Pictorul ardelean Ovidiu Avram, mai spiritual ca niciodată: “Decât să te consulţi cu clienţii tăi, mai bine să te consulţi cu spiritele”

Interviu Pictură Vizual

Pictorul clujean Ovidiu Avram a dezvăluit pentru clujulcultural.ro relaţia pe care o are cu spiritualitatea, ce este de fapt inspiraţia, dar şi opinii legate de candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Deşi se află în primii 1.000 de artişti ai lumii, şi chiar recent a câştigat un premiu la Bienala de la Tivoli, Italia, pe Ovidiu Avram îl găseşti în cafenelele cu ştaif din Cluj, genul de localuri în care dacă păşeşti, te întâlneşti cu toată lumea. Aşa se face că ne-am întâlnit şi noi, într-o cafenea, unde stătea la masă alături de pictorul clujean stabilit la Paris, Nicolae Maniu.

Se trage din Teiuş, un mic orăşel în care arta nu îşi prea avea locul, însă Ovidiu Avram a avut norocul de a da peste oameni care i-au deschis drumul către artă şi literatură. Îşi aduce şi acum aminte cum îşi uimea profesorii cu cunoştinţele lui de cultură generală.

“Mama mea ne-a angajat un fost director de şcoală care avea nişte licenţe în literatură, matematică, fizică şi care ne medita pe mine şi pe sora mea ca să obţinem premii la şcoală. Acesta având o bibliotecă enormă acasă, ne povestea despre America, despre vikingi, despre multe altele, practic erau nişte ore de cultură. Primeam şi revista de literatură Secolul 20, care m-a influenţat  colosal. Am ajuns apoi la liceu, iar profesorii au avut o mare surpriză, în special cea de franceză, deoarece eu vorbeam comete. Rămâneau uimiţi cum piciul ăsta le spunea lor despre Joyce, literatura diversă, lucruri care sigur m-au influenţat. Toată perioada asta a liceului a fost o pendulare între tehnologiile focului şi partea metafizică, poezie, literatură”, a spus Avram pentru Clujul Cultural.

ovidiu avram 1
Pictorul Ovidiu Avram

A descoperit suprarealismul datorită profesorului său de desen din Teiuş care i-a pus în mână cataloage cu istoria artelor, Picasso, Leonardo şi, bineînţeles, Dali cu care, spune pictorul, s-a identificat imediat. Stilul i s-a potrivit că o mănușă, drept urmare l-a şi propulsat între primii artişti ai României.

“În taberele de pictură din clasa a VIII-a eu pictam suprarealism. Când profesorii ne scoteau la peisaj să facem brăduţul cu cetină şi cabana vânătorului, eu făceam ceasuri şi chestii suprarealiste”.

Inspiraţia este o iluzie

Lucrările sale par a descrie o altă lume, greu de înţeles pentru oameni, însă legătura cu altă lume nu e departe de adevăr. Se simte în contact foarte apropiat cu entităţile spirituale care îl şi îndrumă în procesul de creare al lucrărilor. Este de părere că suntem o specie primitivă, care încă nu comunică cu entităţile care sunt în jurul nostru, dar că în următoarea sută de ani acest lucru va deveni absolut necesar.

“Comunic cu ele, mă consult, chiar dacă pare ciudat. Sunt convins că ele (n. red. entităţile) au mai mult bun gust decât mine (râde) şi atunci întreb în ce direcţie să o iau cu o lucrare. Decât să te consulţi cu clienţii tăi, mai bine să te consulţi cu spiritele. E greu de povestit despre lucrurile astea pentru că trăim într-o lume suprasensibilă, dar de multe ori o fiinţă, o impresie, îţi poate da direcţia lucrării. Este ceea ce noi credem de multe ori că e inspiraţia”, explică pictorul, dându-l ca exemplu pe filosoful Rudolf Steiner care spunea că în lumea imediat superioară există entităţi care veghează şi care trimit inspiraţia către noi.

“Inspiraţia nu ne aparţine, le aparţine lor. Noi suntem nişte instrumente. E un lucru pe care orgoliul speciei îl neagă instant. Trăim într-un spaţiu morfogenetic în care suntem penetraţi de modalităţile de gândire şi energiile altora. Trăim într-un univers, iar sistemele noastre de percepţie foarte scăzute nu percep existenţa acestor entităţi. Marile revelaţii care există în lumea asta sunt astfel de comunicări cu entităţi spirituale. Noi suntem ucenicii lor”, este de părere Avram.

ovidiu avram 2

Vindecare prin artă

Pictorul evită estetica urâtului care se promovează din ce în ce mai mult peste tot în lume şi caută să influenţeze lumea într-un mod cât mai pozitiv. Pe viitor vrea să facă acest lucru nu doar prin pictură, ci şi prin obiecte de mobilier pe care le proiectează şi le realizează. Mobilier energetic îl numeşte, a cărui unde aduc ordine în viaţa noastră. Cu alte cuvinte, vorbim despre vindecare prin artă.

“Îl proiectez şi îl lucrez efectiv, în lemn sau metal. Cred că lumea ar trebui să înceapă să îl citească pe Steiner pentru a înţelege cum putem să ne facem viaţa mai bună, mai fericită, mai prosperă. El dă soluţii. Mobilierul, măsuţele, veiozele pe care le fac au o anumită geometrie care emite un anumit tip de unde, de forme care pur şi simplu îţi structurează aura, te fac să te simţi mai bine. Ne putem vindeca prin artă. Prin ce se face acum, din păcate, noi ne expandăm bolile, orgoliile în aşa numitele modalităţi artistice. Trebuie schimbate şcolile, pedagogia”, spune artistul.

ovidiu avram 3

Dormim pe comori pe care nu le activăm

În ceea ce priveşte candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, scena artistică a oraşului nu îl dă pe spate pe artist, dar vede totuşi potenţial. Acest fel de concursuri pun oraşul în gardă şi ne trezesc din starea de somnolenţă.

Deocamdată dormim. Pentru a evolua cu adevărat, trebuie să ne trezim şi aici mi se pare simptomatică fraza din imnul României, cu deşteptarea din somn. Clujului îi lipseşte un network care să trezească potenţialul de creativitate care există în zonă, nu numai al oamenilor, dar şi al energiilor care sunt în acest oraş. Dormim pe comori pe care nu le activăm”.

Ovidiu Avram s-a născut pe 9 august 1953, în Teiuş, judeţul Alba, a absolvit Academia Vizuală de arte „Ion Andreescu”, iar între anii 1988 şi 1992 a plecat în exil în Koln, Germania. Din 1975 a expus în numeroase galerii din România şi din lume.

ovidiu avram 4

2 thoughts on “Pictorul ardelean Ovidiu Avram, mai spiritual ca niciodată: “Decât să te consulţi cu clienţii tăi, mai bine să te consulţi cu spiritele”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *