Fotoreportajul etnografic „Dansul măștilor”

Actualitate Carte

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, invită publicul iubitor de fotografie etnografică la vernisajul expoziției „Dansul măștilor”.

Evenimentul va avea loc joi, 5 octombrie  2017, începând cu ora 13.00, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, Calea Dorobanților, nr. 104. 

 

„Dansul măștilor” este un fotoreportaj etnografic realizat de către fotografii gorjeni Teodor Dădălău și Marinel Tira, care surprind un obicei unic în Oltenia, cel al pițărăilor, tineri mascați care merg la colindat pe ulițele satului, în preajma Crăciunului.

Expoziția este itinerantă și se înscrie în cadrul programului de schimburi de expoziții de fotografie etnografică între instituțiile de gen din țară, demers prin care se dorește să se atragă atenția publicului larg asupra valorilor culturii tradiționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *