Vin banii la Muzeul Etnografic! Proiect nerambursabil de 225.000 lei !

Actualitate Esenţial Vizual

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură în subordinea Consiliului Județean Cluj, este beneficiarul unei finanțări nerambursabile în valoare de 225.000 de lei, pentru un proiect de punere în valoare a patrimoniul Parcului Etnografic Naţional ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

Proiectul ”Vivanții: Anotimpurile” își propune să pună în valoare patrimoniul Parcului Etnografic Naţional ”Romulus Vuia”, animându-l prin crearea unor evenimente: scenete, spectacole de reenactment, dansuri şi happeninguri în care să se îmbine elementul uman, textul, muzica, povestea, gastronomia, costumul, tradiția şi sărbătoarea şi care să reflecte trecerea timpului prin datini şi tradiții în satul transilvănean.

Proiectul a obţinut finanţare nerambursabilă în cadrul programului: „Timbrul Monumentelor Istorice”, al Institutului Național al Patrimoniului.

În cadrul proiectului ”Vivanții: Anotimpurile” vor fi alese patru momente principale de-a lungul anului, importante în tradiţia Transilvăneană şi în care se vor desfășura patru evenimente mari, fiecare concentrând obiceiuri ale anotimpului respectiv. Spațiul pentru desfăşurarea evenimentelor va fi Parcul Etnografic Naţional ”Romulus Vuia”, din Hoia.

Proiectul ”Vivanții: Anotimpurile” contribuie semnificativ la întărirea identității naționale prin menținerea vie a tradițiilor și obiceiurilor care au definit comunitățile românești de-a lungul secolelor. Spațiul Parcului Etnografic, unul generos, va fi locul pentru desfășurare, iar curțile caselor, biserica, ulițele și alte spații vor fi “umplute” cu activități care să spună poveştile de demult.

De exemplu, se intenţionează marcarea unor momente precum: primăvara cu sărbători precum Mărțișorul şi Paștile, dar şi cu toate obiceiurile create în jurul acestor momente, cuprinse în scenete specifice, în zone diferite ale muzeului, cu ateliere de meşteşuguri tematice, caracteristice. Apoi, evenimentele de vară vor cuprinde sărbători ca Sânzienele, secerișul, diverse obiceiuri legate de muncile câmpului, de Schimbarea la față și de Sfânta Maria, jocuri în șură și în ogradă şi un ritual de nuntă.

Toate activitățile de animare a obiectivelor turistice din Parcul Etnografic Naţional ”Romulus Vuia”, Cluj-Napoca vor fi implementate de actori şi studenți la actorie de la Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB, care vor da viață muzeului prin diverse scenete, spectacole de reenactment, dansuri şi happeninguri.

Pentru creșterea vizibilității activităților proiectului va fi achiziționat un display outdoor interactiv, care va fi instalat în cadrul muzeului în aer liber. Vizitatorii vor putea astfel să acceseze mai uşor informații detaliate despre activitățile proiectului și obiectivele vizitabile; să exploreze istoria și semnificația culturală a monumentelor restaurate, contribuind astfel la creșterea atractivității muzeului și la afirmarea sa ca obiectiv turistic major.

Toate activitățile cuprinse în cadrul proiectului se vor desfășura pe parcursul anului 2025.

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, este un ansamblu deosebit de patrimoniu cultural, reprezentativ pentru diversitatea arhitecturală și ocupațională a regiunilor etnografice din Transilvania. Este primul muzeu în aer liber din România şi include o varietate de gospodării, biserici, ateliere și instalații tehnice din diverse regiuni etnografice ale Transilvaniei, fiecare cu specificul său unic. Fondat în anul 1929, acesta funcționează ca o secție a Muzeului Etnografic al Transilvaniei și se întinde pe o suprafață de aproximativ 16 hectare, oferind o incursiune unică în viața rurală tradițională din diverse regiuni ale Transilvaniei. Parcul expune peste 90 de monumente de arhitectură populară, structuri selectate riguros pentru a reflecta diversitatea culturală și tehnologică a regiunii. Un aspect distinctiv al parcului este aranjamentul său, conceput pentru a sugera structura unui sat tradițional, ceea ce permite vizitatorilor să experimenteze autenticitatea vieții rurale din trecut. Importanța parcului constă nu doar în conservarea patrimoniului arhitectural, ci și în rolul său educativ și turistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *