EXCLUSIV De la TIFFszereda ediția 2, numai de bine!

Esenţial

TIFFszereda s-a desfășurat între 1- 6 iulie, la Miercurea Ciuc. Aflat la a doua ediție, e o prelungire a festivalului-mamă de la Cluj, TIFF, și vine din dorința nebunească a unei mâini de oameni (unde îi numărăm în special pe Kati Maksay, Lazar Zoltan și actorii teatrului maghiar din Cluj, Bogdán Zsolt și Dimény Áron) să readucă publicului ciucan, film pe ecran mare. Ba chiar și în aer liber, în piața centrală, unde anul trecut a fost Blancanieves, iar anul ăsta, printre altele, Marele caiet, al celebrului Janos Szasz, cel care a fost membrul juriului mare la TIFF13, adică in…2014.

Până în 2013, trecuse mai bine de o decadă de când cinematograful din orașul aflat în centrul țării, într-o depresiune ce oferă un peisaj feeric, fusese abandonat, așa că o mare parte din populația orașului, mai ales cei tineri, nu văzuse vreodată un film proiectat într-o sală normală, cu scaune comode și aliniate pe trei rânduri, așa cum e cea a Casei de cultură, unde au avut loc, pe lângă proiecții, şi expoziții, discuții, conferințe de presă.

Personal, am intrat în contact cu mai mulți oameni interesanți care activează în lumea cinematografică sau teatrală. Chiar nu mă așteptam să fie o atât de mare emulație, mai ales că la prima ediție, dominase un sentiment de gol, din cauza audienței reduse și a invitaților puțini; acum, însă, cu un centru renovat aproape în totalitate, timp de 6 zile, Miercurea Ciuc a respirat film și o atmosferă pe care o regăsesc și la Cluj, după care tânjesc apoi un an întreg; mi-am prelungit astfel senzația de frenezie pe care o instaurează un astfel de eveniment care te face să uiți de oboseală, de durerile de spate sau de problemele personale.

proiecte in aer liber

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe lângă domnul Szasz, cu care m-am intersectat la micul dejun, prin Casa de cultură sau pe stradă (am şi discutat puţin, cât să îmi atest părerea că, pe lângă un cineast valoros, e o persoană deschisă, care are ce să transmită publicului), am avut plăcerea să port discuții cu tineri actori de teatru care au participat la un workshop dedicat lor, condus de regizorii Réka Kincses șiAlexandru Gherman. Mi-a plăcut entuziasmul lor, iar lor le-a plăcut întregul eveniment, desfășurat pe parcursul a cinci zile pline, în care au învățat sau și-au îmbunătățit tehnica deja formată de a juca în fața camerei de filmat.

La conferința de presă de duminică, Bogdan Crăciun – care lucrează la Libra Film și e producător executiv al filmului Câinele japonez – a spus că o competiţie sportivă de talia Campionatului Mondial nu reprezintă o piedică în succesul unei ediții de festival de film. A lăsat să se înţeleagă că cele două chestiuni pot coabita foarte bine. Asta s-a întâmplat și în cazul meu. M-am uitat cu sculptorul Ernő Bartha (cel care de foarte puţin timp a dat drumul Parcului Arkhai Sculpture, de la Vlaha), la mai multe partide. Îl ştiu de când eram în școala primară și întotdeauna mă bucur să-l văd. El a venit anul acesta în calitate de invitat, fără vreo sarcină anume, după ce anul trecut își adusese două din expozițiile cele mai reușite: sculpturi din fân și televizoare cărora le-a găsit alte atribuțiuni.
După o plimbare lungă în micul, dar cochetul centru al orașului, am găsit un băruleţ foarte mişto, unde am băut bere locală şi am mâncat nişte arahide prăjite. Ernő a ţinut cu Argentina şi Brazilia, eu cu Belgia şi Columbia. Am pierdut de fiecare dată „pariul” nostru, dar nu m-am supărat deloc. Lipsa mea de inspiraţie în alegerea favoritelor a fost ștearsă de plăcerea de-a ne manifesta la goluri, la călcâiele lui Di Maria şi de-a discuta puţin despre tactica fiecărei echipe.

Filmul şi fotbalul chiar merg bine împreună şi parcă sunt pe aceeaşi structură. Aproximativ o oră jumătate de adrenalină, de hazard, uneori de artă şi de multă pasiune. A celor implicaţi direct, dar şi a celor care doar se uită și consumă multă energie.

janos szasz
Regizorul maghiar Janos Szasz

Revenind strict la filme, selecția a fost oarecum așteptată. Jumătate maghiare, dintre care și mai vechi, ale unor cineaști de renume, precum Zoltán Fábri, şi cele noi, la care s-au adăugat câteva producții românești (Sunt o babă comunistă, Câinele japonez ș.a.m.d) și „vârfurile de gamă” prezente la Cluj; de altfel, Stockholm, cel care anul acesta a câştigat marele premiul (Trofeul Transilvania), a închis cele şase zile în care vremea bună a predominat. Viva la libertà, cu Toni Servillo în dublu rol, e alegerea mea pentru această ediţie.Pe lângă lejeritatea cu care interpretează două personaje contrastante (şi contradictorii prin natura propriilor tipuri de fapte şi raţionamente), Servillo îşi pune încă o dată amprenta pe un întreg film, după Il Divo şi La Grande Bellezza, devenind one-man-show-ul filmului!

 

În ultima zi, am întâlnit-o la Ciuc și pe Oana Giurgiu. Soția lui Tudor Giurgiu, producătoare a numeroase filme, va lansa un documentar despre istoria evreilor din România.

 

Până la anul, numai de bine! Și nu uitați de festivalul de film Horror & Fantastic Lună Plină, de la Biertan, din perioada 23-27 iulie, organizat tot sub egida TIFF.

 Corespondenţă specială de la Ion Indolean

colaborator Clujulcultural.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *