Începută în 1956 la Colegiul Dartmouth, SUA, cercetarea în domeniul inteligenţei artificiale (IA) şi-a propus, de-a lungul timpului, obiective precum raționamentul, reprezentarea cunoștințelor, planificarea, învățarea, prelucrarea limbajului natural, percepția și capacitatea de a muta și manipula obiecte. Dezvoltarea în domeniul IA are la bază informatica, ingineria informațională, matematica, psihologia, lingvistica, filozofia, dar și alte domenii.
IA (numită şi inteligenţa maşinilor) implică dezvoltarea de algoritmi și modele care permit unui dispozitiv să-și perceapă mediul și să facă acțiuni adecvate pentru a atinge anumite obiective. Astfel, IA poate fi privită ca fiind „capacitatea unui sistem de a interpreta corect datele externe, de a învăța din astfel de date și de a folosi ceea ce a învățat pentru a-și atinge obiective și sarcini specifice printr-o adaptare flexibilă” (Kaplan şi Haenlein). Utilizat colocvial, descrie mașinile care imită funcțiile cognitive pe care le asociază oamenii cu alte minți umane, cum ar fi „învățarea” și „rezolvarea problemelor”.
IA poate fi clasificată în trei tipuri diferite de sisteme: analitică, inspirată de om și umanizată. IA analitică are doar unele caracteristici compatibile cu inteligența cognitivă, generând o reprezentare cognitivă a lumii și utilizând învățarea bazată pe experiențe anterioare pentru a informa deciziile viitoare. IA inspirată de om are în plus și inteligenţa emoțională, înțelegerea emoțiilor umane și luarea în considerare a acestora în procesul decizional. IA umanizată prezintă caracteristicile tuturor tipurilor de competențe (de exemplu, inteligența cognitivă, emoțională și socială), fiind capabilă să fie conștientă de sine atât ca atare, cât și în interacțiunile cu ceilalți.
Gata cu teoria. M-am ajutat de wikipedia pentru rândurile de mai sus. Haideţi să vedem ce mai ştim despre IA, mai ales despre pericolele la care putem fi expuşi prin continuarea cercetărilor în acest domeniu.
Toate softurile dau erori. Oricât de mult mi-ar plăcea să laud IT-ştii (industrie în care şi eu lucrez), scenariile întâlnite, mai ales în dezvoltarea unui AI, sunt complexe, trebuind să facă faţă unor situaţii pentru care poate nu au fost create. Astfel, o greşeală mică, inobservabilă iniţial, ar putea să aibă consecinţe catastrofale. Industria cel mai greu lovită de asemenea consecinţe este cea spaţială, când o eroare mică de tot poate duce la prăbuşirea unei rachete.
Războaiele se vor schimba din momentul în care oştile lumii vor fi formate din dispozitive autonome înarmate.
Reţelele sociale pot fi un pericol, mai ales când nu ştii cu cine dialoghezi: om sau IA. IA contribuie şi la crearea imaginilor sau filmelor deep fake, înlocuind, ştergând sau adăugând conţinut. Reţelele sociale, împreună cu deep fake, pot construi o maşinărie de propagandă şi dezinformare infernală.
Piaţa muncii poate fi afectată. Chiar dacă industria dezvoltării IA va crea până la 100 milioane de locuri de muncă, aceasta va duce şi la pierderea a până la 300 milioane de locuri de muncă.
Inteligenţa artificială ar putea deveni mai inteligentă decât omul, dorind să se debaraseze de noi. Dacă evoluţia IA va duce la o super IA, aceasta va fi capabilă să-i manevreze pe programatori şi tot internetul. Un astfel de calculator superinteligent ar fi la fel de străin oamenilor, precum sunt procesele de gândire umane străine gândacilor de bucătărie (parafrazat din Nick Bostrom, autorul cărţii Superinteligenţa).
În toate cele de mai sus există un factor comun decisiv. IA învaţă de la om. Un copil crescut într-un mediu violent va considera bătaia o normalitate, iar când va deveni adult îşi va snopi familia din dragoste. Am citit la un moment dat că omul este singura fiinţă de pe planetă care se împiedică de aceeaşi piatră de două ori. Nu ştiu dacă este adevărat. În cazul în care este, poate că nu suntem cel mai potrivit dascăl pentru IA. Oricum, după părerea mea, IA poate deveni periculoasă doar din momentul în care conştientizează că trebuie să se apere de om.
Parcă nimic din cele de mai sus nu încurajează continuarea muncii în acest domeniu. Beneficiile prezenţei IA în viaţa noastră sunt multe şi pot avea un impact pozitiv masiv asupra vieţilor noastre. Imaginaţi-vă posibilitatea de a lua decizii nepărtinitoare rapide, de a scăpa de sarcinile repetitive, de a rezolva orice probleme de matematică sau fizică, posibilitatea optimizării calitaţii vieţii, facilitarea de noi invenţii, reducerea riscului, reducerea erorilor umane şi având o disponibilitate non-stop. Mă opresc doar la aceste generalităţi. Subiectul este complex şi acoperă, probabil, milioane de pagini.
GP Ermin nu este străin de IA. Am mai citit de la el Evanghelia după Crist 2.0 şi Ultimul înger, Prima I.A., ambele având IA în centrul acţiunii. Reuşeşte să aducă lucruri noi în poveştile sale, prezentând mult discutata şi mult povestita IA în posturi inedite, neaşteptate.
Despre apocalipsă s-au scris multe cărţi, dar, încercând să parafrazez, în ApIscalips GP Ermin ne prezintă evenimentele în direct, în timp ce ele se întâmplă. Totul porneşte de la fraze simple, dar de o greutate imposibil de măsurat: „E mai bine să moară Apis melifera decât să pierdem fonduri…”, „Că profitul e mai dulce ca mierea” sau „Cum naiba am ajuns să punem banul înaintea… înainte de orice?”.
Avem puţine personaje pe parcursul cărţii – Beewee, 437 şi Sri – care influenţează evenimentele, din care mi-ar fi foarte greu să-mi aleg preferatul. Mi-aş dori inteligenţa nebună a lui Beewee sau forţa lui 437, dar şi posibilitatea de a fi astrocercetător. Vă las pe voi să le descoperiţi.
Acţiunea este inteligentă. Omenirea se confruntă cu apocalipsa prin dispariţia albinelor. Chiar dacă este conştientă de acest lucru, nu se face nimic. Albinele se hotărăsc să acţioneze pentru a se salva. În tot acest timp mai planează şi sosirea lui Sri, ca reprezentant al unei rase cu limba bifurcată, în căutare de forţă de muncă.
Finalul m-a dezamăgit puţin. „Sapiens s-a întâlnit, într-un final, cu Sapiens, iar întâlnirea lor a avut un deznodământ nefericit”. E dur finalul, dar la toate atrocităţile prezentate, omenirea din ApIscalips merita ceva mai tragic.
Mai dau un singur detaliu, pentru a nu strica plăcerea lecturii. Contribuţia Andreei Sterea, prin toate articolele de presă apărute de-a lungul desfăşurării evenimentelor, face ca omenirea din ApIscalips să fie printre cele mai dure variante ale omenirii pe care le-am întâlnit până acum în lecturile mele.
La trei lecturi plăcute din trei, pot spune că GP Ermin este de acum pe lista mea de cumpărături.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la ApIscalips? Văd o asemănare cu trei opere care m-au încântat: Ministerul pentru viitor al lui Kim Stanley Robinson (despre care am scris aici), trilogia Furnicile de Bernard Werber şi filmul Don’t look up, în regia lui Adam McKay.
ApIscalips a fost publicată anul acesta, 2024, la Crux Publishing şi are 241 de pagini.
Nota mea pentru ApIscalips: 10 (chiar dacă mi-aş fi dorit finalul mai tragic)
De ce citesc SF? Pentru că lumile descoperite în aceste cărţi, chiar şi cele dure, ne oferă lecţii de viaţă bune.
Text de Bogdan Bati, scriitor de SF și pasionat de literatura SF
