Profesorul universitar Ioan-Aurel Pop, istoric, academician, rector al UBB, a relansat. duminică, cartea „Din mâinile valahilor schismatici”, la sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Noua ediție a fost apărut la editura Şcoala Ardeleană. Volumul însumează 500 de pagini împarţite în 21 de capitole.
Pe coperta cărţii se află un desen în creion al artistului Nicolae Romaniţan, imaginile din interior şi fotografiile sunt realizate de Ştefan Socaciu, hărţi realizate de Andrei Nacu, indice de nume Ioana Pop şi Alexandra Chira, corectură Marius Nenciulescu, coperta Ciprian Butnaru, redactare Ioachim Gherman.
Mesajul lucrării se bazează în principal pe documentele pontificale din anul 1377 concentrându-se pe istoria medievală a Transilvaniei din secolele XIII-XIV. Având în vedere faptul că aceste secole sunt cele mai puţin cunoscute pentru Transilvania, reprezintă cea mai amplă scriere cu profil monografic despre această perioadă.
În cadrul lansării, cercetătorul Adinel Dincă a spus că: “O încercare de schiţare a ideilor de forţă din volum aşa cum le-am perceput eu, subiectiv, merită si trebuie încercată mai ales că dincolo de valoarea şi menirea formativă, instructivă a cărţii, mesajul ei, al acestei lucrări este unul profund emotional. Un mesaj care se adresează astfel, nu doar resorturilor raţionale ci care reuşeşte fără să afirme acest lucru, fără să-şi propună explicit acest lucru, să atingă şi să acordeze fin coardele sensibilitaţii.”
Istoricul Ioan Aurel Pop la lansare. Foto Karina Brodi
Istoricul Ioan Aurel Pop a spus despre volumul lansat: “M-am apropiat de izvoare şi am descoperit că nu există tăcerea surselor în mileniul întunecat. Există o mulțime de surse care ne pomenesc! Lumea spune, unde sunt românii? Din anul 300 până la anul 1300, în primul rând că nu existau.[…] Din lectura acestor documente, am văzut un lucru care m-a şocat. În jurul anului 1200, apar mulţi şi dintr-odata români în Transilvania şi nu numai în Transilvania, şi la nord şi la sud de Dunăre. Ce s-a intamplat în anul 1200? Au spus aici colegii mei că a fost cruciada a IV-a prin care creştinii au cucerit capitala creştinătăţii[…] Ce se întâmplă după 1200 în Transilvania? Apar foarte mulţi români în surse, ceea ce înainte nu se întâmplase, o explicaţie ar fi că se perfecţionează cancelariile care emit documente. Dar nu e suificientă această explicaţie şi atunci am luat toate aceste mărturii şi le-am examinat şi atunci am gasit ca au un numitor comun. Toate documentele care îi pomenesc pe români în jurul anului 1200, câteva decenii după cruciada a IV-a, români în calitate de victime, cu alte cuvinte, mai simplu, mereu li se ia ceva. Nu este nici un document în care sa li se dea şi mi-am pus întrebarea de ce s-a întâmplat acest lucru […] Ce justificare ideologică a fost? Să ştiţi că nu a fost una etnică ci a fost una confesională sau religioasă. ”
Text și foto de Karina Brodi, colaborator clujulcultural.ro