Doru Taloș, actor și manager la compania independentă de teatru Reactor de Creație și Experiment a acordat un interviu pentru Clujulcultural.ro. Am discutat despre centenar, despre programele dedicate acestuia de către Reactor. Dar și despre probleme din sectorul independent.
Reporter: Cum și cui a venit ideea acestui „Program 100 de ani de România. Istorii Secundare”? De ce ați considerat că istoriile alternative sunt importante de marcat/prezentat în contextul istoriei „mari” a Centenarului?
Doru Taloș: După ce în 2017 am avut proiectul „Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente” proiect în care am documentat două momente importante ale istoriei noastre recente, cazul Caritas – începuturile capitalismului în România și scandalul mediatic din jurul M.I.S.A., am considerat că merită să dezvoltăm mai mult acest tip de proiect, iar în contextul Centenarului dincolo de discursul oficial e important să cunoaștem și momente sau istorii mai puțin centrale. Ne-am dorit un proiect care să prezinte o serie de discursuri complementare la discursul oficial. Așa am ajuns la grupuri vulnerabile sau perspective ale unor oameni care au contribuit la dezvoltarea țării noastre, dar nu dintr-o poziție de putere.
Proiectele noastre sunt concepute într-un cadru mai larg, încercăm să trasăm niște coordonate generale împreună (cu colegii Oana, Doru, Alexa, Petro), dar detaliile și structura proiectului sunt influențate și de propunerile artiștilor cu care ne dorim să lucrăm.
Reporter: Care e bilanțul vostru după seria de activități sub titlul de impact „Al doilea sex” ? Sunteți satisfăcuți de impactul acestora? Îl considerați un succes?
D.T.: Programul de evenimente prezentat sub titlul „Al doilea sex” a fost prima serie de evenimente tematice din cadrul proiectului „100 de ani de România. Istorii secundare”, care se va derula pe parcursul a doi ani. Acum, la final de stagiune, am căutat să facem un program complementar în jurul temei pe care a abordat-o prima producție de teatru din proiect, spectacolul „În umbra marelui plan”. E un spectacol ce documentează un experiment social din perioada comunistă și anume omul nou și efectele acestui experiment asupra femeilor. În jurul acestuia, a avut loc vernisajul expoziției „Diversitas” curatoriate de Liviu Bulea, spectacole de teatru invitate („Inegal” și „1918: N-a fost războiul nostru”) care aduc perspective complementare asupra poziției femeii în societate, proiecția documentarului ”Născuți la comandă – Decrețeii”, precum și un atelier de mediere culturală care a generat un dialog între public și artiști. Timp de o săptămână am problematizat și am disecat această temă, și am făcut asta alături de spectatorii care au validat importanța unui astfel de discurs în contextul Centenarului. Ne-am bucurat de săli pline și de experiența unui dialog mai profund. Încercăm să formăm o comunitate în jurul spațiului și cred că astfel de proiecte ajută foarte mult. Prin acest proiect, încercăm să compensăm un pic și direcția generală a discursului provocat de această aniversare, dar din păcate impactul și forța noastră la scară mare sunt incomparabil mai mici ca cele ale altor manifestări publice care acaparează publicul larg. Ne-ar trebui o sală de măcar 700 de locuri ca să putem începe măcar să vorbim despre un impact real. Așa, cu cei aproximativ 500 de spectatori care au trecut pe la Reactor în decursul săptămânii, nu putem decât să sperăm că oamenii care ajung la noi, ajung cumva să dea și ei mai departe ce primesc de aici.
Reporter: Cum văd artiștii contemporani Centenarul? Voi cum îl vedeți / simțiți la zece luni de la începutul anului Centenar?
D.T.: Aici aș vrea să îl citez pe George Roșu „suntem țara care-și sărbătorește centenarul prin logo pe afiș” eu aș zice că și prin logo pe autobuz. Nu știu, cred că în acest moment ar fi important să existe proiecte care să deschidă un dialog constructiv pe această temă, să căutăm să întelegem împreună ce ne-a marcat, ce ne-a format și ce din istoria noastră nu ar trebui să repetăm. Altfel cred că nu e prea util, și din păcate extrem de incoerent momentan.
Dar dincolo de artiști, ar fi important să existe de mai „sus” o orientare înspre acest dialog constructiv. Manifestări și finanțări pe această temă au fost tot anul, dar direcționate înspre tot felul de activități care, în loc să provoace o schimbare, încurajează tot felul de proaste obiceiuri.
Pentru noi, dezamăgirea anului vine de la Ministerul Culturii care a considerat neeligibil tematic un proiect depus, care își propune producția unui spectacol despre relațiile interetnice, despre cum s-a trăit în ultimii 100 de ani în România din prisma diferitelor minorități etnice. Proiectul a fost depus spre finanțare către fondul alocat de Minister pentru Centenar, dar și către AFCN (instituție subordonată de Minister, dar condusă de un birou separat), unde a primit punctaj maxim la aria Proiecte dedicate Centenarului. Acest feedback venit de la Minister, precum și lista de proiecte finanțate și considerate prioritate, precum și alte acțiuni scandaloase care se întâmplă în acest an (vezi scandalul Vlaicu Vodă din capitală), ne dau impresia că direcția noastră, ca artiști, este pe alocuri neînțeleasă.
În același timp, fără sprijinul finanțatorilor noștri, programul „100 de ani de România. Istorii secundare”, nu s-ar fi putut realiza, deci ar fi nedrept să generalizăm. Dar e loc mereu de mai mult, mai bine, mai coerent și mai responsabil.
Reporter: Care a fost cel mai de succes spectacol din programul „100 de ani de România. Istorii Secundare”?
D.T.: Programul este unul amplu și încă suntem la început. Cu siguranță prima noastră producție din cadrul programului „În umbra marelui plan” a fost primită foarte bine de public. Spectacolul a fost selectat deja la câteva festivaluri din tară, iar în luna octombrie a fost prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru. E un început bun.
Reporter.: Există o istorie scrisă de învinși sau voi considerați, așa cum spune sintagma, că ea aparține doar învingătorilor?
D.T.: Istoria este scrisă de învingători. Poveștile secundare ale celor învinși nu prea intră în manuale, nu prea circulă, nu prea sunt înțelese. Cu siguranță este o versiune a istoriei mai comodă și una mai incomodă. Cu siguranță există nuanțe și victime colaterale ale marilor învingători, despre suferința cărora nu se povestește. Când ai nevoie de o poveste și o identitate națională care să inspire și să provoace mândrie și patriotism, atunci alegi să cosmetizezi trecutul, să creezi mari eroi și mari dușmani. Noi încercăm să descoperim acum aceste istorii secundare, pe care nu prea le găsim scrie nicăieri.
Reporter.: Ați gândit Programul „100 de ani de România. Istorii secundare” ca unul de lungă durată. Ce mai urmează în cadrul acestuia?
D.T.: Progamul este unul amplu, în toamna aceasta vom începe un parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca, parteneriat în cadrul căruia am tdouă spectacole în cadrul Întâlnirilor Internaționale de la Cluj. Noua producție mai are o reprezentație la Satu Mare, iar spre finalul anului vom începe lucrul la a doua producție din cadrul proiectului, producție ce va fi prezentată în luna ianuarie tot printr-o serie de evenimente legate in jurul unei teme. Tot în 2019 vor avea loc a treia producție și al treilea focus tematic. Practic, mai sunt prevăzute ateliere de mediere culturală cu publicul Reactor, încă o rezidență artistică, două producții de teatru, deplasări naționale și spectacole invitate. Am considerat important să existe un ecou și după marele an 2018.
Mulțumesc!
PS 1
„100 de ani de România. Istorii secundare” este un program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și de UNITER – Uniunea Teatrală din România.
PS 2
Material din seria „Interviuri culturale”, realizat de Clujulcultural.ro în colaborare cu Centrul Cultural Clujean.
