ISTORIE. Ziua Principatelor Române

Categorii: Actualitate, Clio
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on pinterest
Share on linkedin
Share on email
Share on print
Dubla alegere a lui Alecsandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859 a fost interpretată de-a lungul vremii drept un act inteligent, folosit de români pentru a realiza unirea celor două Principate Române împotriva deciziei Marilor Puteri la Tratatul de la Paris din 1856 şi a Convenţiei din 19 august 1858.
 
 
Acest act istoric nu ar fi avut rezultate durabile fără intensa diplomaţie a principelui Cuza de a face acceptat acest act politic, de a convinge că o uniune temporară cu două adunări legislative este mai rea decât lipsa uniunii, de a convinge că fără o administraţie unică guvernul său este lipsit de perspectiva unor realizări durabile, supus presiunilor şi orgoliilor facţiunilor politice din cele două principate.
Adevărata unire a avut loc în 1862, când cele două administraţii de la Iaşi şi Bucureşti s-au unit într-o singură administraţie şi când a început vastul program de reforme, a cărui amploare a adus România în modernitate.

 

Explicație foto: 1859 februarie 10. Proclamaţia domnitorului Al. I. Cuza către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti, în care se referă la semnificaţia Unirii; act validat cu sigiliul Principatelor Unite şi semnătura autografă a domnitorului.
ANR, SANIC, Fond Adunarea Electivă a Ţării Româneşti, dosar 8/1859, f 49, Arhivele Naționale Române.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.