Teatrul Magic Puppet deschide înscrierile pentru o primă ediție îndrăzneaţă a unui Puppet Slam Național

Cooltura Sport

Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca anunță lansarea proiectului Puppet Slam Național, o nouă platformă de creație, cercetare și experiment artistic dedicată teatrului de animație contemporan.

În perioada 10–25 august 2026, tineri artiști (până în 35 de ani) din întreaga țară sunt invitați să se înscrie într-un program care își propune să susțină dezvoltarea unor noi voci artistice și să creeze un spațiu dedicat explorării celor mai curajoase forme de expresie prin animație.

În ultimii ani, teatrul de animație și-a extins granițele, devenind un spațiu al întâlnirii dintre teatru vizual, performance, dans, muzică și arte vizuale. Dincolo stereotipul că teatrul de animaţie crează spectacolele destinate doar copiilor, animația contemporană explorează teme actuale, forme interdisciplinare și relații noi dintre corp, obiect și spectator. Cu toate acestea, în România există încă puține contexte dedicate cercetării și experimentului artistic, iar artiștii aflați la început de drum au acces limitat la oportunități de a-și testa ideile și de a le dezvolta într-un cadru profesionist.

Pornind de la această nevoie, Puppet Slam Național propune un model de lucru inspirat de platformele internaționale de puppet slam, formate care încurajează creația de momente performative scurte, experimentale și aflate în permanent dialog cu publicul. Proiectul își propune să creeze un context intermediar între perioada de formare și producția unui spectacol de lungă durată, oferind artiștilor timp, resurse și mentorat pentru dezvoltarea propriilor propuneri artistice.

Programul este structurat în patru etape: laborator de creație, selecție, mentorat și prezentare publică.

În cadrul unei tabere intensive de creație, 20 de artiști vor dezvolta momente performative originale folosind tehnici și limbaje specifice teatrului de animație contemporan. La finalul laboratorului, un juriu va selecta șase creații, care vor beneficia de mentorat artistic și vor fi prezentate publicului în cadrul Puppet Slam Național, urmând apoi să fie incluse într-un turneu național în trei orașe.

Tema primei ediții este „STEREOTIPURI”, iar participanții sunt invitați să transforme întrebările, imaginile și experiențele personale în creații performative care provoacă convențiile și deschid noi perspective asupra realității.

Înscrierea presupune completarea formularului online, transmiterea unui CV și a unui material video, care să includă atât o scurtă prezentare personală, cât și un exemplu de mânuire sau utilizare a unei tehnici de teatru de animație.

Calendarul proiectului

  • 10–25 august 2026 – perioada de înscriere;
  • 26 august – 2 septembrie 2026 – evaluarea aplicațiilor;
  • 3 septembrie 2026 – comunicarea rezultatelor către participanți;
  • 5 septembrie 2026 – publicarea rezultatelor pe canalele oficiale Magic Puppet;
  • 10–20 septembrie 2026 – tabăra intensivă de creație;
  • 21 septembrie – 27 octombrie 2026 – mentoratul artistic;
  • Octombrie – Noiembrie 2026 – premieră Puppet Slam Național și turneul național.

 

 

 

 

 

 

 

Prin acest proiect, Teatrul Magic Puppet își propune să contribuie la dezvoltarea teatrului de animație contemporan din România, să susțină artiștii emergenți și să construiască o comunitate creativă bazată pe colaborare, cercetare și dialog cu publicul.

Îi invităm pe toți artiștii care cred în puterea obiectului animat și în potențialul teatrului de animație de a spune povești relevante pentru prezent să se înscrie la prima ediție a Puppet Slam Național și să devină parte din această nouă platformă de creație.

 

Despre Teatrul Magic Puppet

Teatrul Magic Puppet este o organizație culturală independentă din Cluj-Napoca care dezvoltă proiecte dedicate teatrului de animație contemporan, susținând creația artistică, cercetarea, educația culturală și dezvoltarea noilor generații de artiști prin spectacole, laboratoare, rezidențe și programe de formare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *