Recital de orgă Erick Türk la Biserica Romano Catolică Sfântul Mihail

Muzica Special

Miercuri, 20 septembrie, ora 16:00, va avea loc recitalul de orgă susținut de Erich Türk, la Biserica Romano-catolică Sfântul Mihail din Cluj – Napoca.

Programul va cuprinde piese de Nicolaus Bruhns, J. S. Bach, Mozart, Georg Ruzitska, Felix Mendelssohn Bartholdy și Rudolf Lassel.

 

Erich Türk s-a născut în 1972 în Cluj şi este absolvent al Academiei de Muzică “Gh. Dima”. A studiat orga cu Ursula Philippi (Cluj) şi Mihai Rădulescu (Viena), iar clavecinul cu Ilton Wjuniski (Paris) şi Gordon Murray (Viena). A participat activ la numeroase cursuri de măiestrie de orgă, clavecin, dirijat şi basso continuo în Portugalia, Franţa, Germania, Elveţia şi la Moscova. În perioada 1995-1999 a fost organist şi dirijor de cor la Biserica Evanghelică din Mediaş. Este angajat al Academiei de Muzică “Gh. Dima” din 1995, unde în prezent predă orgă, clavecin, bas cifrat, muzică de cameră şi organologie. A susţinut numeroase recitaluri în majoritatea ţărilor europene în calitate de solist, cât şi în calitate de membru al Ansamblului Baroc “Transilvania” şi al altor formaţii camerale.

            A efectuat înregistrări radio şi TV, iar discografia sa constă în 7 CD-uri (trei solo şi patru cu Ansamblul Baroc “Transilvania”) şi un DVD documentar cu muzică autohtonă. Este preocupat de păstrarea instrumentelor vechi, fiind invitat frecvent al festivalurilor de muzică veche din România (Bucureşti, Miercurea Ciuc, Timişoara şi Cluj). Erich Türk este fondatorul casei de discuri TransylvANTIQs şi se implică activ în organizarea unor evenimente legate de muzica veche la Cluj, precum concursuri de muzică barocă (în cadrul festivalurilor La Stravaganza 2009, 2011, 2013) sau Academie de Sablé en Transilvanie (2009, 2010, 2011). De asemenea,  este membru al orchestrei baroce internaţionale Balkan Baroque Band. La Concursul Internaţional de Orgă “J. S. Bach” din Bruges (Belgia) 2000 Erich Türk a obţinut Premiul II şi Premiul publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *