INTERVIU. Astronomul clujean care încearcă să ne arate minunile Universului

Actualitate Esenţial Interviu

Clujeanul Ștefan Pop-Coț are o experiență de aproape 10 ani în domeniul astronomiei observaționale, și a devenit în această perioadă unul dintre cei mai importanți membri ai comunității pasionaților de astronomie din România, organizând frecvent activități educative publice, în cadrul cărora fiecare participant are șansa deosebită de a privi diferite obiecte celeste prin lentilele unor telescoape de mare calibru. Pasionat și de astro-fotografie, el s-a remarcat în ultimii ani și prin fotografiile uluitoare pe care le distribuie în spațiul online. Ștefan ne-a vorbit pe larg despre activitățile sale în calitate de astronom și astro-fotograf, în cadrul unui interviu pe care vi-l prezentăm integral mai jos:

Clujul Cultural: Astăzi stăm de vorbă cu Ștefan Pop-Coț, astronom și astro-fotograf clujean. Ștefan, îți mulțumesc că ai acceptat să vorbim.

Ștefan Pop-Coț: Cu plăcere.

CC: O chestiune deosebit de interesantă, pe care am întâlnit-o în toate discuțiile purtate cu oameni pasionați de astronomie, a fost „momentul declicului” – acel moment în care trecem de la gânduri de tipul „wow, arată fain acele lumini de pe cer”, la gânduri precum „vreau să știu totul despre ele; vreau să le observ cât de aproape se poate; vreau să înțeleg de ce sunt acolo și cum funcționează”. A existat un astfel de moment și pentru tine, și dacă da, ce l-a produs?

ȘPC: Da…îmi amintesc foarte clar, în 2014, când am început să citesc mai mult despre asta, despre stele, despre univers…am citit atunci cartea „Cosmos” de Carl Sagan, un povestitor superb, care explică foarte fain. Nu-i doar despre astronomie cartea respectivă, dar la capitolul astronomie, el povestea despre benzile lui Jupiter, despre inelele lui Saturn, tot felul de nebuloase, galaxii. Am zis, „gata, vreau să văd și eu! Citesc tot felul de chestii de la mulți oameni, dar vreau să văd și eu, cu ochii mei”. Mi-am cumpărat un telescop, spre final de 2014, și în decembrie-ianuarie am făcut observații de lângă Sibiu, de lângă oraș, unde era o „poluare luminoasă” destul de mare. Apoi, țin minte că am fost pentru prima data cu el sub un cer „negru”, ne-afectat de lumini urbane, unde am rămas uimit de cum se putea vedea de la munte. Am avut ocazia să merg alături de un grup de astronomi – un grup din care astăzi fac parte – și am observat niște detalii clare în galaxii și nebuloase, pentru prima dată în viața mea. Ăla a fost momentul când m-a prins „microbul” foarte tare, și după nu m-a mai lăsat.

Ștefan Pop-Coț

CC: Referitor la grupul respectiv, cum ai reușit să intri în contact pentru prima dată cu alți oameni pasionați de astronomie?

ȘPC: Destul de simplu, pe Facebook. Exista pe atunci și un forum – care încă mai există – forumul Astronomy.ro. Nu știam de el, prima dată am căutat pe Facebook grupuri dedicate astronomiei, unde am spus că sunt și eu pasionat, și am întrebat ce telescop îmi puteau recomanda cei de acolo. Și au fost o grămadă de oameni care mi-au făcut recomandări, și bune, și mai puțin bune…„mai puțin bune” însemnând de fapt telescoape care erau mai degrabă potrivite pentru făcut fotografii. Pe atunci nu știam diferența, dar pentru vizual îți trebuie un anumit tip de telescop, și pentru foto alt telescop. Ulterior am găsit și forumul și am intrat în legătură cu oamenii de acolo.

CC: Deci inițial, ai fost atras mai mult de astronomie observațională?

ȘPC: Exact, la început asta am vrut, să văd tot ce puteam vedea cu ochii mei.

CC: Într-o vreme Carl Sagan vorbea despre afinitatea specială pe care o avea față de planeta Marte, copil fiind. Pentru tine au jucat planetele un rol deosebit, atunci la început?

Planeta Saturn

ȘPC: Inițial, da, voiam telescop ca să mă uit la planete. Sunt mai aproape de Pământ, alături de Lună și de Soare. Dar când am descoperit la munte, la „cer negru”, că pot să văd și galaxii, nebuloase, și nu una-două, ci zeci, sute de obiecte…cumva planetele au căzut pe locul doi. Planetele sunt frumoase, sunt luminoase, le putem vedea și din orașe, dar pe mine m-au atras cel mai mult obiectele „deep sky”.

CC: Legat de observațiile propriu-zise, care este, pentru tine, cea mai impresionantă categorie de obiecte astronomice care se pot vedea cu ajutorul telescoapelor?

ȘPC: Grupurile de galaxii. Unul dintre ale, pe care îl găsești foarte ușor, este „Cvintetul lui Stephan”, care este superb. Poți să vezi 5 galaxii, 5 „galaxioare” mici, dar pentru asta îți trebuie un telescop mai mare. Iar pe cer se află o grămadă de grupuri de galaxii. Chiar în perioada aceasta, se poate observa foarte bine în Constelația Leu așa numita „Tripletă din Leu”, unde vezi, unele lângă altele, 3 galaxii foarte frumoase.

CC: NASA obține foarte multe reacții pe social media în ultima vreme publicând fotografii care înfățișează ciocniri propriu-zise între galaxii. Cât de puternic ar trebui să fie un telescop pentru a surprinde astfel de imagini?

ȘPC: Am o veste bună:  există chiar una destul de strălucitoare, care se poate vedea folosind și un telescop mai mic. Se numește „Galaxia Whirlpool”, sau M51, care se află aproape de „vârful” Carului Mare. Se poate observa destul de vag cu ochiul liber, dar chiar și așa îți poți da seama că trebuie să mai fie ceva acolo, foarte aproape, pe lângă galaxia spiralată propriu-zisă. Fotografic, se poate vedea că este vorba de o ciocnire între o galaxie mare și una ceva mai mică, cea mică fiind chiar „capătul” spiralei celei mai mari. Ciocnirile acestea nu sunt însă fenomene foarte violente, galaxiile pur și simplu se întrepătrund.

M51 „Galaxia Whirlpool”

CC: Ce gânduri te încarcă de obicei atunci când observi, cu telescopul, asemenea obiecte astronomice îndepărtate, dar de-a dreptul colosale ca dimensiune?

ȘPC: Primul gând pe care îl am eu este următorul: „mamă ce fain e că pot vedea asta!”, deoarece nu pot vedea detaliile unui asemenea obiect altfel. Cumva asta îmi place foarte mult, că pot să văd prin intermediul telescopului ce nu pot să văd cu ochiul liber.

CC: Ulterior ai început însă să practici tot mai frecvent și astro-fotografia. Cum ai devenit pasionat de acest domeniu?

ȘPC: Astro-fotografia a început pentru mine după vizual, cam după un an, doi, pentru că este foarte important să înțelegi, prima dată, ce vezi pe acea lentilă, să știi la ce te uiți. După aceea, după ce știi, de exemplu, din ce este alcătuită o nebuloasă și ce detalii ar trebui să cauți, poți să începi să faci și fotografii. Când am început să fac fotografii, am observat că obțineam detalii mult mai bune, care nu se vedeau doar vizual. O galaxie care se vede foarte bine cu telescopul, se poate vedea și mai bine fotografic. Am fotografiat diverse galaxii, roiuri și nebuloase, și pe lângă ele mai găseam și niște „galaxioare” micuțe pe care nu le vedeam cu ochiul liber sau doar prin telescop. Așadar, mi-am zis, „cum să nu fac astro-fotografie, când pot să descopăr obiecte noi făcând asta?”.

CC: Cam de câte ore este nevoie pentru a capta detaliile respective cu un „long exposure” fotografic?

ȘPC: E o adevărată procedură acolo, și de obicei fac mai multe expuneri lungi – expun poate o noapte întreagă, poate două nopți, poate trei nopți, poate o săptămână la același obiect – tocmai ca să adun cât mai multă informație. Mai multe cadre, mai multă informație. Fac ceea ce în termeni tehnici se numește un „stack”, mai fac niște cadre de calibrare, iar pe urmă cu un soft le adun, ca să zic așa, și obțin o fotografie cu o calitate infinit mai bună decât o fotografie făcută cu un singur cadru. Unii confundă și se gândesc „ah, e Photoshop”, ceea ce este greșit. Cu cât aduni mai multă informație, cu atât ies detaliile mai bine în evidență – detalii care sunt acolo, nu le pun eu. Tot ce se vede în fotografiile mele este natural, este real. Doar că ochiul uman nu poate distinge, pe cont propriu, toate detaliile pe care le poate evidenția un „long exposure” fotografic.

CC: Care este obiectul cosmic cel mai spectaculos pe care ai reușit să-l fotografiezi?

ȘPC: Unii ar zice Andromeda, pentru că este cea mai mai mare, se vede și cu ochiul liber…e frumoasă galaxia Andromeda, dar mie îmi place mai mult nebuloasa mare din Orion. Se vede și ea cu ochiul liber – cumva, îți dai seama că e ceva acolo, în acea pată, în acea ceață – și când pui telescopul, se vede clar. Este una din puținele nebuloase unde se văd culori și prin telescop. Și toată zona cu „centura” lui Orion – unde putem observa nebuloase mai mici precum „Flacăra” sau „Capul de Cal” – și apoi zona „sabiei” lui Orion, unde chiar în vârf se află „Marea Nebuloasă” M42, tot cadrul respectiv este preferatul meu.

M42 „Orion Nebula”, IC 434 „Cap de Cal” și NGC 2024 „Flacăra”

CC: Ai un rol foarte activ în comunitatea care promovează astronomia pentru publicul larg din țara noastră. În decursul ultimului deceniu, când ți-ai dat seamă că dorești să contribui la popularizarea acestei științe? Când ai început să te implici în organizarea activităților astronomice educative dedicate atât copiilor cât și adulților?

ȘPC: Totul a început destul de devreme, în 2016 am început să caut cabane pentru a reuni grupul nostru de astronomi – „Astromania”, iar cândva în 2017-2018 a fost prima dată când am organizat eu o tabără. Cam de 6 ani organizez taberele respective – tabere în care se strânge grupul nostru de prieteni – dar primeam destul de des cereri atât de la alți prieteni cât și de la alți oameni, care voiau și ei să vină, să vadă stelele. Întrucât cabana respectivă era deja plină, atunci mi-am zis „hai să facem evenimente și pentru publicul larg”. Și atunci am început să facem „Star-Party”-uri cu Societatea Română pentru Astronomie Culturală, de două ori pe an. Și deja este al doilea an când facem asta pentru publicul larg, punem la dispoziție telescoape mari, și le și explicăm oamenilor, bineînțeles, la ce ne uităm împreună.

CC: Din câte știu, autoritățile nu prea finanțează cu bani publici activități dedicate astronomiei. Care sunt principalele provocări pe care le întâmpinați în cadrul organizării activităților voastre, în materie de timp, sau considerente financiare?

ȘPC: Noi facem chestia asta în timpul nostru liber, în weekend-uri. Organizăm câte un weekend iarna și unul vara. Nu avem nicio finanțare de nicăieri. Ce aș vrea să mai adaug legat de popularizare, pe lângă aceste „Star-Party”-uri, ar mai fi popularizarea în oraș. Adică, dacă eu mă gândesc „eu vreau să mă uit astăzi la Lună”, n-o să vreau să o fac din curte, ci o să mă gândesc „hai să merg undeva, în centrul mulțimii, să arăt și oamenilor ce se poate vedea cu telescopul”. În ideea asta m-am mutat în Cluj în perioada 2018-2019, și în 2019 am început, chiar înainte de pandemie, să ies cu telescopul alături de publicul din Cluj, și îmi propusesem ca începând din 2020 să ies în fiecare lună cu publicul larg. Și am început – ianuarie, februarie, martie…lock-down. Ultima dată în martie am adunat undeva la 2000 de oameni folosind 9 telescoape, de la ora 18:00 până la orele 22-23:00. Eram lângă Monumentul Memorandiștilor, acolo țineam de obicei evenimente. Primăria ne-a ajutat, am depus cerere ca să putem ține evenimentul respectiv, am anunțat poliția și jandarmeria că vom avea un public ceva mai numeros, cererea ni s-a aprobat. Cam acestea au fost demersurile. În pandemie mai făceam câte un „live”, dar a trebuit să așteptăm să treacă pandemia, iar după ce ne-am revenit, am început să colaborăm tot mai des cu diferite „grădini”. La EC Garden am organizat în toamnă un eveniment de „Ziua Astronomiei” – în fiecare an există două astfel de sărbători, una de primăvară și una de toamnă. Pentru „ediția de primăvară” am organizat de asemenea un eveniment la Zazen.

CC: Cifrele susțin un entuziasm civic destul de pronunțat pentru această știință. Și asta mă aduce la următoarea întrebare…care sunt cele mai mari satisfacții personale pe care ți le oferă aceste activități?

ȘPC: Multă lume crede că astronomia – privitul stelelor, privitul planetelor, privitul Lunii – este ceva mai mult pentru copii. O fi, dar nu numai. Astronomia e pentru toată lumea, pentru oameni de toate vârstele. Zic asta pentru că cel mai mult m-a impresionat un domn undeva la 70 de ani, care s-a uitat prin telescopul meu și a fost profund mișcat, mi-a zis că este pentru prima dată când s-a uitat prin telescop, iar pentru mine momentul ăla a fost unul mai entuziasmant decât atunci când privește un copil care încă are toată viața înainte. Momentul acela cu domnul de 70 de ani, a fost unul pe care o să-l țin minte.

CC: Îmi amintesc un moment similar, când tatăl meu, pe atunci în vârstă de 66 de ani, a văzut pentru prima dată cum arată Titan, una din lunile lui Saturn. A rămas și el foarte impresionat.

ȘPC: Se vede frumos prin telescop Titan. Și lunile lui Jupiter se văd și ele foarte bine, cei 4 „sateliți galilieni”. Ultima dată când am îndreptat telescopul în acea direcție am văzut chiar un „tranzit” – tranzitul satelitului Io – care se vede ca un punct mai închis de culoare. De fapt, se vede umbra lăsată de satelit pe Jupiter. Fotografic am putut să văd atât umbra, cât și satelitul propriu-zis, dar vizual se vede doar umbra.

CC: Am observat că ai demarat un proiect inedit, anume „Observatorul Astronomic Mobil” aici în Cluj. Ce presupune activitatea ta în cadrul acestuia?

ȘPC: Observatorul Astronomic Mobil s-a născut din dorința de a împărtăși cu publicul. Practic ce am început înainte de pandemie, dar cumva altfel. Nu trebuie să avem doar evenimente mari. Când vreau să mă uit la ceva și să ies cu telescopul, anunț, de exemplu, „haideți că sunt în fața Casino-ului”. Mi-am dorit să merg eu cu telescopul în mijlocul oamenilor pentru că observatoarele de obicei nu se află în centru sau în locurile unde oamenii au treabă, iar ei nu au mereu timp sau energie să meargă pentru asta în zone mai limitrofe. Și atunci vin eu cu telescopul în mijlocul oamenilor și le arăt o lună, sau o planetă. Din dorința asta s-a născut proiectul. Pe lângă asta, am început să „prestez servicii” – dacă pot să le zic așa – de observații astronomice private. Dacă există un grup de oameni, o școală, o tabără, etc, care doresc să aibă un telescop pentru orice eveniment ar organiza, eu sunt acolo disponibil să merg cu telescopul, să le arăt și să le explic la ce ne uităm.

La privit de stele, în fața Casino-ului

CC: Te-ai gândit și la alte asemenea inițiative care ar putea fi implementate pentru popularizarea astronomiei, fie pe cont propriu, fie cu sprijinul autorităților?

ȘPC: Am început să colaborez cu școli private, încerc să mă promovez cât mai mult în mediul online…pe Facebook, la radio, reviste, oriunde pot. Din partea profesorilor sau părinților există un interes semnificativ, pentru că este o activitate educativă nouă pe care le-o pot arăta copiilor: „uite, e știință, avem pe cineva care ne poate îndruma cum să folosim un telescop, cum să cumpărăm un telescop, cum să facem observații prin telescopul pe care l-am cumpărat dar pe care nu știm cum să-l folosim”, și așa mai departe. Este un interes tot mai mare pe partea aceasta, și trebuie să ajungem la cât mai mulți oameni.

CC: Un nume pe care l-ai menționat anterior este cel al Societății Române pentru Astronomie Culturală. Cum funcționează această organizație?

ȘPC: SRPAC este un ONG în care am intrat și eu de vreo 4 ani. În primă fază nu am avut o implicare foarte mare, dar în timp mi-am zis că vreau să fac ceva în cadrul asociației, și am început să o reprezint în cadrul activităților pe care le organizam. Ideea de „Star-Party” SRPAC mi-a venit pe fondul faptului că tot mai mulți prieteni doreau să participe la tabere ca „Astromania”. Mi-am zis, de ce să nu organizez evenimente de acest fel, dar cu un caracter național, cu Societatea Română pentru Astronomie Culturală? Asociația are un caracter deschis, adică oricine este pasionat de astronomie se poate înscrie, iar SRPAC organizează la rândul ei diverse activități pentru publicul larg. Astfel, îmi împart timpul între activitățile respective și cele pe care le desfășor cu Observatorul Mobil.

CC: Ar trebui ca astronomia să devină disciplină și în cadrul sistemului de învățământ?

ȘPC: Evident. Chiar scriam, într-o postare, despre situația următoare: în România există meseria de astrolog, care este de fapt o pseudoștiință, dar nu există meseria de astronom. Există cea de „cercetător în astronomie” sau „asistent de cercetător în astronomie”, dar cei care nu vor să facă neapărat cercetare propriu-zisă, și care vor să popularizeze această știință, să educe oamenii în privința folosirii unui telescop, sau în privința fenomenelor și obiectelor cunoscute, nu au un cadru profesional adecvat prin care să facă lucrurile astea. De exemplu, „cum se folosește o montură ecuatorială?” este ceva ce nu se predă nici măcar la facultățile de fizică. Nu se predă nici modul în care funcționează un telescop newtonian sau o lunetă, nici modurile în care se pot realiza astro-fotografii, cum se folosește un ghidaj computerizat, etc. Implicarea statutului în aceste chestiuni tinde spre zero.

CC: Menții totuși o doză de optimism că în viitorul apropiat implicarea autorităților va deveni ceva mai semnificativă?

ȘPC: Nu cred că în viitorul apropiat o să fie altfel, poate în viitorul mai îndepărtat. În România, toată cercetarea este la pământ din câte știu eu, mai cu seamă, cercetarea în domeniul spațial. Din păcate așa stau lucrurile.

CC: Și totuși noi avem o agenție spațială națională, cei de la ROSA. Dar am văzut că instituția este foarte inactivă în spațiul public.

ȘPC: Am participat la evenimente organizate de ROSA, era un curs ESERO România pentru profesorii din învățământul primar. La capitolul astronomie, am participat în vreo 2-3 rânduri cu telescopul, le-am arătat cadrelor didactice cum se folosește și ce se poate vedea prin el. Dar și cursurile respective s-au rărit și nu știu de ce. Probabil că nu se alocă fonduri.

CC: La finalul acestui interviu, ce mesaj ai dori să transmiți cititorilor noștri?

ȘPC: O să încep printr-o poveste, care de fapt a avut loc în viața mea. Când am făcut un curs de fotografie în Cluj, fotografia mea care a fost expusă la final a fost una ce înfățișa Calea Lactee, și un câmp plin de oameni cu telescoape care priveau cerul. Am intitulat fotografia respectivă „Conexiuni Originare”. Îndemn lumea să privească cerul, tocmai pentru asta. Pentru a ne descoperi, pentru a vedea că ne aflăm într-o lume de fapt foarte mare, și că avem încă multe de cercetat. Este mai bine să privim în sus, spre stele, decât jos, spre telefon.

„Conexiuni Originare”

CC: Îți mulțumesc pentru toate informațiile deosebite pe care ni le-ai împărtășit.

ȘPC: Cu plăcere!

fotografii: Ștefan Pop-Coț

Societatea Română pentru Astronomie Culturală găzduiește evenimentul „StarParty” în acest weekend. Informații pot fi găsite aici

Ștefan Pop-Coț poate fi urmărit pe profilul său de Facebook, dar și pe Instagram, unde colecția sa de fotografii este disponibilă pe pagina Cotmicastrophotography

interviu realizat de Tudor-Marian Chicet, fotoreporter ClujulCultural

2 thoughts on “INTERVIU. Astronomul clujean care încearcă să ne arate minunile Universului

  1. Mi-a plăcut interviul! Cred că mulți oameni își doresc să privească printr-un telescop dar nu au avut ocazia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *