De la autorii care scriu împreună cu copiii lor cititori, până la bibliotecarii care deschid uși pentru comunități întregi, Forumul a adus în fața publicului pe cei care fac ca literatura să rămână vie și relevantă.
Printre invitați a fost și Claudia Șerbănuță, cercetătoare care investighează felul în care obiceiurile de lectură modelează imaginarul colectiv.
Clujul Cultural a realizat un interviu cu expertul Claudia Șerbănuță despre situația bibliotecilor publice din România. Șerbănuță este președintele unui ONG care lucrează cu zeci de biblioteci publice din România, după ce mulți ani a lucrat în sistemul bibliotecar pe funcții de conducere.
Clujul Cultural: Directorul Asociației Editorilor din România spunea recent că în România tot ce înseamnă sistem de biblioteci e în criză, că e o catastrofă în mediul rural, nu mai avem biblioteci în mediul rural sau sunt într-o stare deplorabilă. Aici ati spus, la Forumul Medierii Culturale organizat de Centrul Cultural Clujean, că bibliotecile sunt niște organisme vii. Aș dori un pic sa explicati, să dezvoltați ce ati dorit sa spuneți. Si cum vedeti situatia bibliotecilor din rural, mic urban si mare urban?
Claudia Șerbănuță: Mulțumesc de întrebare, este specialitatea mea, în care mi-am făcut și doctoratul si exact în ce lucrez acum în mediul oengistic. Focusul nostru este pe biblioteci din micul urban si rural. Am incercat sa inteleg situatia din perspectiva realitatilor curente. Eu cred ca e foarte important cand evaluam sa vedem fata de ce evaluam aceasta situatie dezastruoasa. Pentru ca daca comparam aceste cifre cu câte biblioteci existau inainte de 1989 da, stam mult mai prost. Dar hai sa comparam si bugetele care intrau in biblioteci înainte de 1989 si bugetele care intra acum. Despre asta nu se discuta si nu se discuta pentru că înainte de 1989 bibliotecile funcționau într-un sistem centralizat, controlat iar cele de după descentralizarea administrativă care s-a întâmplat după Revoluție au ajuns în responsabilitatea administrației locale. Mă refer la biblioteci publice. Aici nu intră bibliotecile școlare. Rămânem la cele publice.
CC: Cele școlare nu sunt publice?
CȘ: Sunt definite diferit. Cele școlare au rolul să servească pe cei ce sunt formal în sistemul de școli, deci nu are nici o resposabilitate față de cel din afara școlii, pe când o bibliotecă publică la nivel de oraș sau județ deservește toată populația din acea unitate administrativă. Indiferent dacă stiu sau nu sa citeasca, daca vorbesc corect româna, dacă au bani sau nu au bani să-și cumpere cărți, îi deservesc, asa sunt ele definite. Bugetul lor vine de la autoritățile publice, sub care funcționează. Bugetul unei biblioteci școlare e dat de școala respectivă, de directorul acelui școli. Prioritizarea unei achiziții de carte stă în pixul unui director de școală. Și aici e o problemă care nici nu vreau să o ating dar să se gândească la ea cei care au în agenda lor lucrul cu școlile școlare. Pentru că avem o problemă națională cu accesul la lectură în bibliotecile școlare.
Finanțarea bibliotecilor publice depinde de bugetul alocat de autoritățile locale (la Cluj de Consiliul Județean n.r.). Acum, cu toții trăim în comunități în care putem spune multe despre primarii noștrii, despre președinții de consilii județene, și foarte puțini dintre noi putem spune lucruri bune despre oamenii aceștia, ce au dat pentru comunitate și cum au construit. Foarte puțini din aceștia, în mod natural, au ales să investească în cultură, renovând biblioteci, muzee sau ținându-le deschise măcar, și atunci trăim o realitate care e un barometru al sănătății noastre comunitare, pentru că dacă…fac o paranteză, legea obligă autoritățile locale să aibă bibliotecă publică. O comunitate care nu are o bibliotecă publică, pe lege, acea comunitate este în ilegalitate. Responsabilitatea existenței acestei biblioteci nu este la bibliotecar ci la primar. Da, după ce ea e deschisă, după ce primește bibliotecarul un salar și apoi biblioteca stă închisă, sau nu intră lume în ea, da, atunci avem o altă discuție. Dar trebuie să existe acest minim de respectare a legii. Nu se respectă legea, ajungem unde ajungem. E o consecință absolut normală. Cât investim să avem biblioteci? Faptul că nu le avem produce consecințe sociale foarte mari, de care noi suntem cumva conștienți acum dar care ne vor lovi în 3 sau 4 ani, si ne vom speria de ce oamenii votează cum votează, de ce nu știu să facă diferența dintre o informație aruncată pe internet fără să fie verificată și realitatea din teren. De aceea e important să ne uităm la biblioteci. Vestea bună pe care eu o tot spun este că, în toată realitatea asta foarte dificilă a României, avem biblioteci care au supraviețuit. Si faptul că ele au supraviețuit e o dovadă că oamenii care au contribuit la existența acelei biblioteci încă mai cred, au speranța. Mai mult, avem biblioteci în mediul rural și în cel mic urban care au accesat fonduri europene. Bibliotecari din România scriu proiecte Erasmus plus, inclusiv din rural. In Pietrari, Vilcea, Colțești, Dâmbovița, avem bibliotecari, oameni simpli, care aduc in comunitate resurse. Când evaluăm o situație de sistem de ce nu spunem, o, avem și oamenii ăștia. Întrebarea este de ce sunt minoritari? In discutia despre administrativul din România bibliotecile nu sunt considerate relevante, din păcate, desi unii aduc resurse iar altii de prin consilii judetene nu reusesc.
CC: Credeti că o societate care frecventează bibliotecile este una mai conștiență de forța ei, de valorile ei, decât una care nu are bibliotecă?
C.Ș.: Eu cred că una care are acces la cunoaștere îți dă calitatea asta. Rolul bibliotecii este să-ți ofere accesul la cunoaștere. Fără biblioteci oamenii sunt captivi unor instrumente, cum e social media, care nu au ca obiectiv accesul la cunoaștere. Obiectivul social media nu este cunoașterea. Și dacă vrei să înțelegi ceva, ce faci? Mergi la niște oameni care te pot ajuta sau te pot încurca, iar tu ai nevoie de informație, cauți în online, dar nici acolo nu prea găsești surse serioase de multe ori. E vorba de informație de calitate, pe care te poți baza, structurată. În sănătate de exemplu nu găsești informație structurată publică, te duce la privat. De aceea la o bibliotecă cu calculatoare si personal poți găsi sprijin.
CC: Ați spus în prezentare că ați lucrat cu refugiați ucraineni. Puteți dezvolta un pic?
C.Ș.: Noi prin ONG-ul Comunitățile viitorului am făcut proiecte cu biblioteci, suntem în legatură cu 9 biblioteci publice din România care au deschis accestul pentru migranți, refugiați, si au deschis o dezbatere în comunități despre cum vrem să arate comunitatea noastră pe parte de integrare. Migranții vor crește în România, sunt statistici. Accesul Schengen va aduce migranți economici. Nu știm multe despre ei, așa că încercăm să îi aducem în biblioteci, să creeze evenimente multiculturale. Astea încep să se întâmple în biblioteci, așa cum e cea Metropolitană București, unde este un colț nepalez. Cum va arăta comunitatea mea peste zece ani? Ce știm despre migranții economici? Prea puțin.
C.C.: Este un mediator cultural biblioteca?
C.Ș.: Biblioteca are un potențial imens, să fie acest mediator. Cei care aveți în comunitate biblioteca, deja sunteți acolo. Bibliotecile fac acest lucru. Intrebarea este daca acest proces de mediere culturală este important pentru comunitate, dacă medierea nu înseamnă doar un festival odată pe an ci servicii săptămânale pe care instituțiile publice le oferă la un nivel ancorat în realitate, cum ar fi servicii de abilități digitale, mi se pare foarte important ca cei care lucrează în instituțiile publice să aibă abilități digitale elementare. La dvs, la Biblioteca Județeană se oferă, se fac aceste servicii pentru public.
CC.: Mulțumesc pentru interviu
