Se caută voluntari pentru showul Lord of The Dance!

Actualitate Spectacol

Festivalul Internațional de Muzică și Artă Transilvania (TiMAF) caută voluntari pentru evenimentul Lord of The Dance! TiMAF aduce pentru a doua oară la Cluj-Napoca cel mai bun spectacol de dans din lume: Lord of The Dance, eveniment ce se va desfășura pe 12 Martie 2014 la Sala Sporturilor Horia Demian începând cu ora 20:00.

Toți cei interesați de această oportunitate sunt așteptați să își trimită până pe 30 Ianuarie, CV-ul însoțit de o scrisoare de motivație pe adresa de mail: voluntar@timaf.ro. Conform unei tradiții deja create, TiMAF caută să pună bazele unei echipe de voluntari optimiști, pro-activi, motivați și mai presus de toate responsabili. De asemenea, dat fiind faptul că evenimentul propriu-zis este cunoscut în întreaga lume datorită nivelului ridicat de profesionalism, eleganței și preciziei, voluntarii trebuie să fie serioși, dornici de a lua parte la o experiență unică și mai presus de toate să urmărească mereu să obțină maximul în tot ceea ce fac.

Aflați în turneu național, irlandezii care dau viață poveștii puse în scenă de însuși Michael Flatley, vor aduce în Inima Transilvaniei ultima lor coregrafie în cadrul TiMAF. După Cluj-Napoca, cei de la Lord of the Dance își vor continua turneul la București unde spectacolul „show time extravaganza” își va spune din nou cuvântul.

În prezent, show-ul oferă senzații unice și fură ochii spectatorilor cu precizia dansatorilor și cu o combinație excepțională de dans, muzică, lumini și elemente pirotehnice. Pe lângă aceste detalii, „Lord of The Dance” este un spectacol care de mai bine de 11 ani a reușit să își mențină titulatura de cel mai bun spectacol de dans din lume.

Așadar, cei interesați de această oportunitate de voluntariat sunt așteptați să trimită documentele necesare până pe 30 Ianuarie 2014 pe voluntar@timaf.ro. De asemenea, mai multe detalii despre acest eveniment sunt disponibile pe site-ul www.lordofthedance.ro sau pagina de Facebook: https://www.facebook.com/MusicArtFest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *