Concertul Bohemian Symphony Queen Tribute din Cluj-Napoca va avea loc pe 9 martie 2023, la Casa de Cultură a Studenților

Categorii: Cooltura

Spectatorii care aleg să păstrez biletele pot avea ocazia să îi cunoască pe artiști, la un cocktail care va avea loc după spectacol.

Concertul Bohemian Symphony Orchestral Queen Tribute, de la Cluj-Napoca, care trebuia să aibă loc pe 7 septembrie și a fost amânat din cauza infecției cu Coronavirus a doi dintre artiști, a fost reprogramat pentru data de 9 martie 2023. Locul rămâne același: Casa de Cultură a Studenților.

Biletele achiziționate pentru acest concert rămân valabile. Organizatorul le pune la dispoziția spectatorilor care și-au achiziționat bilete pentru reprezentația de la Cluj-Napoca mai multe opțiuni în ceea ce privește biletele. Astfel, fanii pot:

  • păstra biletele pentru concertul de anul viitor
  • opta pentru restituirea banilor – pentru acest pas, oamenii sunt rugați să se adreseze în scris sau telefonic agentului de ticketing de la care au  luat biletele (Myticket, Eventim, Entertix, Vivabilet).
  • solicita preschimbarea biletelor în vouchere de acces la oricare dintre concertele organizate de Mira Show în următoarea perioadă. 

Opțiunea în ceea ce privește biletele poate fi formulată până pe 15 septembrie 2022. După această dată, solicitările formulate de fani nu vor mai putea fi onorate. 

Organizatorii anunță și o surpriză pentru fanii care își vor păstra biletele pentru pentru concertul din primăvara anului viitor. În timpul show-ului va fi organizată o tombolă care va avea 30 de câștigători. Toți vor avea ocazia de a-i cunoaște personal pe artiști, la cocktailul care va avea loc după încheierea spectacolului. 

Vouchere pentru concerte în premieră, la Cluj-Napoca:

  • Pentru prima dată în România, trupa italiană ”Le Dolce Vita va urca pe scena Casei de Cultură a Studenților, pe 23 octombrie 2022, începând cu ora 20.00. Trio-ul, format din Jade Tripaldi, Giada Mercandelli și Martina Barani, a fost comparat cu Il Volo, variantă feminină. Artistele au fost, de altfel, alese să interpreteze versiunea în portugheză a celebrului hit mondial al celor de Il Volo, Grande Amore. La Cluj, celor trei artiste li se vor alătura invitații speciali Riccardo Fogli, Elisabeta della Santa & Fabio Ciardella.

Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Eventim: https://bit.ly/3RiBwAI 

  • Al Bano & Romina Power își reiau turneul internațional întrerupt, în 2020, din cauza pandemiei de Covid-19 și vor concerta pe 13 noiembrie, de la ora 20:00, pe BT Arena Cluj-Napoca. Unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de soliști din muzica internațională, Al Bano & Romina Power vor interpreta, pentru prima dată împreună în fața publicului clujean, atât melodiile care i-au consacrat (”Felicita”, ”Sempre Sempre” ”Liberta” etc), dar și piesele incluse pe cel mai recent album. 

Biletele pot fi achiziționate din rețeaua MyTicket: https://bit.ly/3q1vvMJ 

  • Membrii misteriosului proiect ”Enigma” vor concerta, pentru prima dată în România, pe 11 decembrie, de la ora 20:00, la BT Arena din Cluj-Napoca. Deși a fost nominalizată de trei ori la Premiile Grammy și a vândut peste 120 de milioane de discuri, trupa nu a apărut niciodată în emisiuni live sau în turnee. Vânzările record și fețele ascunse au făcut din ”Enigma” unul dintre cele mai populare și misterioase proiecte muzicale ale ultimelor decenii. Andru Donalds, Angel X și Fox Lima sunt ”Original Enigma Voices” și vor interpreta cele mai cunoscute melodii ale trupei româno-germane („The Rivers of Belief”, „Amen”, „Return to Innocence” etc.). 

Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Entertix: https://bit.ly/3cJ3430 

Organizator este Mira Show, nr de telefon: 0757 643 978   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.