INTERVIU Miki Braniște: “În sectorul cultural independent trebuie trecut la un alt nivel”

„În sectorul cultural independent trebuie găsită sustenabilitatea, trecut la un alt nivel”, este de părere managerul cultural Miki Braniște, de la Asociația Colectiv A, într-un interviu acordat pentru clujulcultural.ro.

Reporter: Miki Braniște, ești un nume cunoscut în Cluj în sectorul cultural independent. Sunt puțini care nu te cunosc din zona aceasta. Tu de când activezi și de ce în mediul acesta?

Miki Braniște: Lucrez de…13 ani, au trecut ceva ani…. Uite că lucrez din 2005 în acest sector cultural independent…dar nu am început la Cluj, ci în București, unde am locuit până în 2011 inclusiv. În 2009 am mutat festivalul la Cluj (e vorba de festivalul Temps D’Images a cărei directoare a fost Miki Braniște n.n.). deci de atunci am apărut eu în zona culturală independent clujeană.

Reporter: Festivalul a luat ființă în 2008 la București?

M.B: Da, am organizat ediția pilot a festivalului acolo iar din 2009 l-am mutat la Cluj, unde am făcut și facultatea. Am prins un moment favorabil, când o serie de operatori culturali aveau același fel de nevoi și atunci ne-am mutat cu toții în spațiul fostei Fabrici de Pensule. Cred că nu va exista prea repede un asemenea moment de coeziune, poate peste alți 50 de ani. A fost un moment de grație când a luat ființă ceea ce e devenit cunoscuta Fabrică de Pensule. Am fost de la prima vizită în fabrică cu colegii!

Reporter: Care este concluzia majoră după ce ai lucrat 13 ani în sectorul cultural independent?

M.B.: Nu prea văd sustenabilitatea acestui demers, și să trăiești din aplicație în aplicație nu e cred o soluție, dacă nu cumva se poate schimba sistemul, ceea ce e foarte complicat. De aceea am și renunțat să mai facem festivalul, după 10 ani ni s-a părut că lucrăm în același fel ca acum 10 ani, când începusem festivalul,  doar că atunci aveam mai mulți bani ca acum, este un pic absurd, și cumva mi se pare că suntem într-o roată care nu se mai oprește, că odată intrat în asta e și foarte greu să te scoți din ea, ca să zic așa…

Reporter: Riscul de a nu primi o finanțare, uneori decisivă, e ca o sabie a lui Damocles deasupra capului celui care e angrenat într-o activitate culturală care depinde de ea. Poți ajunge rapid chiar la faliment…

M.B.: E o nesiguranță și personală, pentru că dacă viața ta depinde de aceste proiecte, a finanțărilor, atunci ea are efecte și asupra vieții tale nu doar asupra proiectelor în care ești angrenat.

Reporter: Tu cunoști oameni care au părăsit sectorul cultural independent din aceste motive de nesustenabilitate, de risc foarte mare?

M.B.: Mai puțin, am impresia că există un atașament foarte mare din partea operatorilor culturali să lucreze în acest domeniu, pentru că ai, pe de altă parte, și satisfacții multe, dar nu financiare, asta este clar, poate că odată cu înaintarea în vârstă o să văd mai mulți, dar deocamdată am impresia că toată lumea se ferește să își asume o detașare de modul acesta de a lucra. Se încearcă din răsputeri continuarea proiectelor, oamenii sunt atașați de ele, e greu în sectorul independent, pentru că dacă nu crezi în ce faci nu poți să continui. Și totuși mulți luptă.’

Reporter: Și atunci, cum se explică că sunt mulți tineri se simt atrași să intre în sectorul cultural independent, se implică, activează, dezvoltă companii (Reactor de creație și experiment este un exemplu de reușită la Cluj-Napoca).

E o senzație puternică de libertate (de creație)?

M.B: Este și libertate, dar e o libertate pe care trebuie să ți-o susții singur, să ți-o câștigi pas cu pas. Pe de altă parte, cum sunt atât de mulți absolvenți, aceștia nu vor putea fi absorbiți de instituțiile publice niciodată, avem surplus. Atunci e clar că oamenii aceia trebuie să se regăsească într-o altă dinamică, și atunci eu mă bucur totuși că oamenii încep să facă ceva și că nu așteaptă să fie ei integrați în alte structuri. Uite, Oana Mardare și Doru Taloș s-au întors din Spania și au înființat Reactorul, și luptă pentru el. Cum faci să fie sustenabil un proiect, asta e o problemă pentru toată lumea, și dacă ești mare și dacă ești mic, nu contează dimensiunea. Și da, energia e foarte multă la început, apoi începe să scadă. Uite, vom avea la Fabrica de Pensule în colaborare cu ColectivA 20 de spectacole până pe 15 noiembrie și mi se pare mult, dar când făceam festivalul aveam în 10 zile 35 de evenimente, mi se pare acum enorm de mult. Pentru asta trebuie să ai energie și uneori îți dai seama, simți că nu mai ai atâta cât trebuie. Toate aceste proiecte unde s-au adus bani de acasă la început, că așa s-a cam întâmplat peste tot, și au ajuns să aibă o vizibilitate națională, ar trebui să fie susținute, la alt nivel. Asta nu s-a întâmplat și asta zic eu că este hiba sistemului. Că nu te poți baza pe AFCN la infinit, se întâmplă să nu iei finanțare și atunci o parte din domino începe să se dărâme…

Reporter: Poți închide dintr-o situație de acest tip…

M.B.: E greu…aici ar fi fost bine la nivel local să fie mai laxe lucrurile, să fie susținută baza unor organizații locale…ceea ce de exemplu cu Fabrica de Pensule s-a întâmplat, facem acum imediat 10 ani, ar trebui să trecem la alt nivel… Să mai spun că fără sprijinul Primăriei, care a fost fundamental, nu am fi ajuns unde suntem acum, asta e evident. Acest sprijin asigură o continuitate. Și mă gândesc la Reactor că ei încă nu au ajuns să primească un astfel de sprijin de la Primărie, ca să aibă un picior de sprijin serios, în caz că un proiect de la AFCN nu iese și nu doar ei, dar și alte inițiative de genul lor. Sau Ministerul Culturii și Identității Naționale ar putea avea un buget separat, pentru astfel de proiecte  care au dovedit o vizibilitate la nivel național…un fond de la minister, unul de la AFCN, unul local, asta ar asigura mai multă sustenabilitate proiectelor. Și nu văd asta, nu se întâmplă și de acea am și spus, gata cu festivalul, gata, nu mai lucrez așa!. Nu am mai vrut să lucrez cum lucram în 2008, mi se pare că inclusiv la nivel profesional trebuie să schimbi niște lucruri, nu mai poți să folosești aceeași rețetă, te plictisești tu însuți de aceeași abordare.

Reporter: O decizie dureroasă…

M.B.: Cumva am văzut evoluția festivalului la nivel conceptual, asta putea exista în continuare, dar dacă ea nu se poate dezvolta mai mult, fără un sprijin material, nu are sens să te chinui și atunci am spus că închidem festivalul ca eveniment dar că bucăți din el putem reproduce în alte forme. Partea de laboratoare de exemplu am și făcut-o deja, și e o variantă mai light și pentru echipă, pe mine nu mai e așa mare presiunea, trebuia să țin bugetul, să fac rost de toți banii, nu era timp să merg și la sponsori că trebuia să răspund la calluri, scriam proiecte. O muncă foarte migăloasă, plus că țineam echipa și emoțiile ei, că în sectorul acesta mergi cu emoțiile acasă care ți-e de multe ori birou și invers… și mă mai salvam cu vizitele la festivaluri în străinătate, unde vedeam spectacole, mă încărcau cu energie, mă ajutau să dezvolt conceptul, la care lucram împreună cu colega Iulia Popovici, cea cu care organizam Temps D’Images. Doar că la un moment dat numai ajunge asta, ești foarte apăsat să ai toate responsabilitățile astea pe cap, dacă nu vezi că ele ar putea fi drămuite altfel și să tot fi în roata aia de care ziceam, nu prea văd nici un sens.

Reporter: Ce o să fie atunci în viitor, ce va fi?

M.B.: Am discutat cu colegele din asociație Colectiv A, unde activează Miki Braniște n.n.) să ne ducem un pic spre partea de formare profesională. Cumva am obosit în partea de producție, și am stat un pic și am reflectat asupra ceea ce știm, ce putem preda mai departe, ca informație, dacă noi nu o să mai fim ca asociație un producător de evenimente, să transmitem mai departe cum se se producă evenimente. Eu lucrez și cu Goethe Insititut din București, sunt curator și coordonator de proiect pentru Academia de Management Cultural, îmi place foarte tare, am studiat mult despre patrimoniul cultural construit și asta a fost în timpul în care am luat o pauză după ce am terminat cu festivalul, am avut mare nevoie de ea. Mi-am umplut mintea cu alte informații și a fost foarte bine. Îmi dau seama că avem la ColectivA niște skilluri care trebuie date mai departe, nu avem de ce să le ținem pentru noi, sper să putem împărtăși ce a fost bun în experiența noastră, să le dăm curaj altora să facă, dar să fie pe termen mediu lucratul în sectorul cultural independent. E foarte greu să o faci pe termen lung. Este dificil să știi unde să pleci din sector, asta e mai greu de definit sau găsit. Cred totuși că marea calitate a sectorului independent este că poate crea contexte. Cred că fiecare companie, cele de teatru de exemplu, au creat contexte, și Reactor și Create.Act.Enjoy, Varoterem, Fabrica. Vine un public acolo, participă la spectacole, la evenimente, sectorul independent atrage public, sigur, ar putea să fie și mai numeros dar există și un public fidel. Și noi aveam la Temps D’Images un public interesant, cu care ne-am întâlnit în ce privește temele propuse de noi, care erau racordate la dialogul european, pentru că mergeam în străinătate, apoi ne gândeam conceptul în așa fel încât temele să fie și locale dar cumva și racordate la ce se făcea/discuta/gândea pe plan internațional. Și limbajul nostru estetic / problematica au fost contemporane cu ce simțea publicul și de aceea a avut mereu priză Temps D’Images.

Mulțumesc!

Despre Miki Braniște:

Este manager cultural, președintă a Asociației ColectivA, membru al Fabricii de Pensule din Cluj-Napoca. A fost directoarea Festivalului Temps d’Images. Cavaler al Ordinelor și Literelor Republicii Franceze. Pasionată de artă ca factor de dezvoltare a comunității și de impactul în societatea globalizată a transformărilor inițiate de mișcări sociale, atât locale cât și naționale și internaționale.

Material din seria „Interviuri culturale”, realizat de Clujul Cultural în colaborare cu Centrul Cultural Clujean.