Scriitorul Radu Cosașu, a devine nonagenar.
Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani. În perioada 1973-1989 a publicat un ciclu de nuvele (în şase volume) intitulat Supravieţuiri (Editura Cartea Românească) şi inspirat din experienţa sa politică şi literară, pus sub semnul unei consecvente autocritici duse pînă la autoironie. După 1989, aceste Supravieţuiri, fără modificări oportuniste, la zi, au fost montate într-o ordine cronologică, permiţînd o nouă lectură, în sensul clasic al unei „educaţii sentimentale”, precum şi în cel postmodern al autoficţiunii. Din 1997 semnează o rubrică săptămînală în ProSport, apoi, pînă în prezent, în Gazeta Sporturilor. În 2007 a primit din partea Uniunii Scriitorilor Premiul Naţional pentru Literatură. La Editura Polirom au mai apărut: Opere I. Maimuţele personale • Poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita • Alţi doi ani pe un bloc de gheaţă (2008), Opere II. O vieţuire cu Stan şi Bran • Sonatine (2009), Opere III. Cinci ani cu Belphegor • Mătuşile din Tel Aviv (2009), Opere IV. Supravieţuirile: 1. Rămăşiţele mic-burgheze • 2. Armata mea de cavalerie (2011), Opere V. Supravieţuirile: 3. Logica (2013), Opere VI. Supravieţuirile: 4. Pe vremea cînd nu mă gîndeam la moarte • 5. Gărgăunii (2014), Viaţa ficţiunii după o revoluţie (2016; Premiul pentru proză al Radio România Cultural, 2017, Premiul pentru proză al revistei Observator cultural, 2017) şi Fotbal plus ai mei şi ai noştri (2017).
Clujul Cultural publică în semn de apreciere una din cele mai frumoase poezii despre Cluj scrisă de un om de litere contemporan:
Nu eram frumos
Nu eram frumos. Nu eram inocent. Eram soldat, tuns
chilug, redactor la un ziar militar, având un comandant
adorabil, care iubea ziariștii și articolele bine scrise,
premiindu-le fastuos în conserve de carne de porc și care,
asezonate cu ceapă, deveneau dineuri de gală, în dormitor.
Țineam rubricile de cultură și luptă pentru pace și cultură, eram
disciplinat și cu o imensă sete de cultură. Voiam să merg
zilnic la librărie, să nu-mi scape nici o carte, voiam să
văd toate filmele, să aud toate operele de la Operă, să mă duc
la redacția aceea, unde lucrau poeții cu nume mari, dar
mai ales unul Felea, care-mi plăcea că scria sec și rece –
invers decât mine – orașul mă înnebunea, la cinematografe
era pauză în mijlocul filmelor, se vindeau prin sală bomboane
erau meciuri, aveau parc superb, cu bărci, cu savarine
cu Vita dulci, cu Lettres françaises la chioșc, cu
străzi în pantă, cu un frizer Roșca, în centru, care
mă fascina cu chipu-i diabolic și calm, pînă cînd
comandantul cel un obținu de la general dreptul
ca fiecare soldat din redacție să aibă un permis
de ieșire de la orele 5 la 21, dovadă de totală încredere
în starea noastră politică și poetică, de care nu am abuzat,
dar am fost căpiați de fericire și după ce ne scriam
articolele – nu deconspir nici un secret militar
din urmă cu un sfert de veac – plecam după-amiază
să văd Judecata onoarei, să trec măcar prin fața
ferestrelor de pe strada Horia
nu intram, eram fricos, eram ca iepurele acela din
fabulă care-și curăța pușca și spunea prostii, în aș-
teptarea lupului. Plecam de la Operă după actul I, ca
la 21 să fiu în cazarmă. Doamne, ce viață am
dus la Cluj și am adormit la ultimul tuns sub foarfeca l
lui Roșca.
În nici un oraș din lume nu am simțit voluptatea acestui
bilet de voie, îl am și acum, cu fotografia de soldat slab și chilug
chilug, lîngă diploma de avansare la excepțional, din caporal –
sergent-major.
Din volumul Povești pentru a-mi îmblânzi iubita, editura Cartea românească, 1978
