Istoricul Tudor Sălăgean, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, cunoscut medievist și autor de cărți de specialitate, premiate inclusiv de Academie, a scris pentru blogurile Adevărul.ro textul de mai jos.
Clujul împlinește pe 19 august 700 de ani de la declararea ca oraș liber regesc.
Clujulcultural.ro preia acest text foarte documentate despre decizia importantă a Regelui Carol Robert de Anjou pentru Cluj.
În urmă cu 700 de ani, în 19 august 1316, Clujul era ridicat, de către regele Carol Robert de Anjou, la rangul oraş (civitas), moment culminant al unei lupte pentru libertate purtate timp de patru decenii. O luptă care a avut însă mai multe momente importante. O luptă pe care clujenii nu au abandonat-o niciodată, nici chiar când au fost singuri împotriva tuturor. Începuturi medievale Începuturile istoriei medievale a Clujului sunt încă destul de nebuloase. Ele sunt legate de cetatea de la Cluj Mănăştur, care a fost reşedinţa comitatului Cluj, dar şi a mănăstirii benedictine fondate aici încă din secolul al XI-lea. Nu este încă foarte clar cum reuşeau să coexiste cele două instituţii în interiorul unei incinte fortificate de dimensiuni relativ mici. Aceasta, mai ales dacă ne gândim la faptul că abaţia de la Cluj Mănăştur era foarte importantă, o adevărată concurentă a episcopiei Transilvaniei, cu care se afla de altfel în conflict. Pe teritoriul oraşului de astăzi existau însă şi alte aşezări, poate chiar şi fortificaţii. Una dintre acestea poate să se fi aflat în zona actualei Pieţe a Unirii, fiind însă abandonată în preajma anului 1100, iar incinta sa transformată în cimitir. Din punct de vedere economic şi administrativ, Clujul nu era o localitate foarte importantă. Localitatea dominantă a Transilvaniei de Nord era Dăbâca, un oraş (urbs) mare şi bine populat, care era, de asemenea, şi cel mai important centru militar al zonei. Principalul centru al Transilvaniei era Bălgradul / Alba Iulia, adevărata capitală a provinciei, care depăşea ca importanţă toate celelalte localităţi din regiune. Sufocat între aceste două centre, cărora li se adăuga şi Turda, important centru de exploatare a sării, Clujul nu putea spera la un destin măreţ. Astrele au vrut însă ca lucrurile să se aşeze altfel.
În primăvara anului 1241, Transilvania a fost distrusă de tăvălugul marii invazii mongole. Clujul a fost cucerit, la 11 aprilie 1241, de armata mongolă condusă de Kadan, unul dintre cei mai valoroşi generali ai marelui han Ögedei. Aceeaşi soartă au avut-o şi celelalte cetăţi regale din Transilvania. După 1241, însăşi existenţa Clujului a fost pusă sub semnul întrebării, la fel ca statutul său de centru de comitat. Abaţia din Cluj Mănăştur a reuşit să pună stăpânire pe întreaga cetate de la Calvaria, înlăturând autoritatea administratorilor voievodali. În perioada tulbure care a urmat, Clujul a fost concurat puternic de Bonţida, localitate care, datorită vămii regale de acolo, avea în această perioadă o dezvoltare economică mai rapidă. Depopulat şi lipsit de resurse, Clujul părea să fi intrat într-o perioadă critică, la fel ca alte centre urbane distruse de mongoli, care au sfârşit ca simple sate. Ştefan (István) al V-lea. Colonizarea din 1260 Salvarea a venit însă de la Ştefan (István) al V-lea, ducele Transilvaniei şi moştenitorul tronului Ungariei, care, în anul 1260 a adus la Cluj un grup de colonişti germani (hospites), pe care i-a aşezat în zona care poartă, astăzi, numele de „Cetatea Veche” (Ovár). Coloniştii germani au fost înzestraţi cu libertăţi şi privilegii care urmăreau să refacă cetatea distrusă de marea invazie tătară din 1241-1242 şi să transforme Clujul într-o aşezare urbană importantă.
Drepturile lor erau următoarele: de a fi judecaţi doar de judele lor (villicus); în caz de nemulţumire, de a face apel direct la judecata regală; de a judeca ei înşişi şi cauzele dintre străinii stabiliţi în mijlocul lor. În schimbul acestor drepturi, ducele le cerea coloniştilor un singur lucru: să meargă la război în oastea sa şi să lupte alături de el. Această prevedere este foarte importantă, pentru că ea ne arată ce fel de oameni erau coloniştii stabiliţi la Cluj în preajma anului 1260. Ei erau aleşi, foarte probabil, după chipul şi asemănarea celui i-a adus în Transilvania. Ştefan al V-lea a fost un principe, apoi un rege cavaler, pentru care războiul era felul său de a fi. Pe reprezentările sale oficiale, Ştefan este reprezentat călare, echipat în armură completă, iar documentele emise de el abundă în relatări ale faptelor de arme proprii, sau ale apropiaţilor săi. Angajat în războaie permanente, Ştefan participa direct la bătălii, pe care le câştiga adeseori.
Luptătorii viteji şi credincioşi din oastea sa erau răsplătiţi cu domenii importante. Aflat mereu în căutare de oşteni valoroşi, Ştefan a adus în Transilvania numeroşi luptători de valoare, pentru a creşte calitatea trupelor sale. Coloniştii aduşi la Cluj se remarcau şi ei, fără îndoială, în primul rând prin aptitudinile lor militare. Ei veneau, se pare, din Styria sau Carinthia, pe care Ştefan le condusese între 1258-1260, până la bătălia de la Kreussenbrunn. De altfel, ei au fost aceia care au ridicat la Cluj primele ziduri şi turnuri de apărare, care înconjurau o incintă fortificată cu suprafaţa de 7 ha, al cărei centru se afla în actuala Piaţă a Muzeului. În acelaşi timp, libertăţile acestor colonişti le erau acordate lor şi numai lor.
Ceilalţi locuitori ai Clujului, iobagi ai cetăţii sau alţii, continuau să îşi păstreze vechiul statut. Lupta pentru libertate În 1275, după moartea lui Ştefan al V-lea (1272), Clujul a ajuns, în mod abuziv, în stăpânirea episcopiei Transilvaniei. Episcopul Petru Monoszló (1270-1307), un apropiat al partidei Csákilor, a profitat de faptul că aliaţii săi preluaseră controlul asupra curţii regale pentru a trece oraşul Cluj în proprietatea sa. Clujenii nu s-au împăcat însă niciodată cu această soartă, şi au purtat împotriva episcopiei o luptă pentru libertate care a durat 41 de ani. O asemenea dorinţă de libertate nu era prea des întâlnită în această epocă, în regiunile noastre.
Alte localităţi ajunse în proprietatea episcopală şi-au acceptat până la urmă soarta, pentru că stăpânirea episcopiei nu era, de altfel, una foarte grea. Clujenii nu au acceptat însă această stăpânire niciodată, iar explicaţia pentru această perseverenţă ar trebui, probabil, căutată în statutul lor de luptători. Avem argumente care ne arată că clujenii au participat la rebeliunea generală a saşilor transilvăneni din 1277-1279, împotriva Csákilor şi a episcopiei Transilvaniei. În 1288, pentru scurt timp, au reuşit chiar să îşi redobândească libertatea, atunci când regele Ladislau Cumanul a anulat donaţia din 1275, într-un moment în care episcopul Petru îl arestase pe Moyus, voievodul Transilvaniei.
Un an mai târziu, episcopul a recuperat însă, din nou, oraşul. În 1307, Clujul a intrat, împreună cu celelalte domenii şi cetăţi episcopale, în stăpânirea puternicului voievod al Transilvaniei, Ladislau Kán. La 20 iulie 1313, regele Carol Robert reacorda însă „satul Cluj” (villa Kuluswar) episcopiei de Alba-Iulia. Diploma din 1316. Războiul civil Eliberarea Clujului de sub stăpânirea episcopiei a avut loc în 1316, după începerea războiului civil dintre regele Carol Robert de Anjou şi fiii fostului voievod Ladislau Kán. Clujenii şi-au oferit din nou serviciile regelui, iar acesta, aflat în dificultate, a făcut ceea ce un suveran medieval nu făcea decât extrem de rar: a anulat o donaţie făcută bisericii. Carol Robert le-a acordat, astfel, clujenilor diploma din 19 August 1316, considerată un adevărat act de naştere a oraşului medieval Cluj.
Citeste mai mult: adev.ro/obx3vq
