Ștefan Teișanu, președintele Asociației Centrul Cultural Clujean (CCC) a scris o postare de bilanț la împlinirea a 10 ani decând ocupă această funcție.
Clujul Cultural redă această postare:
”CCCe va fi în următorul deceniu?
Acum exact zece ani am preluat rolul de director executiv al asociației care azi este Centrul Cultural Clujean. Așa cum e și firesc, pentru mine perioada asta e una pentru reflecție, pentru bilanțuri, dar și pentru decizii și pentru planuri noi.
Pe atunci asociația se numea Cluj-Napoca 2021 și gestiona candidatura Clujului în competiția de Capitale Europene ale Culturii. În septembrie 2016 avea loc marea finală, cu candidaturi foarte bune din partea Bucureștiului și Băii Mari și cu un finish palpitant, cu șase voturi la șase pentru Cluj și Timișoara urmate de unul suplimentar, de departajare, dat Timișoarei de către președintele juriului internațional.
Cîteva luni mai tîrziu, pe 13 decembrie 2016, Adunarea Generală a Membrilor noștri aproba un nou statut, obiective și planuri noi pentru organizație, împreună cu noul său nume: Centrul Cultural Clujean. În decembrie anul ăsta, deci, Centrul va împlini zece ani și el – las pentru atunci bilanțul tehnic, iar azi mă ocup, selectiv, numai de o parte dintr-al meu, interior.
Centrul Cultural Clujean pare să se fi născut dintr-un eșec, cel al candidaturii pentru Capitala Culturii, însă de de fapt s-a născut nu din eșecul propriu-zis, ci din energia și speranța comunității clujene care au străbătut acea întîmplare de atunci. La scară mai mică, asta a continuat să se repete în fiecare proiect al nostru: succesul și înfrîngerea, dezamăgirea și speranța, entuziasmul și tristețea, binele și depresia, toate au venit întotdeauna în perechi. Am învățat în acești zece ani, cu multe, foarte multe exemple, că în orice eșec se cîștigă ceva important întotdeauna, la fel cum pentru fiecare succes ceva important se pierde.
Și-am mai învățat, înghițînd cu lingurița uriașul elefant al deziluziei, că orice sistem construit de oameni are tendința de a deveni mai important decît ei, de a-i înghiți cu totul, împreună cu visele lor, cu ideile lor, cu speranțele lor, gata oricînd să îi sacrifice de dragul regulilor, de dragul planului sau, în felul cel mai trist, de dragul puterii. A ne păstra umanitatea în mijlocul birocrației și orgoliilor, în mijlocul „managementului de proiecte”, asta e sarcina cea mai grea și cea mai importantă pentru fiecare dintre noi.
Și numai acest efort, profund individual, de a păstra pe primul loc bunătatea, încrederea în ceilalți, speranța, optimismul și curajul, numai el îi poate ridica pe oameni deasupra sistemelor lor. Iar suma acestor eforturi individuale se numește cultură și numai ea, cultura, ne poate păstra lumea umană.„
