Ansamblului Folcloric Studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a reprezentat, în perioada 5–11 iulie 2026, România și patrimoniul cultural românesc la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor de la Karlovac (Croația), conform unui comunicat al UBB.
Participarea ansamblului face parte din demersul constant al UBB de promovare internațională a patrimoniului cultural românesc și de susținere a dialogului intercultural prin valorificarea tradițiilor autentice.
Organizat sub egida CIOFF® International, Festivalul Internațional de Folclor de la Karlovac este unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate patrimoniului cultural imaterial din Europa de Sud-Est. Ediția din acest an a reunit ansambluri din Croația, România, Puerto Rico, Filipine, Singapore, Uzbekistan și Madagascar, transformând orașul Karlovac într-un spațiu de întâlnire între culturi și tradiții de pe trei continente.
În cadrul festivalului, Ansamblul „Mugurelul” a susținut spectacole în Karlovac, Duga Resa, Ozalj și Ogulin, prezentând publicului repertorii reprezentative ale Transilvaniei și punând în valoare diversitatea și bogăția patrimoniului coregrafic și muzical românesc și promovând două dintre cele mai valoroase expresii ale patrimoniului românesc înscrise în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității: doina și jocul fecioresc din România.
Festivalul a inclus și un amplu program de dialog instituțional între delegațiile participante și autoritățile locale. Reprezentanții ansamblurilor au fost primiți oficial de Primăria Municipiului Karlovac, Prefectura Karlovac și Primăria Municipiului Ogulin, în cadrul unor recepții oficiale dedicate cooperării culturale internaționale.
O componentă apreciată a festivalului a fost programul internațional„Tastes of the World”, în cadrul căruia fiecare delegație a prezentat un preparat reprezentativ pentru propria cultură gastronomică. Delegația României a pregătit papanași, unul dintre cele mai cunoscute deserturi tradiționale românești, realizați de dansatorul Tudor Ban. Demonstrația completată de momente muzicale și coregrafice susținute de membrii ansamblului, s-a bucurat de un interes deosebit din partea publicului.
Participarea la Festivalul Internațional de Folclor de la Karlovac continuă una dintre tradițiile culturale ale UBB. De peste 50 de ani, Ansamblul Folcloric Studențesc „Mugurelul” reprezintă universitatea pe scene internaționale, promovând patrimoniul cultural românesc prin spectacole, schimburi culturale și proiecte de cooperare.