În Studioul Euphorion al Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, premiera din 25 aprilie 2025 a spectacolului Întâmplări în irealitatea imediată, în regia lui Tudor Lucanu, ne-a oferit o experiență teatrală de o stranietate familiară. Adaptarea romanului omonim de Max Blecher prinde viață ca un spectacol-instalație în care realitatea se dizolvă într-o succesiune de imagini suprarealiste filtrate prin conștiința fragilă a unui personaj în derivă.
Încă de la început, decorul simplu – o cameră cu bibliotecă, o plantă decorativă și un fotoliu pe care stă personajul principal, interpretat de Cosmin Stănilă – ne plasează în mintea personajului, un tânăr care contemplă propria destrămare. Pereții vopsiți în albastru deschis, cu nori desenați, ne arată de la început că acțiunea nu se petrece în lumea reală, ci în mintea tulburată a acestuia. Decorul se transformă în permanență, folosind aceleași elemente pentru a reda spații mentale diferite, o metaforă vizuală pentru fragilitatea identității.
Tudor Lucanu orchestrează o coregrafie scenică în care obiectele prind viață: peștele ornamental zboară prin aer, planta se mișcă amenințător, iar cărțile se prăbușesc haotic din rafturi. Muzica adâncește senzația de neliniște, în timp ce peretele se deschide brusc către o altă dimensiune, unde începe o serie de episoade halucinante: asistente cu chipuri distorsionate (interpretate de Alexandra Tarce și Cecilia Lucanu-Donat) și medici cu nasuri gigantice (Radu Dogaru și Matei Rotaru) examinează obsesiv corpul vulnerabil al protagonistului. Această lume grotescă pare să răspundă unei întrebări-cheie care străbate întregul spectacol: „Cine anume sunt?”
Scena vizionării unui film mut, compus din proiecții alb-negru ale gândurilor personajului, este unul dintre cele mai originale momente. Actorii reproduc sunetele cu gura sau cu obiecte, într-o simfonie a absurdului care alternează între sordid și comic. E un omagiu adus fanteziei brute, dar și o coborâre curajoasă în subconștient. În mijlocul acestor episoade trăznite – o nuntă pregătită cu pantomimă și umor grotesc, un incendiu fără logică, o scenă de înmormântare amplificată excesiv – se conturează lupta personajului cu propriile variante de sine, cele patru personaje care îl înconjoară fiind posibile reflexii ale eului său fragmentat.
Spectacolul se încheie acolo unde a început: Cosmin revine în fotoliul său, în aceeași cameră, dar marcat de călătoria lăuntrică. Întrebarea rămâne fără răspuns – și tocmai în asta constă forța montării. Tudor Lucanu construiește nu o narațiune clasică, ci o oglindă a propriilor noastre gânduri: absurde, grotesti, sexuale, pline de vină sau credință, dar toate cât se poate de omenești.
Merită remarcată prezența scenică a Alexandrei Tarce – fluidă, expresivă și extrem de adaptabilă –, care aduce o poezie aparte momentelor în care scena se încarcă de liniște sau haos. Distribuția reușește, în ansamblu, să se armonizeze în acest carusel emoțional în care fragmentele de identitate colapsează și se recompun în fața noastră.
Întâmplări în irealitatea imediată nu este un spectacol ușor de digerat. Dar este un spectacol necesar – pentru oricine a stat vreodată față în față cu gândurile sale cele mai intime și s-a întrebat, în tăcere: „Cine sunt eu?”
