând premiul „Tânărul poet al anului 2021” și figurând în mai multe topuri ale celor mai bune volume ale anului ce a trecut. Este vorba despre Florentin Popa, autorul volumelor „Trips, heroes & love songs” (2013), „Efrafa” (2017) și „Dezintegrare” (2021).„Despre urme și devastare, despre cicatrici și desprindere, despre margine socială, fragmentare și muchii este volumul lui Florentin Popa.
”Despre (auto)distrugere, regăsire de sine, apropiere și auto-afecțiune; despre ceea ce se năruie și cine este năruit, căci, «dacă glasul meu – sau al tău – ar fi contat vreodată/ cu adevărat, nu ar fi fost nevoie să le înălțăm.» Dezintegrare este un volum copleșitor, o coborîre în infern, o acută mărturie. Cinematic. Polifonic. Exploziv.””, a scris poeta Medeea Iancu despre poetul…Florentin Popa.
„Patru dintre volumele apărute anul trecut la Editura OMG, în colecţia ohmygodpoetry, au ajuns şi pînă la mine. Între acestea (Poemele lui Valeriu A. Cuc, Traxx de Elena Boldor, Ezoezo de Vlad Moldovan), cel mai valoros pare a fi Dezintegrare de Florentin Popa, chiar cu menţiunea că textele mărturisesc, uneori, mai degrabă un soi de re-integrare, inclusiv a două scriituri destul de diferite între ele: una lejeră şi ostentativ abreviată, frizînd nepăsarea („prăjit sînt faţăverso-aşa cum trebe/ şi, fix cum o făceai tu frăţioare/ cînd nu mai e specialu’ în ţigare/ rulez tutun în foaia de OCB“; „carbohidrat şi condiment – aşa m-a făcut mama/ nu-s zeroşapte cu martini, laser-pix/ unde-i dă X-men pumni, eu dau doar chix/ zero substanţă X, stamină – numai mana“), iar alta gravă, sapienţială ori nostalgică: „perfect adevărat: oamenii sînt/ rufe ce flutură pe frînghii fără cleşti în vînt/ şi inimile noastre scrîşnesc şi scînteiază/ ca nişte cristale de cuarţ apăsate/ de-o presă hidraulică enormă-n fiecare noapte“. Cu precădere în astfel de contexte, precum acelea din urmă, e vizibilă şi tendinţa re-integrării, a căutării unui echilibru, fie el instabil, o redescoperire a plăcerilor rutinei, după şirul unor exhibări obositoare: „o să treacă o sută de supe mîncate împreună/ şi o să mă lipesc în continuare de tine cu obrajii dogorind […]/ căci magia reală nu se risipeşte odată cu scînteile/ ci rămîne în căldura familiarităţii –/ ca într-un jar în care poţi să răscoleşti de-aproape“. La fel şi nostalgia („oh, voi ruine post industriale/ ruginind, surpîndu-se, făcîndu-se fărîme/ sub viţe, pierzîndu-şi tencuiala,/ celofane fluturînd în loc de geamuri/ […] o sută de tuburi de PVC sparte şi scufundate în noroi/ visez şi mă nărui cu voi“ ori agnosticismul senzorial: „nu mai văd nimic – văzul/ nu poate să îmi explice ce simte o fată cînd e/ mîngîiată pe sfîrcuri/ ce simt bătrînii murind pe amanita muscaria/ în faţa televizorului […]/ au fost atîtea seri de age of empires/ şi gîtul frînt în pernă cu fantezia vividă/ că undeva cineva se masturbează/ cu gîndul la tine ca într-un kimi no wa/ avem atîta piele care trebuie pusă în contact“. Pe scurt, parafrazînd celebra formulă „ceci n’est pas une pipe“, impresia lăsată este că acesta nu e un poem despre dezintegrare. Probe-bonus: „slavă pentru bunătatea neştiutoare/ care o să acopere cîndva răul/ ca un ştergar lăsat/ pe-un monitor stricat“ (de ce oare-mi pare un ecou din ultimul roman al lui Bogdan Coşa, îmi vine greu a explica)”, a scris și criticul clujean Adrian Mureșan.
Ediția va fi moderată de Mihnea Bâlici.
Accesul se face pe baza certificatului verde de vaccin. Vor fi respectate măsurile sanitare în vigoare.
