Laureații Premiilor AFCN 202. O asociație din Cluj pe listă

Actualitate

A 7-a ediție a Galei Premiilor AFCN și-a anunțat luni seara câștigătorii, în cadrul unei ceremonii care s-a bucurat de prezența ministrului culturii, Lucian Romașcanu. 

Mă bucur să fiu aici pentru că AFCN este un instrument foarte important în echipa Ministerului Culturii și pot să vă spun că sectorul cultural independent are în mine un partener de dialog, sper eficient. AFCN își înțelege pe deplin menirea și merită toate felicitările noastre!” a precizat dl. Romașcanu în intervenția sa. „Salut prezența unui sponsor la acest eveniment, pentru că în ecosistemul culturii instituția sponsorului este foarte importantă și vreau să le mulțumesc celor care susțin domeniul cultural și pe ceilalți îi îndemn să le urmeze exemplul.” a mai adăugat ministrul culturii.

Adela Greceanu și Matei Martin, gazdele serii, au conturat pentru participanții la eveniment repere ale celor 41 de propuneri nominalizate. Cei prezenți în sală au putut să îi aplaude pe autorii proiectelor și au avut astfel ocazia să descopere abordări originale și demersuri creative care și-au găsit drumul în 2021, în condițiile pandemiei, către publicul de toate vârstele.

Câștigătorii celor zece premii în cadrul Galei AFCN 2021 sunt: 

ASOCIAȚIA TEATRUL.RO –Premiul pentru REZISTENȚĂ PRIN CULTURĂ

ASOCIAȚIA AMURAL BRAȘOV cu proiectul „Brașov Underground Museum” – Premiul pentru ACTIVARE CULTURALĂ ÎN (RELȚIE CU) SPAȚIUL PUBLIC 

ASOCIAȚIA QOLONY cu proiectul „Fusion Artist In Residency” – Premiul pentru ACTIVARE INTERDISCIPLINARĂ

ASOCIAȚIA POSTMODERNISM MUSEUM, cu proiectul „15 retrospective digitale ale artei contemporane românești 1990-2020” – Premiul pentru COMUNICARE ȘI MEDIERE CULTURALĂ

ASOCIAŢIA Q-ARTS cu proiectul „Muzeul Abandonului. Muzeu forum digital și participativ” – Premiul pentru INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI DIALOG INTERCULTURAL

ASOCIAȚIA VÁRÓTEREM PROJEKT cu proiectul „Pe patru roți”, ediția a II-aPremiul pentru ADRESAREA CĂTRE PUBLICUL TÂNĂR CU ACCES LIMITAT LA CULTURĂ

ASOCIAȚIA SOLIDART cu proiectul„Homo Videns” – TURNUL #următorulnivel – Premiul pentruSOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA PATRIMONIULUI 

ASOCIAȚIA MONUMENTUM cu proiectul „Salvând cultura celuilalt” –  Premiul pentruACTIVAREA PATRIMONIULUI IMATERIAL

ASOCIAȚIA SFERA TIMIȘOAREI cu proiectul „eLibrăria – Lecția de română” – Premiul pentru PROMOVAREA CULTURII SCRISE

FUNDAȚIA ART ENCOUNTERS cu proiectul „Bienala Art Encounters 2021” – Premiul pentru COOPERARE CULTURALĂ INTERNAȚIONALĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *