Unul dintre cei mai apreciați violoniști ai României, Gabriel Croitoru, cântă la Casa Universitarilor cu celebra vioară Guarneri a lui George Enescu pentru a sprijini copiii și tinerii cu insuficiență renală cronică, într-un concert caritabil programat duminică seară.
Concertul e organizat de Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta” în 1 martie, s ora 18.30. Vor fi interpretate de „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla.
Concertul urmărește strângerea de fonduri pentru 100 de copii și tineri cu insuficiență renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal îngrijiți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”.
„Am fost onorat de invitația foarte talentatului dirijor clujean, Adelin Cătinean de a concerta la Cluj pentru a susține alături de sute de clujeni, copiii cu suferințe cronice de rinichi a căror viață scurtă și plină de suferință depinde de un aparat. Sper din tot sufletul ca iubitorii de muzică cultă din Cluj dar și oameni cu dare de mână să umple până la refuz superba sală Auditorium Maximum și să le oferim acestor tineri care își suportă cu atâta demnitate suferința o dovadă puternică de solidaritate și empatie”, a declarat vilonistul Gabriel Croitoru într-un comunicat de presă.
Biletele costă 25 de lei și pot fi cumpărate de la fața locului.