Fabrica de Pensule anunță lansarea Liniei de Producție – stagiunea de spectacole de teatru și dans contemporan prezentate publicului pe parcursul lunii octombrie la Fabrica de Pensule, în Sala Studio.
Stagiunea Linia de Producție va cuprinde o serie de 8 reprezentații de spectacole de teatru și dans contemporan. Primele reprezentații vor avea loc pe 2 și 3 octombrie – Del Duma, spectacol de teatru documentar în care Mihaela Drăgan explorează tema tradiției rome (vedeți detalii mai jos).
Spectacole de teatru și dans contemporan vor continua stagiunea în perioada următoare – unele invitate din București sau Tîrgu Mureș (Ora Verde, Punct Triplu, (anti)aging), altele producții locale (Post.Sync și Divas, realizate de GroundFloor Group (ambele spectacole regizate de Ferenc Sinkó).
Program:
Del Duma, vorbește-le despre mine! | Mihaela Drăgan & Liana Ceterchi
Teatrul pentru puțini, București
2 și 3 octombrie, 19.00 h
Ora Verde | Andreea Vălean & Peca Ștefan
dramAcum / Teatrul LUNI de la Green Hours
10 octombrie, 19.00 h
Punct Triplu | Bogdan Georgescu
Teatrul Național Tîrgu Mureș & Colectiv A Cluj
16 și 17 octombrie, 19.00 h
(anti)aging | Mădălina Dan & Mihaela Dancs
Centrul Național al Dansului București & Fundația Gabriela Tudor
19 octombrie, 19.00 h
Post.Sync | Ferenc Sinkó
GroundFloor Group, Cluj
26 octombrie, 19.00 h
Divas | Ferenc Sinkó
GroundFloor Group, Cluj
29 octombrie, 19.00 h
Del Duma, vorbește-le despre mine! | Mihaela Drăgan & Liana Ceterchi
Sala Studio, etaj I
2 și 3 octombrie 2013,19.00 h
Interpretare, text: Mihaela Drăgan
Muzica live: Radu Captari
Costume: Meşteshukar Butiq
Afișul și pictura: Paul Hitter
Regia: Liana Ceterchi
Poveştile a patru femei rome se îmbină cu muzica tradiţională romani într-un spectacol de teatru documentar.
Cele patru femei rostesc: Del Duma, Vorbeşte-le despre mine! Despre adevărul căsătoriei timpurii, despre ce înseamnă apartenenţa la o comunitate tradiţională şi despre ce se întâmplă când nu te mai regăseşti acolo. Despre aşa-zisul „exotism” al femeii rome, despre stereotipuri care ne amintesc că acceptarea şi diversitatea sunt încă departe de realitate.
4 poveşti de viaţă emoţionante, triste şi vesele în acelaşi timp, în piesa de teatru „ Del Duma, Vorbeşte-le despre mine”, documentată şi jucată de actriţa Mihaela Drăgan, muzica Radu Captari, pentru ca mesajul acestor femei să ajungă mai departe.
Fiecare reprezentaţie va fi urmată de o dezbatere cu publicul.
Limba spectacolului: română
Bilete: 15 lei / 10 lei (reducere pentru studenți și pensionari)
Rezervări: studio@fabricadepensule.ro


