În săptămâna 1-7 septembrie, odată cu începutul toamnei, Cinema ARTA își reia programul obișnuit de proiecții, de luni până duminică.
Seria CultClassics revine în ziua de marți, când propune filmul MCCABE & MRS. MILLER, un western atipic în regia lui Robert Altman. Programul săptămânii include trei premiere: TOȚI O IUBESC PE TOUDA – o mamă singură își caută vocea și un viitor mai bun pentru copilul ei, UNU LA SUTĂ INDIAN – o reuniune aparent banală a trei prieteni devine o autopsie emoțională a relațiilor dintre ei, SORRY, BABY – o poveste tandră și lucidă despre vindecare. În weekend, două dintre cele mai apreciate comedii romantice ale momentului, cu Dakota Johnson în distribuție, pot fi văzute pe marele ecran.
MCCABE & MRS. MILLER (1971), capodopera regizată de Robert Altman, ajunge pe marele ecran în cadrul seriei CultClassics – o ocazie rară de a vedea un western atipic și poetic. Proiecția are loc marți, 2 septembrie, de la ora 20:00.
Filmul spune povestea lui John McCabe (Warren Beatty), un aventurier cu vise de îmbogățire rapidă, care ajunge într-o așezare minieră din nord-vestul american și deschide un bordel cu ajutorul lui Constance Miller (Julie Christie). Relația dintre cei doi evoluează dintr-un parteneriat de afaceri într-o legătură complexă și emoționantă, pusă la încercare de venirea unei corporații care amenință să distrugă totul.
MCCABE & MRS. MILLER este considerat un moment-cheie în redefinirea genului western. Pauline Kael l-a descris drept „un western perfect”, iar astăzi este inclus în numeroase liste ale celor mai bune filme americane din toate timpurile. Imaginea semnată de Vilmos Zsigmond și coloana sonoră melancolică cu piese de Leonard Cohen contribuie la atmosfera unică, visătoare și tulburătoare a filmului.
Drama TOȚI O IUBESC PE TOUDA, în regia lui Nabil Ayouch, care a avut prima proiecție în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, va avea avanpremierajoi, 4 septembrie, de la ora 20:15. Touda este o cântăreață de muzică marocană tradițională. Cântând în barurile din orașul ei de provincie, sub privirile bărbaților, ea plănuiește să plece spre luminile din Casablanca, pentru a obține recunoaștere și a asigura un viitor mai bun pentru fiul ei.
Prin acest film, Nabil Ayouch oferă nu doar un portret al unei femei care luptă pentru demnitate și libertate, ci și o reflecție mai largă asupra identității și apartenenței. Regizorul, cunoscut pentru sensibilitatea cu care explorează vocile marginale și ignorate ale societății, spune despre propria sa călătorie artistică: „Am învățat că diferențele nu sunt o povară; multiplele identități nu sunt o povară, ele pot fi o bogăție. Și într-o zi, vine arta, vine cinema‑ul, și atunci înțelegi că – nu, dimpotrivă – e minunat să fii așa!”
UNU LA SUTĂ INDIAN, regizat de Szabolcs Hajdu – care interpretează și unul dintre rolurile principale – explorează cu finețe și umor amar dinamica prieteniei, distanțarea emoțională și fragilitatea relațiilor de cuplu. Hajdu vorbește despre dificultatea reconectării după ani de transformări personale și despre golurile pe care timpul le sapă între oameni: „Până îți dai seama ce ai stricat într-o relație, ea s-a și terminat. Iar până înțelegi cum ar fi trebuit să faci lucrurile, deja ai îmbătrânit.” Filmul va avea premieravineri, 5 septembrie, de la ora 18:00.
Trei bărbați – foști prieteni apropiați – se reîntâlnesc după mulți ani în care viața i-a dus pe drumuri complet diferite. Unul este profesor în Mexic, altul face parte dintr-o clasă mijlocie confortabilă, iar al treilea se luptă cu dificultăți financiare. Îi însoțesc iubitele lor, iar atmosfera, la început relaxată, se umple treptat de tensiuni. Glumele absurde dintre bărbați, pe care femeile le ignoră inițial, devin tot mai greu de tolerat. Când aceeași glumă se repetă obsesiv, relațiile dintre ei se deteriorează rapid, iar vechile frustrări ies la suprafață într-un mod exploziv.
Unul dintre cele mai aclamate debuturi regizorale ale anului: SORRY, BABY, scris, regizat și interpretat de Eva Victor, o prezență deja cunoscută în mediul online pentru umorul său inteligent și incisiv, se vede în premierăvineri, 5 septembrie, de la ora 20:00.
În această primă incursiune cinematografică, Eva Victor o interpretează pe Agnes, o profesoară de literatură dintr-un orășel din New England care încearcă să-și reconstruiască viața după o agresiune sexuală trăită în timpul studiilor universitare. Filmul nu se axează pe trauma în sine, ci pe procesul de vindecare, o explorare subtilă, emoțională și deseori tandru-comică a felului în care suferința poate fi înțeleasă, purtată și împărtășită.
Proiecția va fi urmată, de la ora 22:00, de un vinyl listening session – un mix de piese selectate astfel încât să rezoneze cu stările filmului și să creeze un final de seară plin de atmosferă.
Weekendul acesta, Dakota Johnson revine pe marele ecran la Cinema ARTA, în două comedii romantice care au atras atenția și aprecierea publicului. Într-un interviu recent acordat publicației Deadline, actrița a vorbit despre aceste producții și despre personajele feminine puternice și pline de nuanțe pe care le interpretează în fiecare dintre ele. Am extras în continuare câteva dintre declarațiile sale, care surprind esența și farmecul acestor două roluri.
Referindu-se la filmul scris și regizat de Celine Song, în care o interpretează pe Lucy – o pețitoare din New York prinsă într-un triunghi amoros – Dakota Johnson spune că a fost atrasă în primul rând de complexitatea personajului: „A fost pur și simplu magic să lucrez laMATERIALISTS. În copilărie îmi plăceau mult comediile romantice, cele semnate de Jim Brooks sau Nora Ephron. Personajul meu, Lucy, are atât de multe fațete și dinamici diferite cu fiecare persoană, este ca un cameleon. Și atunci te întrebi: care dintre ele este adevărata Lucy? Tocmai asta mi s-a părut atât de interesant de jucat.” Filmul va rula sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 20:15.
Dakota Johnson
Despre SPLITSVILLE, cea de-a doua comedie romantică în care poate fi văzută în acest weekend, Dakota Johnson spune: „Deși este o comedie, filmul este totodată profund și original. Totul gravitează în jurul complexităților iubirii – povestea urmărește două cupluri și felul în care relațiile lor se intersectează, se influențează reciproc și se complică pe măsură ce granițele emoționale dintre ele devin tot mai neclare. Avem de-a face cu un adevărat experiment emoțional: relații strânse, pline de afecțiune sinceră, dar în același timp profund disfuncționale.” Filmul poate fi revăzut duminică, 7 septembrie, de la ora 20:15.
Programul complet al săptămânii puteți să îl citiți AICI