Lungmetrajul „Shoplifters”, de Kore-Eda Hirokazu, a câștigat Palme d’Or la Cannes

Esenţial

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a încheiat sâmbătă seară, când filmul „Shoplifters”, de Kore-Eda Hirokazu, a fost recompensat cu prestigiosul trofeu Palme d’Or.

Cineastul japonez s-a aflat acum pentru a şaptea oară în competiţie la Cannes, unde a mai fost premiat în 2013, pentru „Like father, like son” (premiul juriului şi menţiune specială a juriului ecumenic).

„Shoplifters” spune povestea lui Osamu, care dă spargeri împreună cu fiul lui. După o astfel de lovitură, ei întâlnesc o fetiţă, pe care soţia lui Osamu decide să o îngrijească.

Ediţia de anul acesta a fost marcată de câteva mari subiecte: Netflix, care a ţinut prima pagină a ziarelor cu puţin timp înainte de începerea festivalului, prezentarea filmului „The Man Who Killed Don Quixote” al lui Terry Gilliam, decisă de o curte de justiţie din Paris, imposibilitatea de a fi prezenţi la eveniment a regizorilor Kirill Serebrennikov şi Jafar Panahi arestaţi la domiciliu în ţărilor lor, revenirea pe Croazetă a cineastului Lars Von Trier şi protestele actriţelor pe covorul roşu de la Cannes faţă de sexism.

Dacă Netflix a plecat „cu mâna goală” de la Cannes, cum a scris presa franceză de specialitate, fără a face achiziţii importante, deoarece regizori precum Farhadi şi Cristina Gallego şi Ciro Guerra au refuzat ofertele companiei, Terry Gilliam a avut câştig de cauză, iar filmul lui, la care a lucrat aproape 20 de ani, este proiectat în această seară în închiderea festivalului. Lars Von Trier a uimit publicul cu „The House that Jack Built”, considerat revoltător de cei mai mulţi dintre spectatori şi critici, însă o lucrare demnă de luat în seamă.

Controverse a stârnit şi pelicula „Girls of the Sun”, de Eva Husson, care vorbeşte despre un grup de luptătoare kurde ce se răzbună pe jihadişti ISIS. Criticii au considerat-o prea „naivă”, în timp ce femeile din industrie i-au numit pe aceştia „misogini”.

Un moment inedit l-a reprezentat şi conferinţa susţinută de Jean-Luc Godard, via FaceTime, după proiecţia „Le livre d’image”. El a vorbit despre viitorul cinematografiei şi evoluţia societăţii europene şi a făcut câteva glume pe seama organizatorilor de la Cannes, unde în cariera sa de petse şase decenii nu a primit până în 2018 niciodată marele premiu.

La ediţia de anul acesta, organizatorii au pus la dispoziţie un număr de telefon la care să fie denunţate eventuale acţiuni de hărţuire şi agresiune sexuală şi au semnat un angajament pentru promovarea egalităţii de gen.

În competiţia oficială din acest an a Festivalului de Film de la Cannes au fost proiectate 21 de lungmetraje din ţări precum Franţa, Statele Unite, Iran, Rusia şi China.

Între regizorii care au concurat pentru trofeul Palme d’Or s-au numărat Jean-Luc Godard, Spike Lee, Asghar Farhadi, Kirill Serebrennikov şi Jafar Panahi.

Juriul competiţiei oficiale a fost format din Cate Blanchett (preşedinte), Ava DuVernay, Denis Villeneuve, Kristen Stewart, Léa Seydoux, Chang Chen, Robert Guédiguian, Khadja Nin şi  Andrey Zvyagintsev.

Juriul secţiunii Un Certain Regard a fost condus de actorul Benicio Del Toro, cel al secţiunii Cinéfondation, de regizorul, scriitorul şi compozitorul francez Bertrand Bonello, iar regizoarea elveţiană Ursula Meier a condus juriul Caméra d’Or, care premiază cel mai bun lungmetraj de debut.

Lungmetrajul „Everybody Knows/ Todos lo saben” al regizorului iranian Asghar Farhadi, primul său film 100% spaniol, cu Penelope Cruz, Javier Bardem şi argentinianul Ricardo Darin în distribuţie, a deschis cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.
Filmul „The Man Who Killed Don Quixote” a închis festivalul, iar echipa producţiei, în frunte cu britanicul Terry Gilliam, a fost primită cu aplauze pe covorul roşu al galei.

 

Preşedintele festivalului, Pierre Lescure, şi delegatul general, Thierry Fremaux, i-au întâmpinat pe actori şi regizor. Adam Driver, care joacă rolul principal în film, a declarat: „Realizarea acestui film a fost ceva suprarealist. A fost o provocare, dar acum e aici şi oamenii îl vor vedea în sfârşit”.

Actorul francez Édouard Baer a fost gazda ceremoniilor de deschidere şi închidere la cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 8 şi 19 mai.

Prezentăm lista completă a premiilor celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes:

Competiţia oficială:

Palme d’Or – „Shoplifters”, de Kore-Eda Hirokazu

Marele Premiu al Juriului – „BlacKkKlansman”, de Spike Lee

Premiul Juriului – „Capernaum”, de Nadine Labaki

Premiul pentru regie – Pawel Pawlikowski, pentru „Cold War/ Zimna Wojna”

Premiul pentru scenariu – ex-aequo – „Lazzaro Felice”, de Alice Rohrwacher, şi „Three Faces” (r. Jafar Panahi), de Nader Saeivar

Premiul pentru interpretare masculină – Marcello Donte, pentru „Dogman”, de Matteo Garrone

Premiul pentru interpretare feminină – Samal Yeslyamova, pentru „Ayka”, de Sergei Dvortsevoy

Caméra d’Or – „Girl”, de Lukas Dhont

Palme d’Or pentru scurtmetraj – „All these creatures”, de Charles Williams

Menţiune specială a juriului pentru scurtmetraj – „On the border”, de Wei Shujun

Palme d’Or special – Jean-Luc Godard, pentru „Le livre d’image”

Un Certain Regard:

Marele Premiu – „Border”, de Ali Abbasi

Premiul Juriului – „Chuva e Cantoria Na Aldeia Dos Mortos”, de João Salaviza şi Renée Nader Messora

Premiul pentru regie – Sergei Losnitza, pentru filmul „Donbass” (coproducţie Ucraina, Germania, Olanda, Franţa şi România)

Premiul pentru interpretare – Victor Polster, pentru rolul din „Girl”, de Lukas Dhont

Premiul pentru scenariu – „Sofia”, de Meryem Benm’Barek

Cinéfondation:

Premiul I – „El verano del león eléctrico”, de Diego Céspedes (Universitatea din Chile)

Premiul al II-lea – „Kalendar”, de Igor Poplauhin (Rusia), şi „Dong Wu Ziong Meng”, de Shen Di (China)

Premiul al III-lea – „Inanimate”, de Lucia Bulgheroni (NFTS, Marea Britanie)

Premiile criticii internaţionale – FIPRESCI:

„Buh-Ning/ Burning”, de Lee Chang-Dong (Competiţia oficială)

„Girl”, de Lukas Dhont (Un Certain Regard)

„Egy nap/ One Day”, de Zsófia Szilàgyi (Semaine de la critique)

Premiile Juriului Ecumenic:

Marele premiu: „Capernaum”, de Nadine Labaki

Menţiune specială: „BlacKkKlansman”, de Spike Lee

Semaine de la Critique:

Marele Premiu (Grand Prix Nespresso) – „Diamantino”, de Gabriel Abrantes & Daniel Schmidt

Prix Fondation Louis Roederer de la Révélation –  Félix Maritaud pentru „Sauvage”, de  Camille Vidal-Naquet

Premiul Découverte Leica Cine pentru scurtmetraj – „Ektoras Malo: I Teleftea Mera Tis Chronias”, de Jacqueline Lentzou

Prix Fondation Gan à la Diffusion – Diaphana Distribution, distribuitor francez pentru „Monsieur/ Sir”, de Rohena Gera

SACD –  Benedikt Erlingsson şi Ólafur Egill Egilsson, scenarişti ai „Kona Fer Í Strid”

Premiul Canal+ (pentru scurtmetraj) – „Un jour de marriage/ A wedding day”, de Elias Belkeddar

Quinzaine des Réalisateurs:

Premiul Art Cinema – „Climax”, de Gaspar Noé

Premiul SACD – „En Liberté”, de Pierre Salvador

Premiul Europa Cinemas Label – „Troppa Grazia”, de Gianni Zanasi

Premier Prix Illy pentru scurtmetraj – „Skip Day”, de Patrick Bresnan şi Ivete Lucas

Carrosse d’Or – Martin Scorsese

Queer Palm –  „Girl”, de Lukas Dhot

Palm Dog – „Dogman”, de Matteo Garrone

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *