La Galeria Parter din Cluj-Napoca, expoziția „Sculptură textilă” (curator: Mara Rațiu), care reunește lucrările Angelei Semenescu și ale Dianei Zadic, propune o întâlnire rară între două artiste despărțite de aproape jumătate de secol, dar unite printr-o sensibilitate artistică ce depășește diferențele de generație. Mai mult decât o simplă expoziție de arte textile, proiectul demonstrează felul în care materialul textil poate deveni limbaj sculptural și instrument de reflecție asupra timpului, memoriei și fragilității umane.
Expoziția se înscrie firesc în programul curatorial al Galeriei Parter, coordonat de Alexandru Pasat, care urmărește recuperarea și recontextualizarea artiștilor formați la Cluj în deceniile șapte și opt ale secolului trecut, punându-i în dialog cu practici artistice contemporane. În acest sens, asocierea dintre Angela Semenescu și Diana Zadic este construită pe identificarea unor preocupări comune care traversează generațiile și confirmă continuitatea cercetării în domeniul artelor textile.
Titlul expoziției este cât se poate de sugestiv. Termenul de „sculptură textilă” descrie o direcție artistică în care fibra, țesătura sau obiectele textile nu mai funcționează exclusiv ca suprafețe decorative, ci dobândesc volum, prezență și autonomie spațială. În lucrările celor două artiste, materialul părăsește planul bidimensional și ocupă spațiul galeriei asemenea unei sculpturi, invitând privitorul să se deplaseze în jurul obiectelor și să le descopere din multiple perspective.
Angela Semenescu, una dintre figurile importante ale artei textile clujene, este reprezentată prin lucrări realizate între anii 1986 și 1995, perioadă în care experimentul material și rigoarea compozițională coexistă într-un echilibru remarcabil. Tapiseriile monumentale Drumuri (1986) și Drapelul (1989) impresionează prin forța lor plastică. Ele depășesc funcția tradițională a tapiseriei decorative și se apropie de obiectul sculptural, iar lucrarea tridimensională Conexiuni (1995) confirmă interesul artistei pentru explorarea spațiului și a relațiilor dintre volume.
Un aspect deosebit de interesant îl constituie utilizarea unor materiale inedite. În cazul Angelei Semenescu, ciorapii de damă devin materie primă pentru construcția imaginii textile. Alegerea nu are nimic anecdotic sau provocator în sine, ci trimite către realitatea materială a României anilor ’80, când inventivitatea artistică era adesea condiționată de penuria resurselor. Materialul poartă astfel atât o încărcătură estetică, cât și una istorică, devenind martor al unei epoci.
La polul generațional opus, Diana Zadic propune o practică artistică formată într-un context complet diferit, caracterizat de accesul nelimitat la materiale și tehnologii. Cu toate acestea, artista recurge, la rândul ei, la obiecte cotidiene aparent banale, pe care le transformă într-un vocabular vizual elevat. În seria Together as One (2012), formele elegante sunt alcătuite din bețișoare de urechi, iar această convertire a unui obiect cotidian într-o structură ornamentală produce surpriză și invită la o reconsiderare a raportului dintre utilitar și artistic.
Lucrarea centrală a expoziției, Anaconda (2013), afirmă fără echivoc dimensiunea sculpturală a demersului Dianei Zadic. Prezența sa organică domină spațiul galeriei și stabilește un dialog cu Life’s Lines (2026), lucrare caracterizată printr-o componentă cinetică subtilă, care introduce ideea mișcării și a transformării continue. Spre deosebire de monumentalitatea calmă a lucrărilor Angelei Semenescu, instalațiile Dianei Zadic par animate de o energie fluidă, apropiată de organismele vii.
Dincolo de diferențele de vârstă și de context cultural, cele două artiste împărtășesc o discreție rar întâlnită în lumea artistică actuală, dominată adesea de strategiile vizibilității permanente. Ambele au preferat consecvența atelierului în locul expunerii continue, iar această rezervă pare să fi permis maturizarea unor practici artistice autentice. Expoziția oferă astfel și ocazia unei recuperări simbolice, readucând în atenția publicului două prezențe care au cultivat mai degrabă profunzimea decât spectaculosul.
Această dimensiune intimă devine evidentă mai ales în lucrările dedicate vulnerabilității personale. Ochii care nu văd (2014), de Angela Semenescu, precum și Demnă (2025) sau Scars (2026), de Diana Zadic, propun o reflecție asupra fragilității, memoriei și identității. Fără să recurgă la gesturi dramatice, artistele construiesc imagini în care delicatețea materialelor contrastează cu intensitatea emoțională a mesajului.
„Sculptură textilă” (deschisă până în 15 august) este o expoziție despre continuitate. Ea demonstrează că arta textilă contemporană nu poate fi redusă la tehnică sau la tradiția meșteșugului, ci reprezintă un teritoriu fertil al experimentului vizual și conceptual. Dialogul dintre Angela Semenescu și Diana Zadic confirmă faptul că aceeași preocupare pentru materialitate, volum și expresivitate poate genera răspunsuri diferite, dar complementare, în contexte istorice distincte.
Prin această întâlnire între două generații, Galeria Parter nu doar recuperează o parte importantă a patrimoniului artistic clujean, ci propune un model curatorial în care trecutul și prezentul se luminează reciproc. Așa cum observă și curatoarea expoziției, Mara Rațiu, “abordarea multigenerațională este mutual benefică: continuitățile și transformările evidențiate au rolul să amplifice specificitatea fiecărei generații în parte.” Rezultatul este una dintre acele expoziții care mizează pe forța dialogului și pe capacitatea artei de a construi punți între experiențe, epoci și sensibilități.
Galeria Parter poate fi vizitată de marți până sâmbătă, de la ora 15:00 la 20:00.
Text de Silvia Suciu
