Actorul George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a transmis marţi, de Ziua Mondială a Teatrului, un mesaj prin care le-a urat „La mulţi ani!” colegilor de breaslă şi a mulţumit publicului, fără de care actorii ar da expresie „tuturor trăirilor sufletului omenesc în faţa unor scaune goale”.
”«Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actorii», spunea Shakespeare prin vocea lui Jaques Melancolicul”, şi-a început Ivaşcu mesajul. „Într-adevăr, viaţa este ca un teatru. O trăim scenă cu scenă, act cu act, dorindu-ne ca atunci când se trage cortina să părăsim scena în aplauzele publicului. Pentru alţii, însă, teatrul este viaţă. Astăzi, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, le urez «La mulţi ani!» tuturor celor pentru care nu există sentiment mai cuprinzător ca acela pe care îl simt atunci când păşesc pe scândura scenei. Iar publicului, un sincer «Mulţumesc!», deoarece fără el, noi, actorii, am da expresie tuturor trăirilor sufletului omenesc în faţa unor scaune goale”.
El a continuat, spunând: „Avem nevoie de teatru atâta timp cât mintea noastră are nevoie de adevăr şi inima noastră de uimire şi de poveste. Cât timp ştim să râdem şi să plângem, Dumnezeu ne va recunoaşte ca oameni şi va avea răbdare cu noi pe lume”.
Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită pe 27 martie, a fost organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres mondial al Institutului Internaţional de Teatru. În 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.