Ziua Națională Brâncuși, sărbătorită pe 19 februarie, și care coincide cu ziua nașterii celui care este supranumit „sculptor de suflete”, ar putea fi asociată cu ziua eleganței – un amestec între simplitatea artei populare românești și rafinamentul avangardei pariziene.
Puțini sunt aceia care să nu fi vizitat ansamblul de sculpturi creat de Constantin Brâncuși în memoria celor care au luptat de-a lungul râului Jiu în Primul Război Mondial și pe care l-a numit, simbolic, „Calea Sufletelor Eroilor”: Coloana fără Sfârșit (Coloana Infinitului), Poarta Sărutului și Masa Tăcerii.
Puțini sunt aceia care să nu cunoască însemnătatea operelor pe care Brâncuși le-a lăsat moștenire nu doar României, ci lumii întregi.
Ziua Națională Brâncuși nu este, însă, doar despre partea vizibilă a operelor sale. Este despre întoarcerea la esență, la însemnătatea creației și a actului de a crea. Este despre simplitate – ca „parte esențială a lucrurilor complicate”, căci, așa cum mărturisea chiar Constantin Brâncuși, „Simplitatea nu este un țel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.”
Avem nevoie să ne întoarcem la „sensul real al lucrurilor”. Cu recunoștință pentru tot ceea ce artiștii noștri ne-au lăsat, spre a ne bucura.
