Ministrul Culturii, despre Valentin Uritescu: „Marele actor pleacă dintre noi cu aceeaşi eleganţă cu care ne-a obişnuit”

Categorii: A 7-a, Actualitate
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on pinterest
Share on linkedin
Share on email
Share on print

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, i-a adus un omagiu actorului Valentin Uritescu, care a murit la vârsta de 81 de ani, numindu-l un model cultural al societăţii româneşti, conform News.ro.

„Scena românească îşi ia rămas bun pentru totdeauna de la Valentin Uritescu. După o vastă carieră prin care şi-a pus amprenta în cultura românească, marele actor pleacă dintre noi cu aceeaşi eleganţă cu care ne-a obişnuit. Mult prea multe modele culturale ale societăţii româneşti aleg să ne privească din altă parte, înainte să ne putem lua rămas bun. De aceea, trebuie să învăţăm să ne onorăm valorile în fiecare zi, să ne bucurăm de ceea ce ne oferă, pentru că mâine nu este o garanţie pentru nimeni. Condoleanţe familiei, echipei de artişti alături de care a urcat de atâtea ori pe scenă, bucurându-ne cu talentul său şi tuturor celor ce l-au îndrăgit! Dumnezeu să-i odihnească sufletul şi să îi aline pe cei apropiaţi!” a transmis ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Colectivul Teatrului Bulandra a amintit de un „glas şi un mod inconfundabil de interpretare”. 

„Multe generaţii cunosc acest nume, îl asociază unui chip, unui glas şi unui mod inconfundabil de interpretare. Spectatorii Teatrului Bulandra l-au putut vedea pe Valentin Uritescu în spectacole importante ale anilor ’80, precum „O zi de odihnă” (regia Valeriu Moisescu, 1981), „Tartuffe” (regia Alexandru Tocilescu, 1982), „Luna dezmoşteniţilor” (regia Sanda Manu, 1983), „Passacaglia” (regia Mircea Cornişteanu, 1984), „Hamlet” (regia Alexandrul Tocilescu, 1985), „Dimineaţa pierdută” (regia Cătălina Buzoianu, 1986), „Uriaşii munţilor” (regia Cătălina Buzoianu, 1987), „A treia ţeapă” (regia Ion Caramitru, 1988), „Merlin sau ţara pustie” (regia Cătălina Buzoianu, 1991)”, a fost mesajul colegilor de la „Bulandra”. 

Născut la Vinerea, judeţul Alba, la data de 4 iunie 1941, Valentin Uritescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1963, la clasa profesorului Constantin Moruzan.

Cariera sa artistică s-a conturat prin intermediul celor câteva zeci de filme, dar şi pe scenele a patru teatre: Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, „Teatrul Tineretului” din Piatra Neamţ, iar în capitală Teatrul Bulandra şi Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”.

De-a lungul activităţii sale artistice, a primit Premiul UCIN pentru rolurile din filmele: „Momentul  Adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea”, „Şobolanii roşii” (1991), Premiul pentru interpretare masculină pentru rolul Sergentul Şaptefraţi din filmul „Lumini şi umbre”, regia Andrei Blaier, în 1986, în acelaşi an fiind distins şi cu Premiul ACIN pentru rolurile din „Noi cei din linia întâi” şi „Domnişoara Aurica”.

În 2004, i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”, iar la vârsta de 76 de ani a primit premiul pentru întreaga sa activitate la Gala Premiilor Gopo.

Ne rămân memoriile sale adunate în volumul „Să ai grijă de cel bun din tine. Amintiri” (2013), apărut la doi ani după ce a publicat cartea „Aşa sunt eu, prost”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.