Salonul Internaţional de Carte Bookfest revine în peisajul evenimentelor culturale din Capitală după trei ani de absenţă pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la ediţia din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Intrarea publicului este liberă, anunţă organizatorii.
Invitatul de onoare, Japonia, promite o revelaţie culturală în cele cinci zile de program Bookfest 2022.
Accesul publicului va fi liber la absolut toate evenimentele din cadrul Bookfest, iar orele de vizitare sunt 10.00-20.00, pentru zilele de miercuri, joi şi duminică (1, 2 şi 5 iunie), respectiv 10.00-21.00, pentru zilele de vineri şi sâmbătă (3 şi 4 iunie).
„Sunt trei ani de când lumea editorială aşteaptă să se întâlnească cu publicul fără restricţii, în ambianţa elegantă şi primitoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Vă aşteptăm, aşadar, la primul eveniment de amploare al culturii scrise din 2022, o sărbătoare a cărţii care vine după o absenţă atât de îndelungată şi care sper să ne arate că normalitatea încă mai este posibilă”, a declarat Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, instituţia care organizează evenimentul.
Invitatul de onoare al acestei ediţii este Japonia, care le propune iubitorilor de carte un program complex: de la lansări şi dezbateri pornind de la romane clasice ale literaturii japoneze până la evenimente care au în vedere sfera popular culture atât de îndrăgită de tinerii cititori şi evenimente culturale conexe.
„Sunt extrem de onorat că Japonia este Invitat de Onoare al celei de-a XV-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Mă bucur foarte mult pentru această minunată ocazie ca publicul din România să se apropie şi mai mult de literatura japoneză. Am aşteptat cu nerăbdare această ediţie Bookfest, alături de mulţi pasionaţi de literatură, după doi ani în care nu a putut fi organizată. Ediţia din acest an a Bookfest va transcende distanţa geografică dintre Japonia şi România şi, timp de cinci zile, va permite publicului vizitator să se bucure din plin de Japonia. Invitaţi speciali vor fi scriitori japonezi şi autori de cărţi despre Japonia, care îi vor ghida pe cititori prin lumea creaţiilor lor. La standul Japoniei am pregătit o gamă variată de evenimente legate de diferite aspecte ale culturii japoneze: de la manga, care are o tradiţie îndelungată în Japonia, fiind la fel de populară ca literatura, până la istorie şi artă. Îi invit pe cititori la Salonul Internaţional de Carte Bookfest pentru a păşi în lumea literaturii şi culturii japoneze. Vor avea astfel ocazia de a descoperiţi o nouă Japonie, cu care nu s-au mai întâlnit până acum”, a mărturisit E.S. Hiroshi UEDA, ambasadorul Japoniei în România.
Peste 400 de evenimente
Peste 400 de evenimente, de la lansări de carte şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive pentru copii, îi aşteaptă pe cititorii dornici să participe la un Salon de Carte lipsit de restricţiile din ultimii doi ani. Evenimentele pentru copii vor fi vedetele primei zile a Bookfest, 1 iunie.
La ediţia anterioară a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (Bucureşti, 29 mai – 2 iunie 2019) au fost prezenţi peste 150 de expozanţi. Invitatul de onoare de atunci a fost Marea Britanie. La ediţiile internaţionale din anii anteriori ţările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franţa, ţările de limbă germană (Germania, Austria, Elveţia), Polonia, Republica Cehă, Israel, Suedia şi Statele Unite ale Americii.
Salonul Internaţional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Ambasadei Japoniei din Bucureşti. Bookfest are ediţii locale în Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov şi o altă ediţie internaţională la Chişinău. Detalii, pe pagina oficială a proiectului: www.bookfest.ro.