EXCLUSIV. Clujenii Robert Ledenyi şi Ionuţ Munteanu au creat o aplicaţie complexă, dar simplu de utilizat – Cluj City App. Tot ce trebuie să ştii, atât ca locuitor al Clujului, cât şi ca turist, se găseşte în această aplicaţie, disponibilă gratuit, pe orice tabletă sau smartphone.
„Aplicaţia s-a dezvoltat anul trecut în Sibiu. Apoi compania Eventya a decis să facă una pentru Cluj, ne-am întâlnit, ne-am şi cunoscut, şi aşa am ajuns eu să dezvolt afacerea împreună cu ei. Eu fiind pe partea de marketing, vânzari, ei fiind pe partea de dezvoltare. Ideea aplicaţiei este simplă: vrem să devină aplicaţia oficială a Clujului. Asta include, ca oricine poate găsi rapid toate barurile, toate restaurantele, toate hotelurile, şi nu o să fie doar cei care plătesc ci absolut toţi din domeniu. În curând o să aibă funcţie specială, daca se închide strada ta, atunci primaria o sa iti trimita push notification, te informează prompt de când până când e această situaţie. Dacă vezi că cineva a parcat neregulamentar atunci îi poţi face o poză, şi o poţi trimite direct în serverul primăriei la secţiunea plângeri, ca să existe şi dovezi, şi sa fie mai motivaţi să investigheze. Practic vrem să facilitam comunicarea dintre primărie si cetăţenii Clujului” a explicat Robert Ledenyi.
Aplicaţia va oferi acces la diferite servicii, cum ar fi posibilitatea de a vedea la baruri, de exemplu, meniurile, ofertele, evenimentele restaurantelor, mai explică iniţiatorii.
„In curând o să fie implementată şi partea turistică, asta înseamnă că în
momentul cînd o să mergi pe stradă şi ajungi de la o biserică atunci poţi să selectezi limba din cele trei: romana, maghiara,
engleza si asculta povestea ei în timp ce te plimbi prin clădire. De asemenea, updatăm cu traseele tuturor liniilor de transport in comun. Şi multe alte facilităţi”, încheie Robert Ledenyi, pledoaria pentru aplicaţia Cluj App.
Aplicaţia e gratis pe internet şi este funcţională. Iniţiatorii au adus îmbunătăţiri, deja evenimente importante din Cluj sunt postate pe aplicaţie.
1 thought on “EXCLUSIV Cum au dezvoltat doi clujeni aplicaţia Cluj City App”