Stagiune cu spectacole educative

Muzica Spectacol

Studenții Academiei Nationale de Muzica „Gheorghe Dima”, prin programele Dima Tineret și Dima Tineret +, vor prezenta în perioada 25 mai – 15 iunie o serie de spectacole educative, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani. 

Proiectul debutează joi, 25 Mai, în Sala Studio a Academiei, cu spectacolul „Mozart printre noi„, care își propune să fie o fereastră spre viața geniului Mozart și evoluția acestuia, pe parcursul poveștii, de la copilul-minune al Austriei la unul dintre cei mai buni compozitori ai tuturor timpurilor. Pe parcursul zilei vor avea loc 4 reprezentații ale spectacolului, programate la orele 9:00, 10:00, 11:00 și 12:00.

1 iunie, Ziua Internațională a Copilului este un prilej de bucurie, atât pentru copiii mici, cât și pentru cei mari. Astfel, studenți și absolvenți ai academiei clujene au pregătit un cadou muzical pentru toți copiii. Acesta este menit să ne transpună în lumea vacanțelor petrecute la bunici, dar mai ales, în lumea fascinantă a naturii. „Petrică și lupul” este o poveste muzicală compusă de Serghei Prokofiev. Fiecare personaj este reprezentat de un instrument şi are propria lui temă muzicală, care îl face ușor recognoscibil. Pe parcursul zilei vor avea loc 3 reprezentații, atât în limba română cât și în limba maghiară, după cum urmează: 10:00 (RO) | 11:00 (RO)  | 12:00 (HU). Accesul la acest spectacol este liber, doar pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. 

Joi, 8 iunie, studenții au pregătit o poveste despre lupta dintre bine și rău desfășurată într-o lume magică ce are la bază una din cele mai cunoscute poezii ale literaturii maghiare – „János Vitéz” de Petőfi Sándor – un spectacol cu inserții muzicale din repertoriul maghiar sau de inspirație maghiară. Spectacolul este interpretat în limba maghiară și va avea 4 reprezentații: 09:00 | 10:00 | 11:00 | 12:00.

Ultimul spectacol educativ programat în această stagiune ne va transpune în lumea Pisicilor Aristocrate. Povestea urmărește viața unei bătrâne care lasă averea sa celor patru pisici pe care le are în grijă. Majordomul acesteia, fiind avar, răpește pisicile, însă planul său este demontat de către o pisică a străzii și de  alte animale. Spectacolul „Pisicile Aristocrate” se va desfășura în data de 15 iunie și va avea patru reprezentații, de la orele 9:00, 10:00, 11:00 și 12:00. 

Scopul Stagiunii „Dima Tineret”, ajunsă la ediția a X-a, este de a oferi copiilor spectacole muzicale educative, pe înțelesul lor. Pretul unui bilet este de 15 lei, iar fondurile adunate din vânzarea biletelor vor fi donate în scop caritabil, la fel ca în fiecare an. 

Biletele și rezervările se fac la Doamna Krisztina Ardelean, telefon: 0746 055 977, email: krisztina@amgd.ro

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca este una dintre cele mai active instituţii de învăţământ superior muzical din România, oferind studenţilor săi calificare superioară în domeniul creaţiei şi interpretării muzicale, al pedagogiei muzicale şi al muzicologiei. Academia sprijină cercetarea ştiinţifică în domeniile creaţiei, interpretării şi muzicologiei, fiind prima instituţie din România în care s-au organizat studii doctorale în domeniul muzical. Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” este parte activă a vieţii culturale a oraşului şi regiunii, organizând sau participând la organizarea unor evenimente culturale de prestigiu pe plan naţional şi internaţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *