Prozatorul ieșean Lucian Dan Teodorovici, unul din cei mai de succes prozatori contemporani români, și-a lansat vineri, 28 aprilie, ultima sa apariție pe piața literară, ,,Cel care cheamă câinii”, carte autobiografică, surprinzând astfel un fragment al vieții personale care s-a lăsat marcată de un ușor dramatism. Volumul a apărut la editura Polirom.
Cartea surprinde ideea scrisului ca salvare a minții, a spiritului, atunci când trupul este cuprins de boală și nu se mai arată dispus să lupte, se arată în prezentarea cărții făcută chiar de editură.
Lansarea acestui volum a avut loc la Libraria Book Corner, iar alături de autor și-au împărtășit impresiile scriitorii Ruxandra Cesereanu și Corin Braga, ca invitați ai acestui eveniment.
Autorul a decis să nu încadreze această creație în vreun gen literar anume, mărturisind, de asemenea, că a oscilat între a o publica sau a o păstra în arhiva personală.
,,Eu nu știu despre ce am scris de fapt, nu știu de ce am scris cartea asta, nu știu în mod cert ce tip de carte e….Ideea scrierii acestei cărți a apărut în momentul în care, întorcându-se de la spital, scriitorul a observat într-un coș de gunoi o pancartă pe care stătea scris: ,, Writting is the only way of life (Literatura este singura formă de a supraviețui). Astfel se construiește această carte, din perspectiva unui om care luptă cu o boală gravă și pe care scrisul pare să-l vindece, pare să-l ajute să înțeleagă că această boală nu reprezintă un sfârșit, ci numai un obstacol.
Lucian Dan Teodorovici, in picioare, vorbind la Book Corner despre ultima lui carte scrisă-(c) clujulcultural.ro
Partea introductivă a cărții prezintă pasaje ficționale, dar care se trasformă rapid într-o confesiune, un jurnal ce spune povestea unui scriitor bolnav de cancer, care ia hotărârea să scrie, să conceapă o carte care l-ar putea tămădui.
Scriitorul Corin Braga comentează această creație ca fiind duală: pe de o parte descrierea bolii, a simptomelor, a traumelor, de cealaltă parte procesul de scriere, felul în care ia viață o creație în mâinile autorului său.
,, Cartea atinge două extreme ale unei scări. Pe de o parte, la locul cel mai de jos este un jurnal, sunt notații făcute chiar în ritmul zilelor, în ritmul curelor de citostatice, în intervale pe care și le desemnează autorul și pe care le respectă. Este așadar un jurnal care relatează de la firul ierbii, de la firul secundei, ceea ce trăiește autorul. De cealaltă parte, există considerații de teorie a romanului, cum își scrie cartea, cum își dozează efectele, dar și propriile idei”, a explicat acesta.
Cea mai captivantă parte este, însă, faptul că romanul nu ține nicidecum scriitorul departe de boală, nu îi ia gândul de la traumele și de la anxietățile produse de teama unui sfârșit. Dimpotrivă, analiza atentă a tuturor proceselor care au loc în corpul uman îl face să se concentreze intens asupra acestora, dar îl și vindecă deopotrivă. ,,Scriitura, chiar când reflectează asupra unei boli, asupra unei traume, ea permite o vindecare.”, afirmă Corin Braga.
Protagonistul povestește în roman cum în fiecare dimineață, prin fața casei sale trece un om înconjurat de o mulțime de câini. De fiecare dată, acesta țipă de groaza de a nu fi mușcat de câini. Mai târziu, scriitorul vede același om, câinii însă sunt împrăștiați și destul de departe de el. Omul continuă totuși să țipe, iar câinii se adună din nou în jurul lui. Sesizează astfel că el este cel care adună animalele în jurul lui prin țipetele sale. Această meteforă care constituie, de asemenea, titlul romanului sugerează neputința omului de a se apăra de boală, dar și faptul că gândurile omului alimentează sau provoacă dezvoltarea bolii.
Scriitoarea Ruxandra Cesereanu punctează că această creație se axează în special pe însuși procesul de a scrie, mai mult decât pe descrierea unei boli: ,,E o carte aparte pentru că nu se limitează la relatarea traumei, ci în aceeași măsură vorbește despre regenerare, despre viață și, dacă vreți, chiar despre mântuirea prin scris”. Cartea se încheie cu verdictul unui doctor care afirmă: ,,Te vei vindeca. Nu vei muri acum!”, fapt ce coincide cu starea de revenire reală a scriitorului.
,,A fost o carte care m-a ținut într-o stare de spirit necesară, nu știu dacă bună, nu știu dacă rea, dar o stare de spirit de care aveam foarte mare nevoie în toată perioada respectivă”, concluzionează scriitorul Lucian Dan Teodorovici.
