Pentru prima dată în Cluj, teatrul părăsește sala clasică și coboară în adâncurile unei experiențe senzoriale totale. La MINA (Museum of Immersive New Art), „Infernul” devine o călătorie halucinantă prin cele nouă cercuri ale iadului, nu ca simplu spectator, ci ca martor captiv – un suflet rătăcit care se mișcă odată cu personajele, în mijlocul acțiunii.
Conceptul gândit de Silvius Iorga, cu un scenariu semnat de Paul Chetreanu-Don, transformă Divina Comedie a lui Dante într-o experiență multisenzorială, deopotrivă poetică și tulburătoare. Proiecțiile 360°, realizate de MINA Studios, aduc la viață pereții, tavanul, podeaua – întreaga realitate devine decor. Din toate părțile apar imagini demonice, apocaliptice, întunecate, însoțite de o coloană sonoră neliniștitoare compusă de Somnusor.
Paul Nistor, în rolul lui Dante, traversează infernul ghidat de Virgilius (Miron Maxim), căutând-o pe Beatrice (Alexandra Tarce), un suflet pur care refuză tentația, dar nu este lipsit de forță. Nu e o Beatrice naivă, ci una conștientă de lupta dintre dorință și adevăr. În jurul lor, demonii (Ioana Varodi, Antonia Bostan), Moartea (Patricia Brad) și Minos (Adalia Ani) construiesc un peisaj grotesc, straniu, dar în același timp fascinant.
Un moment de forță vine cu apariția Luciferului – interpretat memorabil de Ioana Moldovan. Abandonând clișeul demonului caricatural, Moldovan creează un Lucifer senzual, magnetic și înfricoșător prin simpla prezență. Costumul său roșu-negru, îndrăzneț, se potrivește perfect cu energia pe care o emană: control, atracție, damnare. Cu replici precum „Până și sufletele cele mai curate pot fi corupte”, personajul său domină scena și redefinește imaginea clasică a diavolului într-un mod care va rămâne în mintea publicului.
Naratorul, cu voce gravă, omniprezentă, este Mihnea Blidariu – a cărui tonalitate coboară în sufletul fiecărui privitor, făcând ca textul să nu fie doar auzit, ci simțit visceral. La fel de prezent și în rolul lui Charon, Silvius Iorga nu e doar conceptualizatorul acestui univers, ci și o prezență scenică puternică, care adaugă o dimensiune de coerență între ideea vizuală și interpretare.
Coregrafia, alături de costumele create de Cristina Iovănescu, completează tabloul unui spectacol care se mișcă între grotesc și eleganță, între frică și fascinație. Dansul e uneori disciplinat, alteori dezlănțuit – ca marea internă a fiecărui păcat.
„Infernul” de la MINA nu este doar un spectacol. Este o experiență. Una care îți stă pe piele, îți intră în ochi, în oase, în suflet. Îți amintește că teatrul poate fi nu doar văzut, ci trăit. Și că uneori, pentru a înțelege ce înseamnă iubirea, trebuie să cobori până în cele mai adânci și întunecate colțuri ale ființei.
Un spectacol care trebuie văzut. De mai multe ori, dacă se poate. Pentru că fiecare păcat e o oglindă. Iar fiecare spectator – un posibil Dante.
