Toamna Muzicală Clujeană, cel mai vechi festival din oraş, porneşte la drum cu bugetul tăiat la jumătate

Muzica Special

De la 200.000 de lei la 110.000 de lei a scăzut bugetul pe 2015 al festivalului de muzică simfonică Toamna Muzicală Clujeană, cel mai vechi festival din Cluj şi unul din cele mai vechi din România şi Europa. El are loc de 49 de ani neîntrerupt!

Anul acesta festivalul are loc între 30 septembrie – 23 octombrie şi se desfăşoară la Colegiul Academic (ex-Casa Universitarilor).

„Un control al Curţii de Conturi a blocat banii care ne veneau de la Consiliul Local, de atâţia ani. Primăria nu mai are voie să finanțeze instituții de stat, conform legii. Ne descurcăm cum putem anul acesta, dar vă asigur că avem un program bun. La anul mă voi strădui să avem un festival cu adevărat puternic, se fac 50 de ani de la iniţierea lui”, a explicat astăzi situaţia Marius Tabacu, managerul Filarmonicii „Transilvania”, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Filarmonica şi orice altă instituţie culturală de stat va trebui sa acceseze bani publici pe o fundaţie sau asociaţie non-guvernamentală, conform legii.

„Pe baza legii 350/2005, instituţiile se finanţează prin intermediul asociaţiilor pe care le deţin”, a explicat Mirela Bălan de la Dep. Mass-Media al Primăriei.

Directorul Marius Tabacu pune longevitatea festivalului pe seama trăiniciei clujene.

 „Clujul e cetate culturală de anvergură, oamenii sunt temeinici, ăsta e secretul duratei acestui festival”, a  spus acesta.

BUN
Marius Tabacu, manager Filarmonica Transilvania

50.000 de lei sunt asiguraţi la buget de la sponsori privaţi, cum ar fi firme puternice ca Bosch sau Energobit iar 50.000 de lei vin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Program:

Miercuri, 30 septembrie 2015, ora 19.00, Colegiul Academic – Concert simfonic de deschidere a festivalului, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, în program lucrări de George Enescu, Bela Bartok, Ludwig van Beethoven

Luni, 5 octombrie 2015, ora 19.00, Academia de Muzică G.D. – Serate camerale, în program lucrări de Louis Couperin, Domenico Scarlatti, Ede Terenzi, Dan Voiculescu, Johan Sebastian Bach, Serghei Prokofiev.

Miercuri, 7 octombrie 2015, ora 19.00, Biserica Reformată – Serate camerale, în program lucrări de Zolt Gardonyi, Janos Vajda

Vineri, 9 octombrie 205, ora 19.00, Colegiul Academic – Orchestra simfonică a Filarmonicii „Transilvania”, în program lucrări de Felix Mendelssohn Bartholdy, Edward Elgar, George Enescu, Bela Bartok

Sâmbătă, 10 octombrie 2015, ora 19.00, Academia de Muzică G.D. – Serate camerale, în program lucrări de Johannes Brahms, George Enescu

Duminică, 11 octombrie 2015, ora 19.00, Colegiul Academic – Classic Needs Jazz

Marţi, 13 octombrie 2015, ora 19.00, Academia de Muzică G.D. – Panoramic Componistic Contemporan, în program lucrări de Ede Terenyi, Hans Peter Turk, Valentin Timaru

Miercuri, 14 octombrie 2015, or 19.00, Academia de Muzică G.D. – Panoramic Componistic Contemporan, în program lucrări de Ketil Hvoslef, Olav Berg, Lasse Thoresen. Bjorn Kruse, Ase Hedstrom, Arne Nordheim, Jostein Stalheim

Joi, 15 octombrie 2015, ora 19.00, Academia de Muzică G.D. – Serate camerale, în program lucrări de Johann Sebastian Bach, Bela Bartok, Michael Wolpe, Eyal Bat

Vineri, 16 octombrie 2015, ora 19.00, Colegiul Academic – Orchestra simfonică a Filarmonicii „Transilvania”, în progrm lucrări de Dinu Lipattu, Joseph Haydn, Robert Schumann

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, ora 19.00, Biserica „Sf. Mihail” – Serate camerale, în program lucărări de Johann Sebastian Bach, George Enescu, Hans Peter Turk, Sigismund Toduţă

Duminică, 18 octombrie 2015, ora 19.00, Academia de Muzică G.D. – Panormic Componistic Contemporan, în program lucrări de Robert Schumann, Johannes Brahms, Hugo Wolf, Claude Debussy, Violeta Dinescu, Corneliu Dan Georgescu, Frank Martin, Jules Massenet

Miercuri, 21 octombrie 2015, ora 19.00, Academia de Muzică G.D. – Panormic Componistic Contemporan, în program lucrări de George Enescu, Gabriel Faure

Joi, 22 octombrie 2015, ora 19.00, Muzeul Etnografic – Concert de muzică tradiţională românească

Vineri, 23 octombrie 2015, ora 19.00, Colegiul Academic – Orchestra simfonică a Filarmonicii „Transilvania”, în program lucrări de Ciprian Porumbescu, Camille Saint-Saens, Theodor Rogalski, Johannes Brahms, Bela Bartok.

Biletele costă 20 de lei, preţ întreg şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Abonamentele costă 250 si 350 de lei pe întreaga stagiune a  Filarmonicii.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *