”Visual Music”, concert unde arta se îmbină cu tehnologia, la Filarmonică

Actualitate Muzica Spectacol

Filarmonica de Stat „Transilvania” invită publicul clujean la concertul de vineri, 11 martie, ora 19,00, Colegiul Academic, intitulat Visual Music, un eveniment menit să transforme scena clujeană într-un loc unde arta se îmbină cu tehnologia. Muzica din repertoriul lui Claudio Monteverdi, Luca Marenzio, Carlo Gesualdo, Orlando di Lasso, Thomas Morley și Johann Sebastian Bach, interpretată de corul și membri ai orchestrei filarmonicii clujene, se va întrepătrunde cu elemente din arta dansului, modei și audio-vizualului, creând o experiență senzorială vibrantă.

Artiștii invitați sunt: Cătălin Creţu (audio-video live interactions), Raluca Ciornea (visual artist), Nicoleta Demian (regie artistică şi coregrafie), Francesca Dulca, Roxana Florescu, Vasiana Sălăjan (dansatoare), Krista Baias, Corina Caravasili, Tünde Hegedűs, Roxana Oarga, Diana Rus, Noemi Szalkai și Daiana Stăncioiu (designeri).

Biletele se pot achiziționa online de pe site-urile www.entertix.ro şi www.myticket.ro, de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756048318 sau 0264 43 00 60), sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *