Horia Bădescu: Am o relaţie cu totul specială cu Clujul

Interviu

Horia Bădescu este poetul Clujului, poetul care a dat celebra „De juventute”, cunoscută datorită unui vers celebru, „O toamnă nebun de frumoasă la Cluj”. Poetul clujean, ajuns la vârsta de 70 de ani, şi-a republicat poezia într-o antologie de poezie în trei volume.

clujulcultural.ro l-a invitat la un dialog despre Cluj,  poezie, cafenele, simbolurile culturale dispărute, bunul său prieten Petru Poantă şi alte subiecte culturale.

Clujulcultural.ro: Pledaţi pentru Cluj vă rog. De ce Cluj-Napoca şi nu alt oraş? Adică ce face aşa special Clujul pentru un poet ca acesta să îi dedice o poezie care a făcut istorie?

Horia Bădescu: Am o relaţie cu totul specială cu Clujul, oraşul în care locuiesc de aproape 50 de ani. E oraşul studenţiei mele, al Almei Mater, al Echinoxul-ului. Iubesc Clujul cu toamnele sale unice aşa cum iubesc şi Mănăşturul în care locuiesc de atâţia ani. Clujul meu, ca să folosesc formula regretatului Petru Poantă, e Clujul Facultăţii de Filologie, al crâşmei lui  Mongolu, al Arizonei, al boemei de altădat, al clinicilor universitare, e un oraş cu totul special care nu şi-a pierdut farmecul dat de străzile, pieţele, porţile sale, atmosfera lui de burg medieval alumn.  Un Heildelberg românesc. E oraşul în care am făcut facultatea, în care mi-am cunoscut prietenii, un oraş cu un aer atât de aparte. Sunt îndrăgostit de Cluj iremediabil…

Aţi putea locui în altă parte?

H.B.: Am şi locuit , la Paris (Horia Bădescu a fost directorul Centrului Cultural Român şi consilierul cultural al Ambasadei României n.r.),  dar Clujul e locul meu preferat.

Apropo de Paris, aţi stat acolo atâţie ani….la Paris cafeneaua e o instituţie,  se citesc ziarele, se schimbă idei. La Cluj aveţi acum vreo cafenea preferată… aţi avut?

H.B.: În primul rând trebuie să vă spun că toate marile idei din ultimele secolele s-au născut în cafenele pariziene, toate marile curente culturale, acolo s-au născut, la cafenea…. e o întreagă civilizaţie a cafenelei la Paris. Nu, în Cluj, acum nu mai am un loc preferat… cafenelele, lăcaşurile în care se reuneau oamenii de cultură, marea boemă intelectuală, au dispărut….Am fost, ca atâţia alţii, legat de Arizona. Era în drumul care ducea de la căminul Avram Iancu la facultate, pe strada Horea , acolo unde se afla şi redacţia revistei Steaua, şi ne opream la o cafea, la o şuetă la Arizona. Uneori, seara, urcam cu prietenii pe Cetăţuie…

Un fel de drum iniţatic….

H.B. : Aproape, oricum era o plăcere la Arizona. Nu intra oricine, era clar cafeneaua intelectualităţii, a scriitorilor, era o atmosfera unică…se discuta, se dezbăteau idei. E greu de reconstituit acum ce atmosferă era acolo.

Toate aceste lăcaşuri ale tinereţii dvs s-au închis. Pe rînd au căzut aceste simboluri culturale sau cel puţin locuri de întâlnire: Arizona, Conti, Croco, Pescarul, Mongolu, C.O.L.A. (Clubul  Oamenilor de Litere şi Arte la mezaninul hotelului Melody) … E în firea lucrurilor să dispară?

H.B. : Bineînţeles că nu e, nu se poate ca toate aceste lăcaşuri să dispară aşa! Mă doare mai ales că a dispărut Arizona, ce atmosferă era acolo… între pereţii ei acoperiţi de oglinzi,cu fotolii din piele, se stătea la şuetă, se schimbau idei. Apoi Conti, care era restaurantul cel mai cu ştaif. Acolo mergea elita culturală, era o atmosferă fecundă, se schimbau idei, se făceau dezbateri. A fost o epocă…dar acum totul a căzut pe mâna unora care au transformat aceste locuri în te miri ce…Este de neconceput dar cred că şi oraşul are vina de a nu fi luptat pentru păstrarea lor.

Să trecem un pic la actualitate. Aţi lansat o antologie în trei volume, e un fel de Opera Omnia. Aveţi modele între poeţi? Spuneţi-ne trei nume care vă plac mult…

H.B.: În primul şi în primul rând Francois Villon, după părerea mea cel mai mare poet al Franţei sau unul dintre cei mai mari.  De care eu sunt îndrăgostit iremediabil. Pentru profunda umanitate a creaţiei sale, pentru arta sa poetică. Apoi Holderlin, care ne-a lăsat o poezie de o frumuseţe aparte. Nu în ultimul rând Serghei Esenin, îmi place enorm poezia acestuia, şi desigur, pentru că evangheliştii sunt patru, Lucian Blaga. Ar fi încă mulţi alţii dar…

Dacă tot vorbim de poezie, din ce aţi constatat, în Cluj se mai citeşte poezie? Mai are nevoie cetatea de poeţi în  timpuri pragmatice cum sunt cele în care trăim?

Socotesc că poezia este un mod de a ne trăi umanitate din perspectiva transcendentului, a divinului care ne locuieşte, care este adevărata noastră umanitate. Şi de care, fără îndoială, în acest veac pragmatic avem nevoie. Nu ştiu dacă cetatea are nevoie de poeţi, eu cred că da!, dar este cert că există la Cluj public pentru poezie. Poate că şi alcătuirea acestei antologii e încercarea de a dovedi că la Cluj poezia se află la ea acasă, că se citeşte şi mai ales că este nevoie de poeţi! Dacă am reuşit cu această opera omnia poetică,  va decide publicul, criticii. Eu mă bucur că Editura Eikon a publicat-o într-o splendidă ediţie şi-i mulţumesc directorului ei, poetului Vasile G. Dâncu. Sper să placă publicului.

Bine arată şi „Clujul poeţilor”, alt volum care abia a apărut, o antologie pe care tot dvs aţi întocmit-o…

H.B.: Aşa este, am lucrat la ea un an, am căutat şi am ales poeme din cărţile poeţilor legaţi de Cluj, cu regretul că nu toţi au simţit nevoia să-l evoce! Am invitat şi o serie de poeţi străini care au cunoscut Clujul să  trimită poeme, dacă urbea noastră, atmosfera ei  le-a marcat sufletul. Şi iată sunt zece astfel de poeţi în antologie. Dar despre „Clujul poeţilor” vom vorbi mai mult atunci când va fi lansarea acestui superb album poetic publicat tot de editura Eikon.

poanta si Badescu
Doi mari intelectuali clujeni, regretatul Petru Poantă şi Horia Bădescu

Recent aţi pierdut un prieten bun, criticul Petru Poantă. În anii facultăţii, dar şi după aceea, era totuşi comunism, tot mai dur, cât a contat prietenia? Mai aveţi şi acum prieteni buni?

H.B. : Prin moartea lui Petru Poantă, literatura română a pierdut unul din cei mai importanţi critici de poezie pe care i-a avut. Eu am pierdut unul din cei mai buni prieteni, de care mă leagă enorm de multe amintiri fiindcă am petrecut momente unice împreună. Petru Poantă a fost un critic lucid dar nu un critic „rău”. De mare acribie dar de mare subtilitate. Nu demola, nu critica numai de dragul criticii, dar nici nu te menaja pentru că îi erai prieten. Avea însă o delicateţe aparte în relaţia cu autorii. Avea luciditate şi instrumente critice de o fineţe extremă. De altminteri în juneţea noastră scria  poezie,  poezie de bună calitate. De ce nu a mai continuat şi a luat drumul criticii, nu ştiu?! Aş vrea să spun că toată prima generaţie Echinox a fost una constituită din valori reale, pe care le-a unit viziunea comună asupra rosturilor literaturii, viziunea estetică şi prietenia.Sunt fericit că cei mai mulţi dintre noi suntem încă aici, că încă îi mai am  alături pe mulţi dintre  aceşti prieteni …

Aveţi vreun tabiet la care nu renunţaţi?

H.B.: Am! Nu pot renunţa la cafeaua de dimineaţă!

Presa clujeană o citiţi? Cum vi se pare?

H.B.: O citesc, desigur. Problema presei , care e dureroasă pentru toţi, sunt eu însumi om de presă, am redeschis împreună cu colegii mei în decembrie 1989 Radio Cluj şi la începutul lui 1990 am deschis TVR Cluj, prima staţie regională din România, problema, zic,  este a modului în care se face actul jurnalistic. Dacă acesta rămâne strict la nivelul informaţiei şi eludează orizontul educaţiei şi al culturii nu îşi atinge cu adevărat ţinta. Ideea aceasta că publicul cere doar ceea ce vedem acum pe ecrane e una complet falsă. Presa îşi formează publicul, presa livrează conţinutul la care publicul se adaptează. Se caută prea mult facilul, senzaţionalul şi, ceea ce e şi mai grav, limbajul jurnalistic e deseori defectiv de limba română..

O ultimă întrebare. Sunteţi poet, sunteţi membru al Uniunii Scriitorilor, multi premiat de Uniune. Ce rol mai credeţi că are Uniunea Scriitorilor?

H.B.: Are un rol important. Cel mai important lucru pe care USR trebuie să îl facă este să lupte pentru redarea demnităţii scriitorilor. Trebuie să lupte pentru imaginea scriitorului în cetate, să coaguleze spiritul de breaslă nu pe acela de gaşcă, e foarte important ca scriitorii să ştie că au un for al lor, care luptă pentru problemele lor, pentru nevoile lor, nu pentru o grupare sau altul. Eu aşa văd rolul Uniunii Scriitorilor, acum în prag de alegeri.

Mulţumesc!

 

 

Cine este Horia Bădescu:

Născut 23 februrie 1943, Arefu/Argeş. Poet prozator şi eseist. Echinoxist. Creator al speciei numită ronset. Facultatea de Filologie a UBB, 1968. Doctorat în 1997. Numeroase volume de poezie. Autor a trei romane şi mai multe eseuri. Numeroase premii pentru creaţia sa. Traduceri din H. Cornelus, Dominique C. Bayo, H. de Braqueville, Francois Coffinet etc. Fost director al Teatrului Naţional, al RTV Cluj şi al Centrului Cultural Român de la Paris. Comandor al ordinului naţinal Meritul Cultural şi cavaler al ordinului naţional francez „Les Palmes académiques”.

De juventute

Ascultă cum cântă întâiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuji;
acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

Acum bate-n turnuri o oră regală,
din vechi manuscripte vocabule ies,
e-un ceas când oraşul în haine de gală
începe să cânte “sumus dum iuvenes!”

O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,
poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,
poţi uita anii care se-adună la număr;
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

 

4 thoughts on “Horia Bădescu: Am o relaţie cu totul specială cu Clujul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *