Lungmetrajul „Bacalaureat”, selectat în competiția oficială a ediției din acest an a Festivalului de la Cannes, este un film despre raportul care ar putea exista între corupție și un anume gen de educație perpetuat în România, dar și despre dificultatea părinților de a-și regla discursul moral în relație cu copiii lor, după cum a declarat regizorul peliculei, Cristian Mungiu, într-un interviu acordat AGERPRES

Cristian Mungiu vorbește, în interviul pentru AGERPRES, despre relația dintre corupție și bacalaureat, despre modul în care un anumit tip de comportament erodează relațiile interpersonale, dar și despre cât de îndreptățiți sunt părinții să țină discursuri morale copiilor lor.
Mungiu face referire și la situația cinematografiei din România. În acest context, regizorul precizează că l-ar deranja foarte tare dacă după Festivalul de la Cannes s-ar alege doar cu felicitările obișnuite, dar nu se va schimba nimic în situația cinematografiei românești.
Filmul „Bacalaureat” va fi prezentat în premieră mondială simultan la Cannes și la București, pe 19 mai. La Cluj, filmul va fi proiectat joi, 19 mai, la ora 19.00 la Cinema City Iulius Mall si vineri, 20 mai, de la ora 20,00, la Cinama Florin Piersic. Începând din 20 mai, cel mai nou film al lui Cristian Mungiu va putea fi văzut pe marile ecrane românești.
„Bacalaureat”, cunoscut în perioada de pregătire sub numele de „Fotografii de familie”, spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi. Filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni și pe Maria Drăguș.
AGERPRES: Din punctul meu de vedere sunt două teme majore care răzbat din film, corupția și bacalaureatul, și care sunt foarte dezbătute. Care este povestea din „Bacalaureat” din punctul dumneavoastră de vedere, ce ați vrut să arătați publicului?
Cristian Mungiu: În primul rând, odată ce eliberez filmul în public, îmi asum orișice fel de interpretare a celor care îl văd, deci punctul meu de vedere devine mai puțin important. Dar ce ați sesizat e destul de corect, în sensul în care m-a interesat dacă există un raport între corupția despre care vorbim cu toții și un anume gen de educație pe care îl perpetuăm. Pentru că nu legăm neapărat direct lucrurile astea, dar s-ar putea, dacă citim pleiada de știri pe care le vedem pe temele astea, să constatăm că la un moment dat există o legătură între lucrurile astea. Și m-a interesat să sondez nu neapărat acel gen de corupție publică care se manifestă în România și care e apanajul știrilor, și mă interesează mai puțin, ci mă interesează felul în care genul ăsta de comportament erodează un anume fel de relații interpersonale și ajunge să te cotropească așa, pe dinăuntru, până la momentul la care nu-ți mai dai seama cât de moral ești tu însuți și câtă cădere ai să ții discursuri morale celor apropiați ție și mai cu seamă copiilor tăi. Până la urmă, filmul vorbește în principal despre dificultatea de a-ți regla acest discurs moral în raport cu copilul tău, într-o țară în care în kitul de supraviețuire întotdeauna se află această capacitate de a te descurca.

AGERPRES: În film apar mai multe tipuri de corupție — în învățământ, în sănătate, în poliție. Ați vrut „să dați de pământ” cu tot sistemul, în mod artistic?
Cristian Mungiu: Nu e un film în principal despre sistem. Întotdeauna pentru mine sistemul și societatea sunt un fundal. Fac filme realiste și, prin urmare, instituțiile astea, nu știu cum să spun, se vâră ele singure în film. Filmul este despre oameni și sper că rămâne despre oameni, pentru că dramele întotdeauna și problemele sunt în principal la raportul cu cei la care ții, sunt chestiuni apropiate și intime și nu vreau să fac cronici socio-politice, nu asta e treaba mea. Pe mine mă interesează cum rezolvăm niște probleme dintr-astea la nivel individual, cum te raportezi la ele din punct de vedere moral. Și chiar dacă fundalul ăsta există și sunt convins că unii îl vor interpreta ca un fel de critică socială, partea care contează pentru mine cel mai mult e răspunsul personal la această dilemă. Ce faci în clipa în care ajungi la vârsta la care ești dezamăgit de felul în care ți-ai dus traiul și ce concluzii tragi pentru copilul tău?
Citeşte mai mult AICI


