Privilegii ale oraşului Cluj, expoziţie inedită la Cluj

Categorii: Actualitate, Vizual
Etichete: Cluj, expozitie, Vernisaj

Una din cele mai atractive expoziţii din ultima perioada are loc astăzi la Turnul Croitorilor si este intitulata Privilegiile oraşului Cluj.

Miniexpoziţia, care are vernisajul la ora 14.00, la Turnul Croitorilor, este realizată de către Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, în colaborare cu Primăria municipiului Cluj-Napoca îşi propune să prezinte câteva dintre cele mai importante drepturi şi privilegii obţinute de-a lungul timpului de oraşul Cluj. Aceste drepturi i-au asigurat dezvoltarea şi i-au marcat evoluţia de-a lungul secolelor, indiferent dacă este vorba de dreptul de a se înconjura cu ziduri (1405), de scutirea de la participarea la oastea regelui(1407), întăriri de drepturi în Regatul Ungariei (1478), înţelegerea dintre cetățenii saşi şi unguri privind administrarea oraşului, aşa numita „Unio”(1458), ocrotirea negustorilor din Cluj (1388), cumpărări şi vânzări de vite în secolul XVII, dreptul de a face comerţ (1404), ţinerea târgurilor săptămânale şi anuale, introducerea vămii (1558), introducerea sigiliului oraşului (1377), dăruirea de târguri şi moşii oraşului, de corturi de ţigani, înființarea Colegiului iezuit din Cluj, precum şi multe alte drepturi şi privilegii.

 

268117_10151454582147453_1293382872_n

Expozitia are loc in cadrul Zilelor Clujului.Expoziţia va fi deschisă în perioada 26 mai – 30 mai. Programul de vizitare este zilnic între orele 10 – 18, intrare liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.