VIDEO.Legendarul Eliades Ochoa, fondator al Buena Vista Social Club, va cânta la TIFF 2022

A 7-a Actualitate Cooltura

Eliades Ochoa, fondator Buena Vista Social Club, câştigătorul a numeroase premii Latin Grammy şi unul dintre personajele principale ale documentarului regizat de Wim Wenders în 1999, va cânta la TIFF 2022 pe 24 iunie, anunta organizatorii printr-un comunicat.

Concertul are loc în Iulius Parc, la ora 20.00. În deschidere cântă Funkorporation. Un bilet costa 70 de lei.

El a mai concertat în trecut la Cluj la Diesel Club.

Devenit faimos în întreaga lume la finalul anilor ’90 ca membru fondator al grupului Buena Vista Social Club, Eliades Ochoa este „unul dintre cei mai buni chitarişti ai generaţiei sale” (The Guardian), o figură emblematică a muzicii latino-americane. Compozitor şi interpret al unor melodii inconfundabile precum „Píntate Los Labios Maria”, „Chan Chan” sau „El Cuarto de Tula”, muzica lui Ochoa este strâns legată de istoria intensă a Cubei.

Concertele lui Eliades Ochoa sunt considerate sărbători ale muzicii şi pasiunii latino-americane, pline de melancolie, dar şi de bucurie şi de dans. Stilul său unic de a cânta la chitară şi din voce l-au făcut un superstar al muzicii tradiţionale cubaneze.

Eliades Ochoa va cânta alături de trupa sa Grupo Patria la TIFF2022 pe 24 iunie, la Iulius Park Open Air. Biletele au fost puse în vânzare online. În perioada de pre-sale, până pe 10 iunie, preţul unui bilet este de 70 de lei.

Cunoscut şi ca un „Johnny Cash cubanez”, datorită pălăriei sale de cowboy, Eliades Ochoa s-a născut lângă Santiago de Cuba, al doilea cel mai mare oraş din ţară după Havana, de care este extrem de ataşat. „Nu aş da Santiago pe niciun alt oraş din lume. Nu mi-am schimbat niciodată ritmurile şi muzica, sunt doar un copil de la ţară care cântă şi azi aşa cum a învăţat de la părinţii lui”.

De-a lungul carierei sale, care se întinde pe mai multe decenii, a colaborat cu numeroşi artişti latino americani precum Omara Portuondo, trompetistul Manuel „Guajiro” Mirabal sau trombonistul Jesús „Aguaje” Ramos. A fost liderul grupului Cuarteto Patria. Discografia lui Ochoa numără peste 25 de albume proprii şi sute de colaborări care s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Printre cele mai apreciate discuri recente ale sale sunt „AfroCubism” (2010), „El Eliades que Soy” (2014) sau, cel mai recent, „Vamos a bailar un son”. (2020)

În 2018, viaţa şi cariera muzicianului au fost subiectul documentarului „Eliades Ochoa: from Cuba to the World”, regizat de Cynthia Biestek. Filmul a făcut parte din selecţia oficială a Miami Film Festival.

La Cluj-Napoca, Eliades Ochoa va interpreta melodii din perioada Buena Vista Social Club, dar şi de pe cele mai recente albume ale sale. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *