Pinocchio revine pe scena Teatrului „Puck” într-o viziune actuală

Special Spectacol

Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri, a fiecărui proces educativ. Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi într-o viziune nouă, complexă, dinamică și în același timp plină de sensibilitate, mai actuală ca niciodată.

Avanpremiera spectacolului este programată pentru duminică, 11 decembrie.

Cei mici și cei mari sunt așteptați să (re)trăiască povestea lui Pinocchio în sala de spectacole a Teatrului de Păpuși „Puck” de la orele 11 și 12.30. Scenariul și regia sunt semnate de regizorul clujean Călin Mocanu, director al Teatrului „Țăndărică” din București, care a optat pentru o abordare diferită față de reprezentațiile de până acum ale scrierii lui Collodi.

„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu.

Spectacolul a fost gândit în contextul în care ne aflăm „într-o perioadă a istoriei în care nu copilul e problema, ci părintele”.

„Într-o ţară cu părinţi cu o stimă de sine scăzută, care sunt  foarte directivi şi mai puţin participativi la educaţia copiilor lor, văd un copil de care trebuie să avem grijă continuu, trebuie să mărim cantitatea de timp şi de atenţie pe care i le dedicăm. Văzând cum se mişcă lucrurile, viaţa, cât de înghesuit e timpul, cum e cu şcoala, cu educaţia şi cultura și văzând toate acestea, povestea pe care o spun eu este una lipsită de agresivitate, în care doar sugerez conflictele și pericolul în care se află copilul”, apreciază regizorul.

În povestea de pe scena Teatrului „Puck” Zâna cea Bună este mama ascunsă, Gepetto  este tatăl ascuns. Imaginea bărânului sărac care îşi face ceai la focul buturugii din care se va naşte Pinocchio a fost înlocuită cu cea a unui artist care lucrează de mult timp în atelierul lui ca să dea viaţă unei bucăţi de lemn.

„Este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, mai spune Călin Mocanu.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Andra Ștefan, Ștefan Craiu (Pinocchio), Ionuț Constantinescu (Geppetto, Romeo), Călin Mureșan (Mangiafoco, Micuțul), Andreea Bolovan (Greierele, Vulpea, Julieta), Robert Gutunoiu (Motanul, Șmec), Iulia Dinescu (Zâna).

Vârsta minima recomandată este de patru ani. Intrarea costă 10 lei de persoană și se face în limita locurilor disponibile.

Este o săptămână plină la Teatrul „Puck”. Spectacolul „Capra cu trei iezi”, în regia Doinei Dejică se joacă marți, 6 decembrie, de la ora ora 18.30 la Târgul de Crăciun din Piața Unirii, iar miercuri, 7 decembrie va avea o reprezentație la Huedin. Echipa secției maghiare a instituției va prezenta joi, 8 decembrie, de la orele 10 și 12 spectacolul „Ajándék”/„Cadou”, în regia lui Vadas László la Zug.zone, iar vineri, 9 decembrie, de la orele 10 și 12 pe scena instituției. Sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 11.00, la „Meseszőnyeg”/„Covorașul fermecat”. Regia și dramaturgia sunt semnate de Varga Ibolya.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *