Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) pun în vânzare începând de miercuri biletele pentru ediția care va avea loc între 20 și 29 iunie, potrivit unui comunicat de presă.
‘Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu se pun în vânzare pe 23 aprilie, începând cu ora 12:00, pe site-ul sibfest.ro. Publicul a avut la dispoziție două săptămâni pentru a consulta programul FITS și a stabili spectacolele la care vrea să asiste în perioada 20 iunie – 29 iunie. Biletele pentru nu mai puțin de 150 de reprezentații indoor și 37 de spectacole online vor fi puse în vânzare la prețuri între 30 și 150 de lei, atât online, pe site-ul www.sibfest.ro, cât și la Agenția de bilete a TNRS, aflată pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17, în Sibiu’, se arată în comunicatul de presă.
Mai mult de jumătate din spectacolele ediției din acest an pot să fie văzute gratis, a anunțat președintele FITS, actorul Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național ‘Radu Stanca’ din Sibiu.
‘Pentru ediția din acest an 57% dintre spectacole pot fi văzute fără bilet. Este marea reverență pe care acest Festival o face publicului de care ne îngrijim în primul rând. Nu mai este niciun festival în lume care să ofere atât de multe spectacole gratuite. În același timp, vreau să subliniez că prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi. Biletele sunt între 30 și 150 de lei, în contextul în care toate costurile s-au triplat în acest timp. Facem pentru public acest efort uriaș,’ a declarat Constantin Chiriac.
Bill Murray și Kathleen Turner se numără printre invitații speciali ai acestei ediții.
‘A 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu propune un program din care fac parte un spectacol-concert cu legendarul Bill Murray (Lumi noi / New Worlds), un spectacol între teatru și circ contemporan cu actrița americană Kathleen Turner (Ascultă-mă / Listen to Me), coproducția Teatrului Național Radu Stanca cu Tokyo Metropolitan Theatre – Iona / Jonah, în regia lui Silviu Purcărete, un spectacol semnat de Tiago Rodrigues, directorul Festivalului de Teatru de la Avignon (Morții nu mai mănâncă iaurt / No Yogurt for the Dead), o producție Schaubuhne Berlin semnată de Milo Rau, directorul Vienna Festival (Vizionara / The Seer), dar și spectacole de dans contemporan ale Kibbutz Dance Company și Vertigo Dance Company, două dintre cele mai apreciate companii de dans din Israel’, se mai arată în comunicatul de presă.
Pe site-ul www.sibfest.ro sunt disponibile informații despre spectacolele indoor susținute de artiști de renume internațional, precum și despre impresionantele reprezentații în aer liber pregătite de FITS pentru ediția din acest an.
În fiecare an, FITS are o temă. În acest an, tema este ‘mulțumesc’ și ‘reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.